MAE reclamă „o serie de manifestări provocatoare ale părții ungare”, precizând că ministrul maghiar de Externe a deturnat „în mod absolut regretabil, sensul afirmațiilor președintelui României” cu privire la proiectul de lege privind autonomia „Ținutului Secuiesc”.
Printr-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook, ministrul de Externe din Ungaria, Péter Szijjártó, a reacţionat la declaraţia de miercuri a preşedintelui Klaus Iohannis și a subliniat că șeful statului român ar trebui să acorde mai mult respect maghiarilor.
„Oficialul ungar deturnează, în mod absolut regretabil, sensul afirmațiilor Președintelui României cu privire la proiectul de lege privind statutul așa-zisului ”Ținut Secuiesc” – o temă care se circumscrie exclusiv unei dezbateri interne din România cu privire la un demers legislativ care contravine Constituției române, partea ungară neavând a se pronunța asupra acestui subiect”, a reacționat, miercuri seara, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Așadar, MAE consideră „provocatoare și inadecvate” afirmațiile oficialului ungar privind calificarea discursului președintelui României ca fiind incitare la ură și apreciază că „este necesar ca partea ungară să își revizuiască propriile atitudini și acțiuni care denotă lipsă de respect la adresa României și înalților oficiali români”.
„De asemenea, față de comentariile oficialului ungar, MAE subliniază că România își respectă și își exercită responsabilitățile constituționale față de toți cetățenii săi, indiferent de etnia acestora, și acționează susținut pentru consolidarea unei societăți integrate, bazate pe valorile umanismului, inter-culturalității și respectului reciproc. MAE român, manifestând responsabilitate față de relația foarte importantă dintre România și Ungaria – parteneri strategici, state membre UE și aliate NATO – s-a abținut, în ultima perioadă, la a reacționa la o serie de manifestări provocatoare ale părții ungare, urmărind să evite deteriorarea, în mod complet nejustificat și artificial, a relației bilaterale”, subliniază MAE.
Prin urmare, cu atât mai mult în contextul actual marcat de efectele nocive ale pandemiei de COVID-19 care afectează toți cetățenii statelor noastre, MAE român face apel la reținere și discernământ și pledează pentru implicarea deplină în construirea unei relații de bună vecinătate și de parteneriat strategic autentic, în baza cadrului juridic bilateral și a angajamentelor europene comune, în avantajul comun al cetățenilor români și ungari, indiferent de etnia acestora.
Ministrul de Externe al Ungariei, Péter Szijjártó, a făcut referire, într-o postare pe Facebook, la afirmațiile lui Klaus Iohannis de miercuri. (detalii aici)
@Ileana Rollason: Poate ca exista ceva printre rindurile specimenului dar nu merita efortul din moment ce ridurile sint pline de ineptii. Poate ca Stalin e adulat de unii rusi, in nic un caz de majoritatea, dar noi nu avem deloc de ce. De la est nu ne-a venit nici un strop de democratie ci crivatul si alde Groza. Cine a cistigat alegerile in 1946 o stiau atunci si copii, oricum nu Groza.