Raportul inspecției judiciare – Binomul în acțiune

Laura Codruța Kovesi a semnat, când era șef DNA, adrese prin care cerea ca interceptările din dosarul fostului procuror general de la Oradea să fie transmise, săptămânal către două unități militare din SRI. După interceptări, dosarul a fost lăsat în nelucrare un an și apoi clasat, arată raportul IJ, potrivit MEDIAFAX.

Reprezentanții Inspecției Judiciare au constatat mai multe situații în dosarele cu magistrații de la DNA, iar multe dintre acestea au vizat interceptările dispuse în cauze care, ulterior, au rămas în nelucrare și au fost clasate.

Potrivit concluziilor raportului Inspecției Judiciare, informațiile obținute de anchetatori în urma interceptărilor magistraților au fost trimise, în calitate de beneficiari principali sau secundari (în funcție de situație) și unor unități militare din cadrul SRI. Totodată, au fost și situații în care autorizațiile emise de instanță au fost direct puse în aplicare de o unitate militară din SRI în baza protocolului din 2009, încheiat între Parchetul General și Serviciu.

Un dosar de la DNA structura centrală (deschis în 2014) și trimis ulterior la serviciul teritorial Oradea (2016) a vizat anchetarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea de la acel moment (Aurel Mascaș), care a fost interceptat în baza a patru mandate de supraveghere tehnică.

Inspectorii judiciari au identificat mai multe adrese al DNA – central, toate semnate de șeful Direcției de la acel moment, Laura Codruța Kovesi. Fosta șefă DNA solicita ca rezultatul mandatelor de supraveghere să fie transmis, săptămânal, către două unități militare din SRI, în calitate de beneficiari secundari. Motivul a fost „efectuarea în condiții optime a urmării penale”.

Inspectorii au mai găsit o adresă semnată tot de Laura Codruța Kovesi către SRI, prin care cerea, în baza protocolului din 2009, sprijin tehnic și analitic în dosar.

Într-un alt dosar de la DNA Oradea, procurorul de caz a cerut într-un dosar penal interceptarea pentru 30 de zile pentru judecător, avocat și alte persoane, dar și autorizarea înregistrărilor audio-video în mediul ambiental, pe momente operative.

În același referat, inspectorii judiciari au mai constatat documente care arătau:

– interceptările și înregistrările aprobate mai sus vor fi efectuate de SRI Bihor, în colaborare cu operatorii de telefonie mobilă;

– redarea convorbirilor și exploatarea materialelor să revină tot SRI Bihor;

– înregistrările audio-video în mediul ambiental și de imagini și redarea discuțiilor înregistrate vor fi efectuate de aceeași structură.

Instanța de la Curtea de Apel Oradea a autorizat măsurile solicitate în martie 2013, însă în perioada martie 2013 – februarie 2014 dosarul a rămas în nelucrare. În iulie 2014, cauza a fost clasată.

Inspectorii judiciari au verificat dosarele de la DNA cu magistrați instrumentate în perioada 2014-2018. În urma plenului de marți, care a durat 7 ore, a fost validat raportul Inspecției Judiciare privind dosarele de pe rolul DNA cu magistrații. Subiectul creat numeroase discuții contradictorii între membrii CSM.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

