Război secret

Tipul de acolo lucrează pentru AVO, zice Titireașcă făcând pe interesantul, ne dăm cu barca pe Dâmbovița tot aruncând o sondă după nu știu ce OZN care ar fi căzut chipurile astă-noapte, undeva, mai sus de Teatrul Bulandra, pe bune, e de la AVO, sută-n sută, zic eu, dând cu putere din cap, apa Dâmboviței sticlește fantomatic, și, uite, acolo, acela e de la FSB, te-ai prins, m-am prins, și dincolo e unul de la MI6, și, pe legea mea, uite unul de la MOSSAD, acela sigur era ieri la Ministerul de Interne, jur că l-am văzut, de șmecherii ăia de la CIA, ce să mai vorbim, sunt peste tot, la Teatrul Național, la Lido, la Capșa, în Gara de Nord, dar vezi că te ia gura pe dinainte, dar ce credeai că uneperiștii au fost scoși de la naftalină de florile mărului, păi maghiarii se caftesc pe dedesubt cu sârbii, bulgarii ne coc ei ceva tocmai nou, de naivi ce suntem, franțujii căută și ei să-și facă o rezidență ceva mai faină dincoace de Giurgiu, austriecii tot prin Bucovina umblă teleleu, care cu gazul, care cu aurul, cu diamantele, care cu petrolul, care cu aluminiul, care cu merele, care mere, merele, frate, ce nu știai, merele conțin un cromozom special care poate să facă dintr-un copil o armă redutabilă, soldat universal din acela numai mușchi de oțel, așa, și zi cu merele, păi le culegem noi pe toate și serviciile secrete din Francia le cumpără pe te miri ce și o să-și facă o armată de duri, durii durilor, mai ceva decât Legiunea Străină, și-or să le dea la moacă la șmecherii de la CIA care o să-i cheme în ajutor pe cei de la FSB, și pe urmă toți se coalizează în contra chinezilor care cică fac acum priteșug cu sirienii de toate culorile, așa, pe dedesubt, lucrurile stau rău de tot, e vorba de bănet, nu glumă, așa că partidele astea de la noi, autohtone, se încolonează și ele în războiul secret, doar nu credeai că lumea e condusă de cutare sau de cutare sau de cutărică, păi, stai, cutărică nu e de la noi, ah, ai dreptate, cutărică e de la noi, cutăricii ăștia sunt pafariști sadea, dar lasă, cu AVO ai dat-o-n bară, de ce frate, întreabă Titireașcă mucalit, păi nu mai e AVO, tot un drac, ia stai, taci, parcă am dat de ceva metalic, o fi OZN-ul, nu mai mișca, ssst, vezi că se binoclează unul de la CIA la noi, de pe mal, băi Titireașcă, ăștia ne-au înregistrat cu drona, ne bagă la bulău, ne torturează, ce te-a luat gura pe dinainte, ei, m-a luat gura pe dinainte, vrei să spui tu că franțujii de la DST n-au găsit cromozomul acela secret în merele noastre…

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.