
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a acordat amenzi în valoare totală de peste 2,2 milioane de lei în cursul anului 2024, relevă Raportul de activitate al instituției pe anul trecut adoptat, miercuri, în unanimitate, de Consiliu.
Potrivit documentului, pe parcursul anului 2024, CNA s-a întrunit în 89 de ședințe publice, constatând încălcări ale legislației audiovizualului, în urma cărora a aplicat 230 de sancțiuni: 78 de amenzi, în cuantum total de 2.212.500 de lei, 151 de somații, o decizie privind obligația de a difuza timp de 10 minute, între orele 19:00-19:10, numai textul deciziei de sancționare.
De asemenea, CNA a decis emiterea a 46 de decizii de intrare în legalitate pentru nerespectarea condițiilor de difuzare a publicității.
În anul 2024, Consiliul a răspuns la 6.037 de petiții, referitoare la posturile centrale de televiziune și de radio și site-uri cu conținut audiovizual.
În timpul campaniilor electorale au fost întocmite 204 rapoarte de monitorizare pentru posturile centrale, respectiv 190 pentru televiziune și 14 pentru radio. Totodată, direcțiile de specialitate (Direcția Monitorizare și Direcția Control) au verificat, prelucrat și centralizat datele puse la dispoziție de televiziunile și radiourile centrale și locale, cu privire la accesul competitorilor electorali în emisiunile dedicate campaniilor electorale.
‘Raportul de activitate va fi transmis Parlamentului până pe 15 aprilie. Apoi va fi făcut public, pe site-ul nostru’, a afirmat Alexandru Jucan, vicepreședinte al CNA.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.