NATO discută desfăşurarea mai multor arme nucleare (update)

Shaheen II, rachetă balistică sol-sol capabilă să transporte arme convenţionale şi nucleare la o distanţă de 1.500 km,  fotografiată în timpul unui test din Pakistan, la  23 mai 2019.

Update. NATO discută desfăşurarea mai multor arme nucleare, scoaterea lor din depozite şi punerea lor în stare de prealertă, în contextul ameninţărilor în creştere din partea Rusiei şi Chinei, a declarat secretarul general al alianţei, Jens Stoltenberg, cotidianului britanic Telegraph preluat luni de Reuters, conform Agerpres.

Conform înaltului oficial, în prezent au loc consultări între statele membre privind transparenţa legată de arsenalul nuclear al NATO, ca metodă de descurajare.

„Nu voi intra în detalii operaţionale privind numărul de ogive nucleare care ar trebui să fie operaţionale şi care ar trebui depozitate, dar trebuie să ne consultăm în privinţa acestor probleme. Exact asta facem”, a arătat el.

Stoltenberg a apreciat că „transparenţa ajută la comunicarea mesajului direct că suntem, desigur, o alianţă nucleară”. El a adăugat că obiectivul NATO este o lume fără arme nucleare, „dar atâta vreme cât există arme nucleare, vom rămâne o alianţă nucleară, deoarece o lume în care Rusia, China şi Coreea de Nord au arme nucleare, iar NATO nu, este o lume mai periculoasă”.

Secretarul general a afirmat săptămâna trecută că armele nucleare sunt „garanţia finală de securitate” a NATO şi o modalitate de menţinere a păcii.

NATO, care şi-a asumat un rol mai important în coordonarea furnizării de arme pentru forţele ucrainene, nu discută frecvent în mod public subiectul armamentului, însă se ştie că SUA au desfăşurat arme nucleare în mai multe locuri din Europa.

Raport despre armele nucleare

Statele care deţin arme nucleare îşi întăresc arsenalele atomice în faţa numeroaselor conflicte de pe plan global, arată un nou raport al Institutului Internaţional de Cercetare pentru Pace de la Stockholm (SIPRI).

Numărul de focoase nucleare operaţionale este în creştere constantă, conform SIPRI.

„Dacă numărul global de focoase nucleare continuă să scadă pe măsură ce armele din perioada războiului rece sunt desfiinţate treptat, continuăm să constatăm, în mod regretabil, creşteri de la an la an ale numărului de focoase nucleare operaţionale”, a subliniat directorul institutului, Dan Smith.

„Această tendinţă este probabil să continue şi să se accelereze în anii următori, ceea ce este extrem de îngrijorător”, a adăugat el.

Este de asemenea în creştere numărul de arme nucleare în curs de dezvoltare, în condiţiile în care statele mizează pe descurajarea nucleară, constată raportul.

Din totalul estimat de 12.121 de focoase înregistrate pe plan mondial în luna ianuarie, circa 9585 făceau parte din stocurile armatelor pentru o potenţială utilizare.

Circa 3904 dintre acestea erau instalate pe rachete şi aeronave, cu 60 mai multe decât în ianuarie anul anterior; conform raportului, restul erau păstrate în facilităţi de depozitare centralizate.

Numărul global de arme nucleare se află în scădere constantă de câteva decenii, dar în principal ca urmare a dezasamblării treptate a focoaselor dezafectate de către Rusia şi SUA după războiul rece.

Or, SIPRI analizează nu doar numărul total de focoase, ci şi arsenalele care pot fi desfăşurate. Potrivit institutului, nouă ţări dispun de arme nucleare: pe lângă Rusia şi SUA, acestea sunt China, Franţa şi Marea Britanie, precum şi Pakistan, India, Israel şi Coreea de Nord.

SUA şi Rusia continuă să deţină cele mai multe focoase pe plan global. Împreună, Washingtonul şi Moscova deţin circa 90% dintre focoasele nucleare din lume.

Pe lângă stocurile militare, Rusia şi SUA mai au fiecare peste 1200 de focoase dezafectate care sunt dezasamblate treptat.

De asemenea, potrivit raportului, circa 2100 de focoase nucleare operaţionale sunt menţinute în stare de „alertă ridicată” pe rachete balistice, în principal în SUA şi Rusia.

Pentru prima dată, se afirmă că şi China dispune de unele astfel de focoase în stare de alertă sporită.

Arsenalul nuclear al Beijingului a crescut de la 410 focoase în ianuarie 2023 la 500 în ianuarie a.c. China „îşi extinde arsenalul nuclear mai rapid decât orice altă ţară”, a menţionat expertul SIPRI Hans Kristensen.

