Răzvan Burleanu, reclamat la procurori

Directorul sportiv al FRF, Daniel Prodan, a declarat, marţi, că a făcut un denunţ la DNA împotriva lui Răzvan Burleanu, cerându-le procurorilor anticorupţie să investigheze modul în care noul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal a intrat în posesia unor terenuri la Oneşti şi la Ploieşti.

„Am fost la DNA să fac un denunţ împotriva lui Burleanu în legătură cu achiziţionarea unor terenuri la Oneşti şi la Ploieşti. Acum, îl invint pe domnul Răzvan Burleanu să aducă plângerea de viol de care vorbeşte şi se laudă cu ea, să o aducă şi să o ofere presei şi să o depună la organele competente, pentru a vedea care sunt acuzaţiile, care sunt dovezile de viol ale lui Didi Prodan. Sunt total dezamăgit pentru că se dovedeşte că se încearcă să se mânjească valorile din ţara asta. Vreau să demonstrez că în ţara asta încă mai sunt români care au curaj, nu numai fetiţe şi fătălăi. Eu am dat dovadă de curaj. Sunt un ardelean curajos şi nu mi-e frică de absolut nimic, atât timp cât am dreptate”, a spus Prodan.

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că directorul sportiv al loturilor de juniori, Daniel Prodan, a avut un comportament defăimător la adresa federaţiei şi va fi dat afară, însă nu i se vor plăti compensaţiile de 100.000 de euro pe care le-a solicitat.

„Demiterea lui se va efectua după ce vom avea certitudinea că vom respecta toate procedurile pentru a nu întâmpina alte probleme. Domnul Prodan nu va mai continua la federaţie, l-am anunţat astăzi. Iar dânsul a cerut 100.000 de euro. Pentru ce a cerut? Nu ştiu, dar federaţia nu va plăti în mandatul meu aceste sume de bani doar ca să nu îi mai văd la ochi pe anumiţi oameni”, a spus Burleanu.

În replică, Prodan a susţinut că a fost ameninţat de către preşedintele FRF că va face public un dosar în care este acuzat de viol în cazul în care nu acceptă să demisioneze din federaţie.

„Mi-au spus «domnul Prodan, mai vreţi să rămâneţi în federaţie?» şi am zis că da. Au zis că în felul ăsta nu se poate continua şi că trebuie să ne despărţim amiabil. «Dacă îmi daţi 100.000 de euro ne despărţim cât de amiabil doriţi dumneavoastră». Şi au zis că nu se poate. Asta e. Eu am fost ameninţat de domnul Burleanu «Vedeţi că avem o plângere de viol». «Hai mă, serios? Ia scoateţi, domnule Burleanu, plângerea, să vedem ce aveţi, ce plângere de viol aveţi? Mi-a zis «Aveţi grijă că avem o declaraţie de viol la adresa dumneavoastră şi să nu o facem publică». Extraordinar. Hai să o văd domnul Burleanu, mânca-ţi-aş ochelarii ăia ai tăi”, a declarat Prodan, la Dolce Sport.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.