Rareș şi Klaus, cei mai cinstiţi din bandă

Cînd am citit articolul Sorinei Matei despre afacerile cu statul ale firmei în care Rareș Bogdan este creierul, m-a pufnit rîsul. Jurnalista de la B1 Tv a înşirat toate afacerile cu statul ale trompetului de pe lista PNL. Contracte, petreceri, cumetrii, învîrteli.

Ce rezultă? Un sforar de primă mînă, un fel de Dinu Paturică de vreme nouă, ajuns la ziar, apoi la televiziune şi, în cele din urmă, la partidul Brătienilor, gata-gata să pună mîna și pe el. Cine-i Klaus Iohannis? Un profesoraș de fizică, tăcut și creditat de multă lume ca deștept și bun organizator, care a preluat ca un cadou un Sibiu capitală culturală europeană, decisă la o întîlnire a lui Emil Constantinescu cu Helmuth Kohl, și care primar s-a trezit și cu România în brațe de parcă ar fi cucerit-o pe merit.

Și Klaus Iohannis și Rareș Bogdan sunt primi trompeți ai moralei și cinstei, deși, dacă săpăm nițel la rădăcina bunăstării lor, dăm de oarecari ilegalități, învîrteli și chiar peste oarece rahat. Dar ei strigă cel mai tare, ei au ocupat tribuna și microfonul de prim moraliști ai nației și ne toacă la cap cu „hoții”,cu „marș la pușcărie”,cu „jos” și cu „m…, PSD”.
O fi Rareș Bogdan un ins de viță nobilă? Sau o beizadea de comunist împuțit, sau profitor al unei schimbări de lume? Reportajul lui Ion Spânu, despre falimentarea Combinatului de produse cloro-sodice de la Ocna Mureș, ne arată un alt campion al învîrtelilor din perioada tranziției. Citiți cu atenție amănuntele despre prestația lui Ion Bogdan (cică și Rareș a fost acționar la Combinatul de la Ocna Mureș) și veți vedea că trompetul de la PNL seamănă perfect cu tac-su și cu Klaus Iohannis.

Fiecare a pus mîna pe unde a lucrat și s-a învîrtit de cele necesare bunăstării. Singura incoerență și absență din poveste vine de la faptul că Ion Bogdan nu mai strigă ”Jos PSD!”
Un lucru nu înțeleg! Cum la Liviu Dragnea se pune povestea cu Belina (rămasă la stat) și cu casa din Brazilia (pe care nu a văzut-o nimeni) și cu Tel Drum (care se tot chinuie dar nu ajunge la o concluzie) iar la Rareș Bogdan care strigă „hoții” ca un apucat nu se pun nici învîrtelile cu Călin Mitică și cu Vasile Blaga și nici cu Clorosodice Ocna Mureș. Și cu toți banii încasați de peste tot de la buget, el strigă ”hoții” și se plimbă de braț cu Klaus Iohannis cel mai cinstit (cu ajutorul lui Augustin Lazăr) în materie de preluat case în Sibiu și amîndoi cîntă ca doi cocoși de pe mormanul de bălegar din fundul curții:

– „Hoții, hoții, hoții!“ și „Jos PSD! Jos PSD/ Că guvern ne trebuie!”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 42

30 de Comentarii

  1. Concluzie : ” Uitati de America …, Romania . . . tara tuturor posibilitatilor ” !

  2. Iar Rares????Nici o zi fara rares,nici o masa fara peste cu mercur!Va macina,va mananca ficatii, succesul lui politic???.disperarea se trateaza cu alcool..

  3. Explicația e simplă. Kalus Joianis și Rabie Bogdan sint protejați de neomarxiștii de la Bruxelez și de justiția soroșistă.

  4. Da , ăștia doi sunt otravă pentru neamul românesc , dar tot atât de otrăviți sunt și românii puțini la număr și la creier care schelălăie peste tot , fac spume la gură și se dau de ceasul morții că vezi Doamne au ei soluții mai bune , deși sunt dilimache .

  5. Nu-i în fundul curții mormanul ci l-au așezat unii ca dl. Rareș Bogdan și domnul Iohannis cu sprijinul SRI, DNA și dl. Augustin Lazăr peste țarcul în care au ajuns românii, abia scăpați din lagărul socialist.