Dar „în aproape toate statele dotate cu arme nucleare există ori planuri, ori o tendinţă semnificativă de creştere a forţelor nucleare”, a adăugat acesta.

Experţii SIPRI au mai constatat că atât SUA, cât şi Rusia au devenit mai puţin transparente în privinţa arsenalelor lor nucleare după invazia rusă din Ucraina din februarie 2022, nivelul de transparenţă scăzând de asemenea şi în celelalte ţări înarmate nuclear.

Preşedintele rus Vladimir Putin a suspendat în februarie 2023 tratatul Noul START privind dezarmarea nucleară, singurul tratat major privind controlul armelor atomice dintre Rusia şi SUA şi rămas în vigoare. Negocierile privind un nou tratat, având în vedere că acesta urmează să expire în 2026, au fost de asemenea suspendate.

În noiembrie anul trecut, Rusia a revocat ratificarea Tratatului de Interzicere Totală a Testelor Nucleare (CTBT), argumentând prin existenţa unui „dezechilibru” cu Statele Unite, care nu au ratificat acest tratat după finalizarea lui, în 1996. Semnat de 187 de ţări şi ratificat de 178, CTBT nu poate intra în vigoare până când nu va fi semnat şi ratificat de opt ţări care nu l-au semnat şi ratificat. SUA, China, Egipt, Iran şi Israel l-au semnat, dar nu l-au ratificat. India, Coreea de Nord şi Pakistan nu l-au semnat deloc.

Luna trecută, Rusia a anunţat organizarea de exerciţii cu arme nucleare tactice în apropierea frontierei ucrainene, dând asigurări că este vorba despre un răspuns la „ameninţările” occidentale.

„Armele nucleare nu au mai jucat un rol atât de important în relaţiile internaţionale de la războiul rece”, a concluzionat directorul SIPRI pentru programe privind armele de distrugere în masă, Wilfred Wan.

„Trăim una din cele mai periculoase perioade din istoria umanităţii”, a avertizat directorul SIPRI Dan Smith. „Sursele de instabilitate sunt numeroase – rivalităţi politice, inegalităţi economice, perturbări ecologice, accelerarea cursei înarmării. Suntem pe marginea prăpastiei şi e timpul ca marile puteri să facă un pas înapoi şi să reflecteze, de preferinţă împreună”, a îndemnat el.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

10 Comentarii

  1. Deci, pe măsură ce unele țări își reduc arsenalul altele își fac altul sau îl sporesc pe cel pe care îl au deja. Așa a fost veșnic în istorie și, la cât suntem de ( mă autoeditez) așa va fi în veci. Faceți bine și nu mai dați știri din astea că îmi stricați pauza de cafea.

  2. Israelul, Pakistanul, India si China „are voie” la arme nucleare, dar Iranul si NordKeorea „nu are voie”… a declarat cel mai mare stat terorist din lume, care a folosit armamentul nuclear asupra civililor la sf. WWII…
    In plus, au aparut ca ciupercile dupa ploaie acest fel de institute de „studiere a pacii, a razboiului, etc”… Bleah !

  3. Unii viseaZă la arme nucleare.
    Eu m-aș mulțumi și cu un PIRON înroșit.
    La vârf, măR😜g …

  4. Din seria: hai sa speriem pensionarele batrane: placutele suedeze mint, nr.de arme nucleare este bine reglementat si controlat.

  5. Legați câini turbați din SUA, Occident, NATO și UE fiind pericol iminent de exterminare a vieții pe Pământ!
    Aceștia comit crime împotriva umanității și mereu dau vina pe ruși, chinezi, nord-coreeni etc.

  6. Inca putintel si conform Teoriei Reducerii la Absurd, acest razboi clasic Nato-Rusia se va sfarsi cu apasarea Butonului Rosu.

  7. @gelu: cind va fi asta? Anul trecut, spuneai ca va fi in august 2023. Ai dat iar in bobi?

  8. Distrugerea Rusiei lui Putin devine o prioritate absoluta a NATO!

  9. N-am putut sa trimit cel document-TALMUD-Bogdan Petriceicu Hajdeu,dar daca esti curioasa il poti gasi pe pagina de facebook a „carti pdf gratis Republica Moldova”.Mie nu mi-a venit sa cred ce am citit pe acest document scris in 1870

  10. @Prostia ingroapa prostii
    Distrugerea Rusiei a devenit o prioritate inca de la infiintarea aliantei teroriste NATO.
    Primul secretar general NATO s-a exprimat foarte clar: „USA-in, Germany-down, Rusia-out” !
    Putin e vremelnic la conducerea Rusiei, dar alianta se vrea vesnica…
    Slava Z !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.