10 Comentarii

  1. Fosta bastchetbalista de liga a cincea, cu legitimatie dulba la CSS Sibiu si CSS SRI, stie sa faca ce facea ca si bastchetbalista. Numai faulturi si intrari neregulamentare. In scurta ei cariera de baschetbalista a primit 10 cartonase rosii, a fost eliminat de 50 de ori pentru cumul de greseli personale si a trimis la urgenta 15 sportive. Colegii spun ca juca cu fizicul si ca nu dorea sa-si folseasca mintea pe care n-o avea. Antrenorul a dorit s-o elimine din echipa , dar a intervenit procuratura di Alba Iulia care l-a pus urgent la punct. Ba mai mult l-au trimis, putin, sa se racoreasca si sa mediteze, mai mult, asupra schemelor de joc, inlocuindul cu un om al culoarului. De tras au avut si arbitrii care i-au acordat cartonase rosii. N-au mai primit licenta de arbitrii. Din fericire pentru ea si tatal ei, a fost selectionata de catre un grup de antrenori de la SRI, care au scolit-o si au facut-o titulara echipei lor. Aici s-a remarcat prin acelasi joc dur, lipsit de imaginatie si inteligenta, numai ca, de data aceasta, arbitrii nu mai avea curajul s-o sanctioneze. Din echipa SRI a fost promovata la PG- tot cu dubla legitimatie. Aici, gurile rele spun ca a fost contactata de mamagerii unor echipe din NBN si FBI, si ca ar fi fost legitimata de unul dintre ei, cu conditia sa joace numai in deplasare, cand acestia aveau intereseul sa ne demonstreze nou cum joaca americanii cu ajutorul bastinasilor. Nici rusii nu s-au lasat mai prejos si au legitimat-o si ei. Apoi au legitimat-o cei de la UE. Ma intreb si eu, cum poate cineva sa fie legitimata la atatea cluburi si nimeni sa nu se sesizeze?
    Ps. Dataorita masculinitatii sale jucat si-n liga masculina.
    ps. Multi dintre jucatorii trimisi la spital de ea nu si-au mai revenit nici acum. Cu toate ca majoritatea jucatorilor si spectatorilor au privit-o si o privesc cu dispret ea continua sa fie dorita de unele echipe. Misterul consta, fireste, in multipla sa legitimare.

  2. Ps. Majoritatea sportivilor romani din generatia ei au parasit viata sportiva, in timp ce Ea continua sa joace sustinuta de aceeasi manageri si aceeasi antrenori.
    Ps. Tragem, fireste, nadejde ca, totusi, se va gasi si un arbitru care sa aiba curajul s-o sanctioneze pentru greselile de joc si abaterile disciplinare. Pana atunci continui sa respir aerul rece al democartie originale infest de expectoratiile celor care au autat-o sa fie legitimata si sa joace pentru atat de multe echipe staine si deloc pentru cea a tarii in care s-a nascut.

  3. @marius:dacă baschetul se joacă cu „mintea”,șahul cu ce se joacă,priceputule!Te ții numai de bârfe de țată,nu de bărbat adevărat,poate chiar umbli cu vată

  4. @ariosto:stii sa faci ca lupul?alesul tau,Mircea Diaconu, e out incepand de azi,in urma articolului..

  5. Populatia acestei tari este interceptata de catre niste escroci care beneficiaza de serviciile sexuale cu minore ???? Romanii sa fie interceptati de catre niste escroci parte a retelelor de crima organizata de trafic persoane pt servicii sexuale inca din 2005 ? Care din 2005 pana in prezent au protejat rapirile de minori/ minore pt trafic ( exact de cand au fost semnate protocoalele ilegale ) ??? Toti cei din justitie politica si mai ales servicii sunt complici -pt ca in mod sigur absolut toti stiau si stiu de la cel mai mic pan la cel mai mare- acestui trafic de minore pt exploatare sexuala. Ro nu are alta sansa decat o reforma totala si toti care sunt in prezent in politica justitie si servicii inlocuiti de la cel mai mic pan la cel mai mare, iar capii acestor institutii arestati pe viata

  6. Filomela- orice sport se practica si cu mintea. Exista o inteligenta chinestezica pe care, fireste, n-o ai si de care n-ai auzit. Sahul se joaca cu piesele de sah. De obiecei cei ca tine sunt convinsi ca numai cei care joaca cu piesele albe si cu sprijinul servicilor castiga.
    Ps. Bastchetbalista are nevoie de spectatori ca si tine. Nu uita sa-ti iei pancardele cand mergi la meci.
    Ps. Filomela ti-ai ales un nume de sfanta. Atunci de ce te comporti ca si o prostituata?

  7. Inca exista posibilitatea reala ca sufragerista habarnamista si incorecta sa ajunga in puscarie. Acolo este locul ei. Este unul din motivele pentru care securistii vor sa ingroape sectia speciala.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.