  6. Klaun Iohanus şi Bogdan Păturică, acum preş al primului escroc imobiliar al României ilustrează perfect micimea omenească, perfidia şi mai ales ilustrează perfect zicala cu „hoţul strigă hoţii !” . Oare faptele penale ale unuia ca Johanus , cel care a fost principalul actor al împroprietării prin acte false a urmaşilor unor membri ai unei organizaţii fasciste sunt cunoscute de cerberii europeni care tună şi fulgeră împotriva corupţiei din România ?! Probabil că da, dar cum şi despre ei vom afla cît de curând ( matrapazlâcurile ies la iveală după pierderea funcţiilor) că nu se deosebesc prin nimic de borfaşii noştri !
    Sper ca astfel de accidente de parcurs a democraţiei româneşti să fie corectate la timp de scrutinul acesta electoral, şi ce nu se realizează acum să se îndeplinească la viitoarele alegeri !
    P.S.
    Nunai impertinenţa şi nesimţirea unuia ca Băsescu de a cerşi voturile românilor de care şi-a bătut joc în ultimul hal, se mai compară cu curajul unora ca Johanus şi batistuţă de a se visa stăopâni ai României, cu ajutor străin şi intern al unor reţele subterane !

  7. Pai daca Ocna Mures nu mai produce produse chimice, poate sa-i dam la loc utilizarea initiala pentru toti jefuitorii Romaniei ! Ce ziceti, cei din poza n-ar arata bine cu cite un biloi de 10 kile la picior, imbracati in haine de marinari da’ cu dungile pe verticala si spargind la sare, la 200 de metri sub pamint ?!

  8. Cornele nu tine , poporul judeca omul, nu mama sau tata , si tatal lui Dragnea a fost militian si ce era o meserie onorabila si tatal lui Orban a fost ofiter de securitate si Ciolos a facut armata la trupele de securitate care-i problema, tu ai fost ziarist la Scanteia tineretului, foarte grav ai gandire comunista ? Hai Editat .Dute i-ati argintii si canta la alta masa.

  9. Cornel dai tare pentru ca PSD plăteste bine! Câtă mizerie provoacă banul!

  10. Cei mai…cum? Poate cei mai narcisisti bipezi(totul doar pentru ei,restul sa fie ingenuncheati prin orice metoda care distruge gandirea si identitatea celor din jur)! Nu e coincidenta? Pasii lor sunt mai aprigi si rapizi decat ar trebui dar,sper sa o ia amantoți pe aratura maidanului metitat.

  11. In sfarsit a facut rost si PNL de doua locomotive. Iohannis, locomotiva imobiliara si Bogdan, locomotiva la contractele cu statul.

  12. Acolo este o gașcă de absolvenți mediocri și de parveniți pe căi oculte. Johannis, Cioloș, Rareș, Ion Aurel Pop (i-a dat din banii de la Babeș -Bolyai, cum arată actele, 127000 Euro ziaristului de trei parale! De ce oare?), Dâncu, Helvig o justiție serioasă i-ar lua la rost. Țara asta nu se vindecă până nu lămurește ce-i cu acest grup. De unde inși de acest calibru sug tot ce-i viabil?

  13. Nimic nou sub soare! Locul lui Monica la .U.E. va fi luat de Rarutu care va fi mai fascist decat Monica. Huuo fascistilor care umiliti pe parintii vostri! Huuuuo!

