Reacţia chirurgului Mircea Beuran: „Nu am fost în echipa operatorie!”

UPDATE Mircea Beuran a spus că semnătura lui apare pe protocolul de operație chiar dacă a intrat în sală după ce trecuse incidentul în care pacienta a ars, deoarece el a încheiat intervenția chirurgicală. Nu a dorit mușamalizarea cazului, iar astfel de situații nu sunt singulare în chirurgie, spune medicul.

„Am intrat în programul operator după ce trecuse evenimentul, iar pacienta fusese mutată într-o ală sală. Echipa am găsit-o speriată, șocată de evenimentul respectiv, am continuat operația și am finalizat-o. Este firesc că în clipa în care am intrat într-un bloc operator, am făcut o intervenție, e reintervenție. Prin fișa postului, șeful de secție, calitate pe care o am, trebuie s-o facă. În condițiile acestea, am parafat protocolul operator. Au existat încă doi chirurgi. Regula este ca cel cu grad cel mai mare – operând și finalizând operația am pus această parafă”, a spus acesta la Digi24.

Imediat după intervenție, medicul a luat legătura cu managerul spitalului, cu directorul medical, cu coordonatorul blocului operator și cu familia.
„Nu a căutat nimeni nici să mușamalizeze, nici să ascundem lucrul acesta”, a mai spus medicul.

Beuran a reiterat faptul că atunci când a fost informat de echipa sa că pacienta a luat foc era în mașină, se deplasa spre spital.

„Mi s-a spus că bolnava a fost scoasă din sala respectivă, mutată în altă sală operatorie și continau, pentru că ei nu finalizaseră prima intervenție. Ei continuau să facă hemostaza, oprirea unui vas de sânge care inunda spațiul intraperitoneal”, mai explică medicul.

Întrebat care ar putea fi explicația pentru incidentul petrecut în sala de operații, Beuran a precizat că la răspuns trebuie să răspundă echipa tehnică după ce face o evaluare a aparatelor folosite.

”(Echipa tehnică, n.r.) Să verifice anumite lucruri, pentru că nu este un caz singular. Se cunosc și în literatura de specialitate evenimente care se produc la folosirea acestor echipamente de electrochirurgie. (…) Eu personal, în afară de un singur eveniment, nu am avut (în trecut, n.r.). La echipa mea (s-a intâmplat, n.r.) era un altfel de arsură, nu e arsură prin foc”, a spus medicul.

Incidentul menționat s-a petrecut în urmă cu mulți ani și a fost raportat la acel moment.

Mircea Beuran mai spune că aparatul folosit zilele trecute este unul foarte nou, de cel mult o lună.

„Eu am acționat și am terminat operația. Procedura a fost începută. Chirurgul care a început operația nu are arsura în zona lui de lucru. Chirurgul și-a făcut treaba. Celălalte segmente de lucru trebuie investigate și vom vedea”, a mai explicat medicul.
Beuran a mai subliniat că nimeni nu l-a sunat pentru a i se lua declarații.

Medicul Mircea Beuran a declarat că nu a fost în echipa medicilor care s-au ocupat de pacienta care a ars în sala de operații de la Spitalul Floreasca, subliniind că afirmațiile lui pot fi probate cu ajutorul camerelor de supraveghere din spital.

„M-a sunat, fiind duminică dimineață, unul dintre colaboratorii mei că situația cu această bolnavă este așa cum v-am prezentat-o, iar eu i-am spus să intre urgent în sală că vin și eu – eu locuind în afara Bucureștiului. El, fiind medic primar, și-a făcut o echipă, a intrat. Eu am plecat către spital. Eram în mașină, la vreo 5-6 minute de spital, când m-a sunat că au luat foc câmpurile operatorii ce acopereau această pacientă. Nu am fost în echipa operatorie de la bun început”, a declarat medicul pentru Știrile TVR1.

Mircea Beuran a precizat că afirmațiile lui pot fi probate cu ajutorul camerelor video de la intrarea în spital, din blocul operator, coroborate cu protocoalele de terapie intensivă, pentru că se notează toți timpii de la anestezie.

Reprezentanții Spitalului Floreasca anunță că a fost demarată o cercetare administrativă în cazul femeii care a ars în sala de operații, subliniind că, în funcție de rezultatele anchetei interne vor fi sesizate organele abilitate.

„În cursul dimineții de duminică, 22 decembrie 2019, pacienta în cauza, care prezența o patologie foarte complexă și gravă, a fost supusă unei reintervenții chirurgicale de urgență, intervenție necesară pentru supraviețuirea pacientei și stabilizarea funcțiilor vitale. Intervenția chirurgicală a fost una complexă, iar în cursul acesteia s-a produs evenimentul nefericit în urmă căruia au rezultat arsuri tegumentare. Incidentul a fost rapid gestionat de echipa medicală, intervenția chirurgicală fiind finalizată”, se arată într-un comunicat al Spitalului Floreasca.

