Răspunsul lui Predoiu la critici: „Nu înțeleg vehemența”

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, susține că „a luat act” de criticile aduse proiectului de desființare a SIIJ, precizând că celor ce discută pe un ton agresiv le transmite că îi „vorbesc o limbă străină”, pe care nu o pricepe, subliniind că oricine are dreptul la o opinie, chiar și MJ.

Ministrul Justiției a scris, miercuri dimineața, pe pagina sa de Facebook, că a observat reacțiile negative la adresa proictului de desființare a Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ).

„Am luat act de reacțiile diverse, unele critice, la proiectul MJ de desființare a SIIJ. Pe fond, le privesc pe toate cu seriozitate și voi reflecta la ele, ca întotdeauna. Înțeleg interesul și pasiunea revărsate asupra subiectului. Înțeleg și motivele aparente și cele mai puțin vizibile. Însă nu înțeleg vehemența stridentă, suspiciunea, procesul de intenție, chiar jignirea, acolo unde aceste bube ale gândirii raționale și comportamentului civic se manifestă. Celor care vor să dialogheze rațional, le-am fost întotdeauna alături și i-am privit cu simpatie, indiferent cât de puternică le-a fost critica. Celor care discută în termenii procesului de intenție, ai limbajului agresiv și, uneori, jignitor, pe ton strident și țipător le spun că îmi vorbesc o limbă străină, nu îi pricep, să fiu iertat!”, scrie Predoiu.

Conform sursei citate, legiferarea este un proces „laborios, migălos, generos”.

„Seamănă cu șlefuirea unui bloc de piatră până capătă, pe lângă conținut, formă abstractă, sens. Dar se pleacă întodeauna de la un “dat”, de la un “bloc”, de la un proiect. Nimic nu împiedică CSM să perfecționeze proiectul MJ, de aceea l-am trimis la avizare. Nimic nu împiedică asociațiile de magistrați să trimită propuneri la MJ și, la rândul său, acesta să își perfecționeze propriul “bloc” de lege. Pe unele le-am și primit deja, pe telefonul personal, le aștept și oficial la adresa ministerului. Mulțumesc! La urma urmei, un proiect a fost pus pe masa netedă a CSM, nu direct în Monitorul Oficial, prin OUG, nu direct pe masa și mai netedă a Parlamentului, prin angajare de răspundere. Era mai bine să procedăm direct la intervenție?! O să reflectez și la acest lucru, dacă e cazul să propun Premierului, dacă împrejurările o cer. În fond, și OUG și angajarea de răspundere sunt proceduri de legiferare constituționale”, mai scrie ministrul Justiției.

El amintește faptul că proiectului i s-au adus critici conform cărora se creează o „superimunitate” magistraților, el spunând că, de fapt, se asigură imparțialitatea.

„Lupta anticorupție și, în general, lupta pentru integritate nu exclude imparțialitatea, nu exclude rigurozitatea. Ba chiar le presupune cu obligativitate. O activistă ONG pe care o stimez imi transmite public că nu înțelege logica din spatele “filtrelor” procedurale din proiect. Este logica inversă celei cu care acționau în trecutul nu prea îndepărtat unii dintre miniștrii de Justiție, atunci când chemau pe unii dintre procurorii șefi la minister cu unele dosare și le comunicau că sunt interesați de numărul de inculpări, nu de numărul de condamnări. Este logica inversă din spatele unor miniștri care discutau deschis la partid despre stadiul acestor dosare și despre cum le vor accelera ei împotriva inamicilor politici ai prea rafinatului premier în funcție la acea dată. În optica mea, nu trebuie să ne întoarcem la acea logică desuetă și dovedit contraproductivă. O jurnalistă pe care o prețuiesc afirma că nu crede să fi fost vreun magistrat șantajat și niciun abuz, că n-a cunoscut niciunul care să afirme deschis acest lucru. E drept, s-a vorbit doar pe la colțuri de acest lucru sau, când s-a vorbit deschis în CSM, s-a vorbit impersonal și general, însă e exorbitant să ceri unui magistrat să recunoască public faptul că a fost presat să dea o soluție sau alta, mai ales după ce a dat-o. Cert este că există această percepție puternică și această temere că lucrurile s-ar putea repeta. Nu cred că sunt apărute din nimic sau din închipuiri. MJ nu poate ignora aceste percepții și temeri, nu legiferăm într-o lume abstractă și ideală, ci într-una concretă și imperfectă. Și cred că este și în interesul DNA să existe aceste filtre pentru ca, într-un timp oarecare, să elimine orice prejudecată și suspiciune că lucrurile vor derapa și apoi “filtrele” vor dispare. Eu, personal, am încredere, de aceea am optat pentru reîntregirea competenței legale a DNA. Dar, ca ministru, încerc să fiu imparțial și să am grijă și de cealaltă parte a magistraturii, care înca nu are incredere”, subliniază Predoiu.
Sursa citată mai spune că Ministerul Justiției avea de ales între a propune reformarea SIIJ sau desființarea ei cu reîntregirea competențelor DNA.

