Răsturnare de situație în cazul Dăncilă – DNA

Direcția Națională Anticorupție (DNA) nu a chemat-o vineri pe Viorica Dăncilă la audieri, în urma unei plângeri depuse de către Tudor Iacov, reprezentantul legal al Asociației de tenis CS Triumf 2000 Craiova, așa cum a relatat stiripesurse.ro,  citând surse judiciare.

DNA a dezmințit că a citat-o pe Viorica Dăncilă pentru audieri vineri.

„Referitor la informațiile vehiculate în spațiul public care acreditează ideea că un candidat la Președinția României urmează să fie citat la DNA, în data de 22 noiembrie 2019, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să precizeze că toate aceste informații sunt false”, a transmis DNA, printr-o dezmințire, pe site-ul propriu.

Plângerea a fost depusă pe 15 noiembrie și îl vizează, de asemenea, pe Ion Țiriac.

Reclamantul acuză faptul că s-au cerut şi aprobat prea mulţi bani din fondul de rezervă al Guvernului pentru plata taxei anuale a turneului BRD Bucharest Open, competiţie organizată de Federația Română de Tenis, al cărei președinte este Ion Țiriac.

Apariția unei plângeri penale la adresa candidatului PSD ridică mari semne de întrebare, având în vedere că aceasta este plasată chiar înaintea turului doi al alegerilor prezidențiale, mai scriu jurnaliștii de la stiripesurse.ro

„De menționat că DNA s-a activat, în aceeași logică, în cazul candidatului USR la funcția prezidențială. Dosarul instrumentat de către această instituție în urma unei anchete RISE a compromis șansele lui Dan Barna de a intra în turul doi al alegerilor.

Între timp, au apărut o serie de informații potrivit cărora liderul USR nu ar fi avut o implicare de natură penală în dosarul în care este cercetat – fapt care reconfirmă suspiciunea unui dosar realizat la comandă, în scop politic.

Se pare că tot finul președintelui este la originea plângerii de față, care îi vizează pe Viorica Dăncilă și Ion Țiriac“.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

25 de Comentarii

  1. vecerdea, vecerdea….ce mic esti. daca nu te baga nimeni in seama, apelezi la procurorii nasului plavanist…

  2. Magistratii „independenti” vor sa o aresteze pe Dancila inainte de vot asa cum l-a arestat pe judecatorul Mustata inainte de pronuntare a unei hotarari judecatoresti! Adicatelea, dupa ce l-au bagat la racoare pe Dragnea imediat dupa incheierea votului la europarlamentare, acum nu vor sa riste si vor sa o aresteze pe Dancila inainte de a vota prostimea. Felicitari popor roman!

  3. Gunoiul de neamt tremura de frica!Stie clar ca este o nulitate si face orice mizerie pentru a-si atinge scopul !!Nu inteleg de ce noi romanii stam impasibili la astfel de mizerii fabricate din umbra de gunoiul de la fosta relaitatea tv.cel care demult trebuia sa fie in puscarie pentru instigarea la violentele din 10 august 2018 !!!

  4. EXEMPLU DE FOLOSIREA JUSTITIEI ca arma POLITICA…..Dar vinovat e PSD ca nu a dat lege ca in perioada campaniei electorale justitia sa nu afecteze oamenii politici. Dupa alegeri pot ancheta cat vor.

  5. Daca SRI apeleaza la un asemenea joc inseamna ca Veorica dupa conversatia hazna de la BCU organzata de Johannis are toate sansele sa-i dea drept consolare o mare placuta suedeze in pifometru neamtului care va pierde duminica al doilea mandat.

  6. Dracu nu doarme!Metodele lui Băsescu și Iohannis,doar așa reușește . RUSINE,președinte de carton.

  7. :)))) Pe Tiriac foarte bine ca il cheama,are o varsta si poate ia un guturai pe la DNA,chiar nu mai conteaza,dar pe Dancila sa o deranjeze „EXACT ACUM”,e cu ochi si cu sprancene!Si asa DNA a ajuns un circ mediatic,ca si DIICOT ca si Sectia Speciala,CSM si alte moluste institutionale parazite
    De fapt spunea Dancila ca e amenintata cu DNA,s-ar putea sa fie o ultima actiune eroica PSD, mufat la Statul Paralel
    Necunoscute sunt caile Domnului..

  8. O POZA DE CUM SE FACEA JUSTITIE INDEPENDENTA!PENTRU ISTORIE!A MEA,CU DEDICATIE,UN PUMN IN BOT MCVIZAT,CU STANGA,NUMA’CUM O FEMEIE ADEVARATA STIE!STATULE IN CAP,NICI IN CAP N-AI STAT VERTICAL!

  9. Pemtru cine se mai indoieste de ce va urma. In’50 am dat vina pe rusi, acum pe cine mai gasim vinovati pentru neghiobia noastră?

  10. ii tremura kooorool de frica, daca il pune pe antrenorul 🙂 (ha-ha-ha)fermrcatoarei sa faca reclamatii cpntra-candidatei pt o chestie ultra-ultra-penibila!!! vai vai ce endependentzi e astia ai lui looloo !

  11. Haide ca ne scot astia in strada de nu mai sta piatra pe piatra. Sa faci asemenea mizerii e prea mult in conditiile in care se fac 30 de ani de la Revolutie… Sa folosesti noua securitate si cozile de topor ale acesteia, e prea mult. MULT PREA MULT!
    Deci aveau dreptate cei care spuneau ca sunt disperati, ca plavanul prin suficienta si ignoranta s-a pisa t pe el de avantaj… Se lupta la baioneta.

