Războiul continuă, Ucraina se rupe

Motive de sărbătoare la Kiev și la Bruxelles după ce parlamentul Olandei a decis să aprobe Acordul de Asociere al Ucrainei la UE, trecând peste votul negativ de 61% dat de cetățenii olandezi la referendumul din aprilie 2016.

Acest vot vine pe fondul liberalizării regimului de vize pentru ucraineni, care va intra în vigoare în prima parte a lunii iunie: ucrainenii care dețin pașapoarte biometrice vor putea sta pe teritoriul statelor UE vreme de 90 de zile la fiecare 180 de zile. „Este un semnal din Olanda și din întreaga UE pentru prietenii ucraineni: locul Ucrainei este în Europa“, a spus președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. „Glorie Europei! Glorie Ucrainei“, și-a încheiat președintele ucrainean, Petro Poroșenko, intervenția în care saluta votul din Olanda.

Economie periferică

Acest entuziasm ascunde o realitate tristă. PIB-ul Ucrainei a scăzut cu 24% de la începutul conflictului din Donbas, punând la socoteala pierderea Crimeii și căderea economică a regiunilor Donețk și Luhansk. În 2016, PIB-ul pe cap de locuitor era de 8.500 de dolari (24.000 în România), iar populația s-a redus cu 9 milioane începând din 1993. Exporturile Ucrainei au devenit cele specifice unui stat periferic: minerale, cereale, ulei vegetal, carne. Ce se întâmplă cu creierele din Ucraina, angajate în special în estul industrializat? O spune, pentru The Guardian, unul dintre afaceriștii din Donețk: „Peste drum era o clădire în care lucrau 200 de programatori. Au plecat toți. Nimeni nu va mai avea nevoie de asemenea afaceri în următorii 4-5 ani“.

Legile bumerang

Pe frontul din Donbas se moare în fiecare zi, în timp ce la Kiev se dezbat legi controversate. Motoarele de căutare online rusești au fost interzise. Luni, poliția a percheziționat sediile companiei Yandex, cel mai folosit motor de căutare, sub acuzația de trădare, din cauza presupusului transfer de date personale în Rusia. Se adaugă interzicerea platformei sociale ruse VK și a aplicațiilor ce vin din Rusia. Desigur, președintele parlamentului de la Kiev, Andrei Parubii, are dreptate când spune că, „cuvântul este o armă și armele nu trebuie să fie date inamicului“, însă nu puțini se întreabă în ce măsură slujește securității Ucrainei interzicerea accesului la cele mai importante aplicații pentru contabilitate și taximetrie.

La fel stau lucrurile cu legile „decomunizării“. Au fost date jos astfel 1.300 de statui ale lui Lenin și au fost schimbate numele pentru 1.000 de străzi. Deseori, locuitorii s-au opus. Spre exemplu, doar 4% din locuitori au fost de acord cu schimbarea numelui orașului Kirovograd (Serghei Kirov a fost un lider al Partidului Comunist din Leningrad) în Kropivinițki (Mark Kropivinițki – dramaturg și actor ucrainean). Cetățenii preferau vechiul nume sau revenirea la denumirea Elisavetgrad, din perioada țaristă. „Societatea se polarizează, legile îi forțează pe unii să apere un monument, pe alții să-l distrugă. Moștenirea sovietică revine astfel în actualitate, deși la un moment dat nimănui nu-i mai păsa de ea. A vedea perioada sovietică exclusiv ca pe un rău este o greșeala la fel de mare ca și idealizarea ei“, spune Danilo Sudin, cercetător la Universitatea Catolică Ucraineană, citat de Transition Online.

„Inspectorii lingvistici“

La fel stau lucrurile cu proiectul de lege pentru limba de stat. Un articol prevede crearea unor „comisii de control“ cu „inspectori lingvistici“ care să se asigure că în sistemul de educație și în administrație se folosește limba ucraineană. Un articol publicat de Carnegie Europe prezintă opinia dezarmantă a unui lector universitar plătit de guvernul ucrainean cu 150 de euro pe lună și care vrea doar să-și exercite profesia: „Dați-ne un salariu normal și vom preda și în chineză!“.

Cele două Ucraine

Toate „reformele“ de mai sus sunt expresia încercării politicienilor ucraineni de a ascunde lipsa unei strategii pentru țara lor, a unor măsuri pentru combaterea corupției înfloritoare în vreme de război și pentru reducerea inechității economice. Efectele acestor fenomene sunt relevate limpede de fenomenul migrației. Desigur, asocierea la UE și excluderea vizelor sunt decizii pline de simbolistică, mai cu seamă pentru o națiune aflată în război. Însă, din același motiv, este foarte importantă și latura economică. Începând din 2014, circa un milion de ucraineni au început să lucreze în Polonia, jumătate din ei având acum rezidență aici. Alte câteva sute de mii au plecat la muncă în Cehia și Slovacia. Dar a crescut și numărul celor care au ales Rusia – circa 400.000. The Guardian prezintă cazul unei casierițe din regiunea Donețk, care a preferat să se stabilească în extremul orient rus, la Magadan. Câștigă echivalentul a 350 de euro pe lună, față de 70 de euro în Ucraina. „E ca în timpul URSS – lumea te ajută și e amabilă. Mi-e dor de casă, dar mă bucur că nu sunt parte din Ucraina“, spune ea. Ucrainenii aleg să se stabilească atât în Rusia, cât și în Vest, iar fenomenul scindează și mai mult țara. Mai mult, președintele Poroșenko a turnat gaz pe foc când a spus, în Rada Supremă, în 2015, că „Galiția este baza statului ucrainean“.

O situație convenabilă

De ce recurg guvernanții ucraineni la astfel de politici? Războiul este principala rațiune, însă, arată un articol publicat de National Interest, în acest fel se agravează tensiunile interne, iar regimul de la Kiev știe că asta va aduce mai multă finanțare externă. Apoi, această retorică care scindează abate atenția de la reformele economice dureroase. De partea cealaltă, liderii UE nu-și vor trimite soldații să moară în Donețk și nici nu vor accepta Ucraina în Uniune, preferând să fluture din când în când perspectiva apropierii tot mai mari de Vest. Până la reașezarea relației Vest-Rusia, statu-quoul din Ucraina convine Occidentului. De aceea, „Ucraina aparține Europei“ și „Glorie Europei! Glorie Ucrainei!“ nu sunt decât două semnale că războiul început în 2014 va continua.