  14. „SCÎNTEIA TINERETULUI” ? A PROPOS ÎTI AMINTESTI CINE A TRECUT PA ACOLO ? 2/3 DIN SCRIITORII
    DE RESTIGIU AL ROMÂNIEI INTERBELICE ! ÎN 1968 A AVUT LOC PRIMA MARE MANFSTARE A TINERETULUI DE DUPA AL DOILEA RAZBOI MONDIAL STUDENTII AU IEST PE STRAZI SI AU CÂNTAT 3STEUA SUS RASAR3 SI ALTE CÄNTECE RELIGIOASE. ERA DE CRACIUN § TNERI CARE CITEAU REPORTAJELE UNUIACA NISORESCU!
    CONDUCEREA ZIARLUI A FOST SCHIMBAT ÏN ACEEASI SEAR ? LA FEL CONDUCERE „VIETII STUDENTESTI” SI
    A REVISTEI „AMFITEATRU . NICHITA STANESCU SI MARI SORESCU S0 ION B0ESU SU+I FANUS NEAGRU SI RADU COSASU AU PUBLICATREPORTJE LITERERE ? ASA SE CHEL ,PROZA ? OEZIE UNEORI DE CALIATE § DE MARE CALITATE TINUTA LITERARA SI ESTETIC ER INCOMPRBIL CU ZOAIA CERE SE ADMINISTREZ0 ASSTAZI ADRIAN PUNECU ESRA UN POE AL CETATII ? ANA BLANDIANA LA FEL §TE AMESTECI UNDE NU AI HABAR DE ADEVAR ! MIHAI UNGHEANU IC A DEVENI CRITIC LITERA5DÏNDU6IMARA LA „RAMURI 3SI LUCEAFARUL” NISTORESCU A PUBLCAT MAI TPIRZI REPORTAJE CARE POT FI CITITE S9 ASAZI .
    SE SCRI FRUMS ? AO LIBA LTERARA ELEVATA CARE NU SUFER COMPARTI CU FLUVIIM DE DEJECTII DE SASTAZI!
    LA „TARANISU AU ECOU DOAR LIMAJU DE CANIVO , ISULTELE SI ABJECTIILE !

  15. Fiecare face ce poate ! Astia sunt niste absolventi mediocri ! Nu oricine reuseste performanta sa ramana repetent in facultate ! Lui Tariceanu i-a reusit ! Iar lui Livache , chiar de doua ori ! De asemenea oameni avem nevoie , tivarasi , nu de mediocri !

  16. Farfuridi si cu Iohanus , doi hoti care striga ‘hotii’ de le plesnesc bojocii ! Dar , de ei nu se leaga nimeni , la fel ca si de ‘licheaua perfecta’. Pai atunci , cum sa nu-i apuce boala cand vad ca se vrea o justitie cat de cat corecta si nu una care face politica la greu ? Cum de mana aia de derbedei , nu-s mai mai mult de zece , care provoaca scandal , insulta si loveste oameni ca nazistii in anii ’30 , este in libertate ? Cine-i acopera si-i finanteaza ? Se stie dar , marele pres. de la Cotroceni , nu vede , nu aude si chiar ii aplauda . Nasol !

  17. Poza= grup infractional organizat, protejat de „statul de drept”!

  18. @Veronica, Daca disperarea se trateaza cu alcool, inseamna ca tu umbli numai beat(a)!

  19. @Nastratin, Tu il confuzi pe Dragnea cu Crin Antonescu. Urmarea unei facultati nu este o dovada ca esti dotat cu un IQ mai mare decat ala care se multumeste numai cu liceul sau scoala profesionala, ci doar ca te-ai orientat pentru a obtine o diploma care iti poate aduce un venit mai mare la un patron analfabet. Iar ala care repeta aprofundeaza materia, cinciul lui de trecere fiind mai mare decat zecele tau obtinut in urma copierii sau mituirii profesorului de la Spiru Haret. Pricepi, sau e nevoie de scheme logice pentru a intelegeri lucruri banale?

  20. @Oana, Daca banul provoaca mizerie, renunta sa mai iei bani de la Blaga!

