RĂPIRE ca-n filme, cu răscumpărări și amenințări

Soţia unui miliardar norvegian dată dispărută de zece săptămâni face în prezent obiectul unei răscumpărări însoţite de ameninţări grave, a transmis miercuri presa din Norvegia, citată de AFP.

Anne-Elisabeth Falkevik Hagen, în vârstă de 68 de ani, a dispărut în octombrie anul trecut, a relatat Verdens Gang. O răscumpărare de 9 milioane de euro în criptomonedă a fost cerută pentru eliberarea ei, potrivit publicaţiei citate.

Ameninţări cu acte de violenţă au fost de asemenea avansate în cazul în care suma cerută nu va fi virată, potrivit publicației Aftenposten, care precizează că au avut loc contacte limitate cu presupuşii răpitori.

Astfel de cazuri sunt extrem de rare în  ţară scandinavă, unde nivelul infracţionalităţii este în general unul redus.

Poliţia norvegiană a confirmat, fără a furniza identitatea, că „o femeie de peste 65 de ani ar fi fost răpită de la domiciliul său din Lorenskog”, la mai puţin 20 de kilometri de Oslo.

Soţul femeii date dispărute, Tom Hagen, în vâsrtă de 68 de ani, se află pe locul 172 în topul celor mai bogaţi oameni din Norvegia, cu o avere estimată la 1,7 miliarde de coroane (174 de milioane de euro).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. Printre cei mai bogați din Norvegia cu 172 de milioane Euro ? Săracii norvegieni,dacă nu au şi ei un ANRP de unde să se ” imbogateasca peste noapte legal” cu un miliard de Euro…..

  2. În filme răpirile sunt clare. Ipocriziile norvegienilor răpitorii de copii de emigranți stabiliți în țara lor, spre ai da în “adopție” peste voința părinților și a copiilor, copii la vârsta când au discernământ, sunt dezgustătoare. Când este vorba de o rapire persoanei răpite i se protejează vărsta, adresa etc… Aceasta este moralitatea din ramă la care unii vor să ne aliniem?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.