Râsu’-plânsu’: Ninel Peia, dat dispărut când plecase să se roage

UPDATE Ninel Peia, candidatul Partidului Neamul Românesc la alegerile prezidențiale, despre care polițiștii clujeni au fost sesizați că a dispărut, a fost găsit joi noaptea la Mănăstirea Putna.

”A fost găsit la Mănăstirea Putna, unde a spus că a mers să se roage”, au declarat pentru Mediafax surse din anchetă.

Poliția Cluj a pecizat că Ninel Peia era cazat în mănăstire și nu a fost victima niciunei infracțiuni.
„Acesta a refuzat să însoțească polițiștii pentru încheierea formalităților, sens în care a fost încheiat, conform procedurii, un proces-verbal”, spun polițiștii.

Candidatul la președinția României, Ninel Peia, este dat dispărut, a anunțat, joi seara, Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj. Peia s-a cazat miercuri într-un hotel din Cluj, iar joi dimineață nu a mai fost găsit și nici nu a mai răspuns la telefon.

Polițiștii clujeni au fost sesizați despre dispariția lui Ninel Peia de Serviciul de Protecție și Pază (SPP). Peia a fost văzut ultima dată în cursul nopții de joi spre vineri, la ora 1.17 pe camerele de supraveghere ale hotelului în timp ce părăsea clădirea.

„În această după-amiaza, IPJ Cluj a fost sesizat de către Serviciul de Protecție și Pază despre dispariția lui Ninel Peia, candidat la președinția României. Acesta s-a cazat ieri la un hotel de pe raza municipiului Cluj-Napoca, iar în această dimineață nu a mai fost găsit și nici nu a mai răspuns la telefon. În cauză se efectuează cercetări. Facem precizarea că persoana în cauză beneficia de serviciile de protecție și pază doar pe perioada activităților publice din cadrul campaniei electorale, el fiind văzut pe imaginile de pe camerele de supraveghere părăsind hotelul, în cursul nopții, la ora 1.17 minute”, se arată într-un comunicat al IPJ Cluj.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

19 Comentarii

  1. Cred ca e beat mort printr-o carciuma!Toti descreieratii:Cumpanasu,Barna,Diaconu,Peia,Paleologu,fraiera aia carei ii fura Felics Turnatoru banii direct din portofel,etc,…giamparale de doi bani,divizeaza votantii..

  2. O fi fost luat la o sedinta de lamurire. Nu e posibil in secolul 21, cand lumea vrea progresism si prosperitate pe datorie, sa ceri ca aparatul de stat sa aiba mai multi romani in loc de alogenii care vor binele tarii.
    Practic ceea ce afirma acest domn este scandalos: ca din primii 16 oameni in stat, doar doi sunt etnici romani. Iata unde duce ura oarba a nationalismului. De ce sa fie condusi romanii de romani? Nu mai bine minoritati etnice ca in anii ’50, ani de progres si prosperitate pentru Romania? Un Roller la Ministerul Rescrierii Istoriei ar fi nimerit. Sa-i scoatem odata din cartile de istorie pe Vlad Tepes, Mihai Viteazu, Stefan cel Mare. Sa terminam odata cu slogane depasite gen ‘Romania pentru romani’. Doar suntem in secolul diversitatii.

  3. Ninel Peia avea pozitia INTAI cu PATRU procente in fata lui Plavanis intr-u sondaj de pe Active News… Are cel mai clar Program si Discurs Nationalist dintre toti candidatii !
    Agenturile sataniste BND se pare ca au treaba prin Cluj…

  4. Ar fi intelept sa reformulati titlul. De plans inca nu am inceput, dar nu pot localiza „rasul”.

  5. poate fi o confuzie, sa s[eram ca nu-i o tragedie..

  6. Ninel citit invers nu inseamna cumva Lenin? Cautati-l unde trebuie.

  7. @Gollum. Asa se vede Rumanien din fotoliul de la Berlin ? Ce spaima aveti de Cumpanasu ! Joiannul vostru e ca si Ferdinand !

  8. S-a dus sa le vorbeasca romanilor la Cluj despre marsaviile celor din Grupul de la Cluj. Gruppen la ei acasa, n-au suportat si l-au astupat !

  9. – Obergruppen komando si GEG actioneaza ca intotdeauna eficient cand au in fata un obstacol ! Reich ! Reich! Reich !

  10. Ma si mir ca pina acum n-am avut si alti candidati, unii loviti de un pachebot sau portavion pe Calea Victoriei, altii fugiti cu cite o actrita de la Hollywood prin Patagonia unde vor sa-si „refaca viata” sau rapiti de extraterestri pe un drum de tara de prin jud. Braila ! Si uite asa, copiii mosului, vom avea in sfirsit si multdoritele „dezbateri televizate”, in care il vom vedea pe Iohannis monologind in fata oglinzii !

  11. Nu am putut sa dorm toata noptea de disparitia lui Ninel! Credeam ca numai Johannis e pazit ca pe sfintele moaste de SPP, ca sa aflu ca si candidatii fara sanse sunt monitorizati 24/24/7/7! Cel mai tare si mai mult mi-a placut zicerea sotiei ca Ninel e baiat cuminte dar are in obicei sa dispara in ceata fara sa raporteze! Imi era frica sa nu cumva sa-l fi luat la „ia-ma nene” Dinca din Caracal. M-am linistit cand am aflat ,omul este un ardelean credincios si a mers la mormantul lui Fane Babu sa se roage! Succesuri in diaspora care deja l-a votat in turul doi!

  12. Alogenii sant in stare de orice! Peia e un adevarat patriot nationalist si asta deranjeaza foarte mult ! Iar pentru asta alogenii folosesc orice metode de la „justitea” lor „independenta”, statul lor de „drept” la disparitie pur si simplu !

  13. Era in casa tatalui lui , la Putna , are ceva iz biblic aceasta intamplare . Dar un popor roman de spalati pe creier ce voteaza nemteste , are alte conotatii .
    Rasu plansu cand ma uit la ceilalti candidati , omul asta este chiar in antiteza cu ei , imi da speranta ca pot sa raman roman si sa fiu mandru de asta .

  14. Lovitura de presa inaintea zilei alegerilor,sa nu il uite lumea!Si lumea a pus botul..

  15. @Smarandache
    Numai sa il asezam pe Rares Bogdan langa Vladimir Ulyanov si greu sesizam diferenta…

  16. Eu cred ca mai degraba a fost gasit la „manastirea” Puta, aia care are deasupra portii un felinar rosu … e adevarat ca se dusese omu’ sa se roage … adica sa se roage de una din fete sa-l ia si pe el in primire, da’ la reducere, ca doar e „viitorul presedinte al Romaniei” si-a dat toti banii pe campanie !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.