În cursul aceleiași zile, incidentul a fost adus la cunoștință conducerii spitalului, care s-a deplasat în unitate și a demarat o cercetare administrativă pentru a identifica circumstanțele producerii accidentului.

„În acest sens au fost solicitate și primite declarații ale personalului implicat în incident și au fost păstrate materialele care au legătură cu incidentul. Dacă în urmă acestei cercetări administrative vor fi evidențiate fapte/aspecte cu alte conotații, vor fi sesizate organele în drept. De asemenea, în paralel, se efectuează o verificare și de către Ministerul Sănătății, spitalul nostru punând la dispoziție toate documentele obținute în cercetarea noastră administrativă”, mai anunță sursa citată.

În momentul în care cercetarea va fi finalizată, concluziile vor fi făcute publice.

O pacientă a fost arsă pe masa de operații la Spitalul Floreasca din Capitală, după ce un chirurg ar fi greșit substanțele de dezinfecție, iar la contactul cu electrocauterul, pielea femeii a luat foc. Anunțul a fost făcut de deputatul Emanuel Ungureanu.
Ministrul Sănătății, Victor Costache, a precizat că a aflat târziu de femeia arsă de la Spitalul Floreasca și, imediat, a cerut control deoarece exista pericolul mușamalizării cazului. Costache spune că este surprinzătoare atitudinea chirurgilor care refuză să coopereze cu echipa de control.

Deputatul Emanuel Ungureanu a declarat că Mircea Beuran ar fi fost chirurgul aflat în sală în acel moment.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

21 de Comentarii

  1. Evident bolnava se va face bine si va povesti de-a fir a par cum a decurs procedura.O sincopa infima totusi s-a intamplat,ca altfel=NU IESE FUM fara FOC!

  2. Incidentul a avut loc Duminica, in 22 Decembrie iar Ministrul Sanatatii a aflat abia Vineri pe 27 Decembrie si NU pe cale Oficiala, NU a fost Informat Oficial!
    Costache: „Am aflat vineri seara, prin surse terțe, lumea chirurgicala e mica”.
    Evident, au vrut sa ascunda!
    In plus, Ministrul Sănătății, Victor Costache, vorbește despre riscul de „mușamalizare” care a existat în acest caz și critică atitudinea unor chirurgi care au REFUZAT să stea de vorbă cu echipa de control.(!?)

    Ministerul Sănătății a dat publicității un Comunicat de presă în legătură cu acest caz: „Nu vom avea niciun fel de milă faţă de cei care au greşit, mutilând această pacientă şi punându-i serios viaţa în pericol. Surprinzătoare este atitudinea unor chirurgi implicaţi în acest incident, care refuză să coopereze cu echipele de control de la MS şi DSP Bucureşti. Ministerul Sănătăţii, în funcţie de rezultatele anchetei, va sesiza Colegiul Medicilor şi alte instituţii competente. Nu vreau să mă antepronunţ, însă este vorba de un caz revoltător, în care un pacient vine cu încredere şi-şi pune viaţa în mâna medicilor şi ia foc pe masa de operaţie”.

    Secretarul de stat Horațiu Moldovan, care se ocupă de ancheta declanșată de Ministerul Sănătății, a declarat, într-o intervenție telefonică la Digi24, că profesorul Mircea Beuran „a semnat protocolul operator al intervenției”.
    Protocolul Operator – este completat de Medicul Chirurg pentru fiecare pacient operat, conform Ordin MS 1503/2013!

  3. BEURAN asta e un golan patentat, un escroc desăvârșit. Va mai aduceți aminte de fumigena fraudarii esemenului de specialitate unde erau camere de supraveghere in sală, dar ele nu au funcționat, mințind acest odios ticălos ca totul a decurs normal desii dacă procuratura se autosesiza si facea o anchetă serioasă acest bezmetic azi nu mai trebuia sa mai fie doctor. Acum a ars o pacientă. Omul fiind ticălos patentat se prevalează de faptul ca nu a fost in sală putând demonstra cu sistemele de suprveghere. Cât de ticălos e acest individ.

  4. Din cite inteleg eu, situatia este la fel de grava si inadmisibila (daca nu chiar mai grava !) : Beuran urma sa opereze pacienta respectiva, dar nu era inca nici macar in spital !! Isi bea linistit probabil, in viloaca de linga Bucuresti, cafeaua atunci cind el, ca sef al echipei, trebuia deja sa fie in sala de operatie, in „echipamentul” de chirurg, cu miinile dezinfectate si masca pe față ! Daca pot sa fac o paralela, e ca si cum pilotul unui avion, acasa pentru a urmari sfirsitul unui meci de fotbal la tv, e in intirziere la aeroport iar unul din pasagerii din avion, satul sa tot astepte, se duce in cabina de pilotaj si decoleaza !