„Am optat pentru firescul instituțional și am înclinat balanța spre DNA. Odată făcută această opțiune, am avut de ales între a ignora temerile și percepțiile create în anii anteriori în urma “cazului Ploiești” și a altora, sau a ține cont de ele și a reglementa “filtre” procedurale asiguratorii. Am optat să înclin balanța și în cealaltă parte, prin doua “filtre”, Procurorul General și CSM. În concluzie, celor care spun că CSM ar putea abuza de “filtru”, le răspund: să vedem primul abuz al CSM și MJ va propune eliminarea “filtrului”! Celor care vor păstrarea SIIJ, le adresez următoarele întrebări: cum anchetezi un caz de corupție la 500 de km de București cu 15 procurori staționați în capitală? Există acest interes în magistratură, să anchetăm corupția din magistratură? Au auzit de locurile în care clienții vin la judecata dosarelor civile “împodobiți”, ca să plece fericiți?

Celor care îmi transmit civilizat că, în general, proiectul nu e bun, dintr-o cauză sau alta, le răspund: ceva imperfect e mai mult decat nimic și sunt de acord să îl facem mai bun! CSM, asociațiile, magistrații, analiștii, juriștii, profesorii, jurnaliștii etc, au cuvântul în dezbatere. Avem cu toții dreptul la cuvânt și la opinii, personale sau instituționale. Chiar și Ministerul Justiției”, conchide Cătălin Predoiu.

Pe site-ul Ministerul Justiției (MJ) a fost publicat, marți, proiectul de Lege privind desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, documentul fiind transmis, în aceeași zi, CSM, pentru procedura de avizare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

5 Comentarii

  1. Ce nu ti-e clar, ca voi NOAPTEA CA HOTII dati ordonante pe justitie si faceti cadou bancilor straine 300 milioane euro din banii de la sanatate. La puscarie cu voi mizerabililor. Dupa privatizarea SANATATII acum va privatizati si „JUSTITEA” ?

  2. Daca nu pricepi româneste, Predoiule, n-ai decât sa te duci la triburile din Africa subsahariana, sa vorbesti cu ele prin semne. Sau în Amazonia-Papuasia-Australia-Noua Zeelanda-Siberia, ca si-acolo sunt triburi si popoare nomade, ori catre poli, Nord sau Sud, la fel. Ca-n România nu-i de tine. Du-te-nvârtindu-te, dervish-ule-n transa, fa-i si tu un bine lumii, sa scape de tine. Da-ti cu pumnii-n cap, sa-i auzi ecoul goliciunii.

  3. Fire de artist, Predoiu asta, nici nu ai fi banuit… Probabil ca asa o vrajea pe Udrea in adolescenta, pe cind studia sculptura pe viu cu ea, in cring. Vai de noi cu gasca asta de impostori in rol de conducere, adica de slujire a celor ce ne conduc din afara tarii…

  4. Fiindcă nu intelege a intervenit asupra codurilor penale facindu-le favorabile penalilor?Propunerea de desființarea Secției Speciale a facut-o tot pentru ca nu intelege?Cine il face sa înțeleagă ca ambele intervenții ale lui asupra justiției au fost impotriva intereselor poporului roman si pentru protejarea persoanelor care încalcă legile tarii ,fie ei si magistrați.
    Oricum,despre domnul Predoiu, in Romania ,cam nimeni nu mai vrea sa audă .

  5. Faptul că nu înțelege dar recunoaște este un pas important. Al doilea, în mod firesc, ar fi să lase locul liber pentru cineva care înțelege. Cică oamenii neduși deloc sau insuficient la biserică, nu pot să distingă binele de rău. Oare să fie adevărat, Domnule Predoiu ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.