  12. Nu este niciun fake news! Pe Barna cum l-au distrus magistratii „independenti” ai lui Johannis!I-au luat 10% dintr-un foc! Acum nu se mai aude nimic, nu-l cheama nimeni la DNA! Acum vor sa o aresteze pe Dancila fiindca ii fuge pamantul de sub picioare lui Johannis! Asta-i ordinul de mai sus ca nici cei de la DANA nu sunt de capul lor!

  13. Îl cheamă , dar văd că Cotidianul a omis să precizeze : Napoleon Tudor Spartacus Iacov ! Și se găsește un porcuror ( normal că se găsește , doar porcurorii români sînt niște lioarbe ) care să ia în seamă plîngerea , penală !!! a lui Napoleon , Tudor Vladimirescu , Spartacus și Iacov cel sărac ?
    Adică , orice boschetar îi poate face plîngere oricui , și lui Trump ? Fără nicio probă , mă gîndesc , probele le descoperă ulterior porcurorii , cam pe modelul lui Zdreanță , Onea , Chiorbela și potrocoalele cu SRI .

    Dominus sanctus , acuma văd , practic Napoleon și Spartacus au făcut plîngere penală împotriva întregului guvern ,a lui Țiriac și a încă vreo 5-6 , să fie .
    Mă mir că l-a ratat pe Vecernie , obscurul ăla care e antrenor de tenis al Carmencitei Ciolanis sau JoianuSS , nu mai știu , și care discuta condescendent cu Halepa și-i zicea c-o iartă .

  14. Ar fi cazul, pentru credibilitatea presei, să dispară definitiv „făcătorii de știri” pe așa-zise „surse”. Sigur, unii ar muri de foame, unii ar fi trecuți în rezervă, dar, zău, mai exista și alte meserii pe lumea asta ..

  15. Intreb si eu,daca in acest caz de dezinformare grava cu DNA,doamna Roxana Popa, redactor la Stiripe surse nu trebuie amendata ?Buble nu trebuie amendat ? Chiar asa ,maine ne anunta ca au ocupat rusii gurile Dunarii,in ce hal de jurnalism s-a ajuns

  16. Finul președintelui nu poate fi mai braz ca nașul. Ar fi bine totuși să nu exagereze fiindcâ Florida îi de parte de România dar aproape de Cuba și Texas și s-ar găsi ușor cine să-i facă un cucui.

  17. Din start am spus,dancila indiferent cat s-ar chinui destui sa o agate cu ceva,nu sunt sanse,nu vad nicio codita macar firava cu care sa o agate! Doar un dosar fabricat,dar fabricat bine poate face minuni in campanie,desi minunile tin maxim 3 zile!

  18. Aiurea , incercare de victimizare a nepoatei lui Pitagora ! Direcția Națională Anticorupție (DNA) dezminte categoric într-un comunicat informația potrivit căreia Viorica Dăncilă ar fi urmat să fie audiată vineri de procurori într-un presupus dosar de corupție, informație publicată joi de publicatia online Stiripesurse.ro. În comunicatul oficial al DNA, cuvântul ”fals” este scris cu majuscule.
    ”În referire la informațiile vehiculate în spațiul public care acreditează ideea că un candidat la Președinția României urmează să fie citat la DNA, în data de 22 noiembrie 2019, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să precizeze că toate aceste informații sunt FALSE”, arată DNA într-un anunt de presa !
    Stirea a aparut pe STIRIPESURSE:RO ! Site-ul STIRIPESURSE.RO este proprietatea lui Iosif Buble , fost ziarist la trustul INTACT al lui Dan Voiculescu ! Coleg si invitat deseori in emisiuni de mancatorii de rahat de la Latrina 3 Gadea , Ciuvica , Ursu , Badea ! Mai este si proprietarul casei de sondaj CURS ! Este casatorit cu deputata PSD Diana Tusa , fosta PNL ! Tot ce face Iosif Buble e comanda de la domnu’ profesor Varanu !

  19. @Nastratin:mortala a fost zicerea Wetei,duupa miselia PSD cu DNA:”Informatia cu DNA este pe jumatate falsa !Nu m-au chemat dar nici nu au zis daca o sa ma cheme”:)))
    Mai pe intelegerea dobitocilor postaci PSD,traducere din gandirea Ciuce a Wetei: „nu am murit, dar nici nu stiu daca am sa mor vreodata”!!

  20. A fost o greseala enorma facuta de DNA care ar fi victimizat-o electoral. Fraierii de la DNA au primit apoi ordin pentru a contramanda ordinul. O rusine!

  21. Pe dracu’ „rasturnare de situatie”!! Este exact, dar exact, acelasi scenariu pus la cale ca si in cazul lui Barna! Dancila nu va pati nimic, doar se sconteaza ca „actiunea” ii va diminua scorul cu cateva procente. De „cazul” Barna ati mai auzi ceva? Nici eu!! Asa ca, stati (dormiti) linistiti, Werner va avea, asa cum s-a spus peste tot, minim 60%!! „Ramane cum am stabilit!”. Cu mult timp inainte, de catre altii!!! Noapte buna, somn usor!!!!!

  22. Niste nenorocoti, condusi de candidatul nazist iohanniSS, vor sa distruga totul in aceasta tara. Asa vad ei democratia.
    Nu mai aveti mult pana cand veti face pasul de la linsajul politic la asasinatul politic. Spre asta va conduce urmasul declarat si acceptat juridic al organizatiei hitleriste a minoritatii sase/ germane din Romania. Halal si voua PDL-istilor deghizati pe sub fusta turnanei!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.