  21. Iohannis nu se pupa si cu Rares?Cred ca nu au fost surprinsi de aparatele foto.Asa este,cine striga mai tare sunt cei mai mari hoti posibili.Cat tupeu trebuie sa ai sa spui despre altii ca sunt „penali”,”infractori”,etc.cand tu esti dovedit ca esti in capul listei de infractori si penali,dar cu ajutorul unor procurori si judecatori corupti ai fost „spalat”.Oare acest popor nu se trezeste din amorteala in care a intrat dupa LOVITURA DE STAT DIN 1989???Sa nu se trezeasca prea tarziu.Acest BOGDAN RARES,daca nu a fost acceptat de PSD ca sef al comisiei de control al audovizualului a inceput sa loveasca in toti liderii acestui partid,fara sa aiba dovezi.Este un mare escroc,ca si tatal sau.La C.E.o sa se comporte exact ca MONICA MACOVEI,CRISTIAN PREDA,TRAIAN UNGUREANU si alti tradatori de tara.Aseara am urmarit o dezbatere la care participa si marele MINCINOS,aflat in postura de purtator de cuvant al PNL,DINCU,care spunea numai aberatii,printre care si faptul ca guvernul creste preturile la alimente si utilitati.Oare nu stie nici pana acum ca nu guvernul stabileste preturile???Astazi citeam intr-un ziar ca la TARGU JIU,cetatenii vor plati mai mult la utilitati.Cine a crescut preturile?Primarul care este de la PNL???Cata prostie este in capul unora care sa numesc liberali.Regret ca am sustinut de multe ori acest partid si credeam ca o sa-si revina,dar de cand s-au unit cu cei mai mari HOTI din PDL,formati de BASESCU s-a ales praful de vechiul partid istoric.Nu vedeti ca la dezbateri apar numai PDL-isti si pe lista de europarlamentare ei detin majoritatea!!!Nu am vazut mitingul PNL-lui de la IASI la care a participat si presedintele IOHANNIS.Oare s-a scris pe dealuri cu turma de oi NEONAZISTUL???Cand a participat BASESCU s-a scris numele lui.

  22. O veste buna! Din disperarea cu care isi afiseaza marlania atacand murdar (ca si Dracnea!) tot ce nu e PSD,corifeii mass-mediei psediste Nistorescu<Andronic si SRS ,se pare ca este tot mai posibil ca PSD sa fie invins in alegeri! Trageti tare mai tovarasi caci nu prea mai aveti gloante!

  23. Sa nu uitam ca e campanie electorala si se da puternic la gioale, care pe care. E normal sa apara un astfel de articol in publicatia care face lobby (nu moca) unui partid. Sa vedem ce votam. Votam program local de partid in spatele caruia se afla dositi (ca asa le place la dos) listele cu platitori de locuri (nici in vis votati) in loc sa votam cetateni europeni (cetatenii au dreptul de a alege si de a fi alesi zice constitutia UE + RO) care in intitutiile europene sa apere interesele cetatenilor europeni nu ale gruparilur de tip mafiot sau lobbystilor diferitelor corporatii deep state. Lucruri amestecate. Lucrul amestecat pute a …

  24. Ca simplu cetatean trebuie ca sa iti bati joc de propria viatza incat sa votezi vreodata Ciuma Galbena penelisto-userista si pe tartorii ei, si de care toti astia apoi nu mai scapi decat la loc de liniste si cu verdeatza,ca nici dreacu nu are cine sa te mai scape de talhari astia.

  25. @Prostia ingroapa Romania : Nu confund pe nimeni ! Uite ce zice un profesor de la Politehnica , Mircea Oprean , despre Livache : ,, „La noi erau doua directii: asta pe care eram eu, cu transmisii automate, si o alta directie cu service, cu intretinere. El n-a venit pe directia mea, ca era mai greu, s-a dus la sectia de service , de intretinere , DAR SI ASA A RAMAS REPETENT !” Cum ti se pare ca suna ,, … DAR SI ASA A RAMAS REPETENT ! ” ?

  26. UN PROFESOR UNIVERSITAR NU VA SPUNE NICIODATA CA FACULTATEA UNDE PREDA EL ESTE CEA MAI CAUTATA ETC. NU VE SPUNE NICIODTA DESPRE UN STUDENT CA A RAMAS REPETENT! VA SPUNE CA A REPETAT ANUL!
    SE REPETA DIN DIVERSE MOTIVE ! ACEASTA ESTE O DECLARATIE FLSA ! ORI INTERLOCUTORUL RESPECTIVULUI PROFESOR A TRANSCRIS GRESIT .

  27. Unui Om : Rectificare dragă omule „America este țara tuturor posibilităților iar Romania țara în care totul este posibil” de acord ?!

  28. In imagini sunt niste jeguri urat mirositoare, dusmanii de moarte ai poporului roman.Romani, treziti-va, altfel se va alege praful de tara asta!

  29. Presimt ca unii vor fi luati de pe ecran. Vor fi dati „la Canal, la Cosul de Gunoi al Istoriei”…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.