  5. omul demonstreaza cu camerele de supraveghere ca nu a fost. Nu cu martori care refuza sa vorbeasca,dar nu conteaza,chiar daca a sters de pe camere prima intrare si a filmat-o pe a doua ulterior, tot se vede. Ca la refilmare,din ratuteala,si-a pus chilotii pe dos.

  6. Domnul Ungureanu Emanuel pare sa fie medic si de vestitul Cluj, asa ca s-a gandit ce-ar fi sa dau un nume, nu practic meseria in Bucuresti, dar n-ar fi rau sa strice reputatia unui medic, afirmand/nominalizand ca a fost in sala. Se pare ca nu toti medicii au si materie cenusie ca sa inteleaga ca un bisturiu, o pensa din inox nu sunt inflamabile, ca un medic nu-i electrician, iar chirurgul nu-i anestezist…in loc sa-i compatimeasca pt indidentul care putea fi tragic daca se extindea sau exploda vreo butelie cu oxigen. Cat de jos pot fi unii oameni care cica au scoala, sunt alesi? Cu tristete constat ca Politica nu reuseste sa se ridice din …in care se afla…

  7. Pacienta s-a aprins de la placa electrodului negativ. Va dati seama cât de prosti sunt ăstia. De acolo poți parlii pacientul. Escrocul a spus vag de placă, desi banditul stie ca de acolo s-a aprins tace mâlc, doar spunand că nu e arsă pacienta în câmpul unde a operat el, ci pe partea dorsala, crezând ca asta il scuteste de responsabilitate. Bai sarlatanule ai semnat protocolul ti-ai asumat răspunderea. Hă, doar placa e plasată dorsal, de la ea s-a aprins cu siguranță. SPER cu ocazia asta sa dispară jivina asta definitiv din peisajul medical cu ocazia asta, fiind o fosila expirată.

  8. Ca au vrut sa musamalizeze incidentul o dovedeste si faptul ca desi evenimentul a avut loc in 22 Decembrie, abia ASEARA Spitalul Floreasca a dat un Comunicat oficial, deci la 6 ZILE dupa intamplare!

    „Spitalul Floreasca, Reacție Oficială în cazul pacientei arse în timpul operației.
    Dana Lascu / 28 dec 2019 / 23:59
    Conducerea Spitalului de Urgență Floreasca din Capitală a emis o poziție oficială în cazul pacientei arse în timpul unei intervenții chirurgicale. Redăm integral Comunicatul:
    „În cursul dimineții de duminică, 22 decembrie 2019, pacienta în cauză, care prezenta o patologie foarte complexă și gravă, a fost supusă unei reintervenții chirurgicale de urgență, intervenție necesară pentru supraviețuirea pacientei și stabilizarea funcțiilor vitale.”
    https://www.dcmedical.ro/spitalul-floreasca-reac-ie-oficiala-in-cazul-pacientei-arse-in-timpul-opera-iei_613139.html

    Antena 1: „Chirurgii de la Spitalul Floreasca, un munte de sfidare!
    Cum îl apără pe medicul acuzat că a incendiat o pacientă pe masa de operație.
    Medicii implicați în incidentul de la Spitalul Floreasca refuză să coopereze cu echipele de control de la Ministerul Sănătăţii şi DSP București.”
    https://a1.ro/news/social/chirurgii-de-la-spitalul-floreasca-il-apara-apara-pe-medicul-acuzat-ca-a-incendiat-o-pacienta-id944707.html

  9. Stiti la ce ora o pacienta cu o boala grava a necesitat o interventie de urgenta? Stiti programul de activitate a fiecarui medic? De ce un medic trebuie sa fie 24 di 24 de ore in spital? Ati vrea sa fiti operat de un medic nedormit/obosit care nu se poate concentra? Daca ne luam dupa o comentatoare a fost intr-o DUMINICA, zi in care doar medicii de garda sunt in spital si de fapt mai era un chirurg, cel care l-a sunat. Ce faceti duminica? Dr. respectiv a luat decizia sa mearga din timpul liber a ajuta/intervini. Sper ca viata sa va ajunte sa intelegeti sa acuzati de dragul dictonului „cine se scuza se acuza”…Daca un spital din Bucuresti nu are decat un chirurg pe care sa se bazeze, atunci este grav.

  10. ma intreb daca teoria aia cu chirurgii de peste 65 de ani,care mai opereaza,cu toate ca tremura ca frunza din balamale,mai sta in picioare?Poate ca este o limita a bun-simtului in toate…

  11. Cand ministrul e unul care are pacienti pe care i-a omorat(are deschis dosar), era musai sa se agate de altul care, chipurile, ar avea legaturi cu PSD-ul.Beuran nu era in spital si oricum nu cel care opereaza pregateste sau verifica daca totul e pus la punct in sala de operatie.

  12. Scuze (si nu „ma acuz” cu asta !) dar ramin la convingerea ca operatia era programata, nu era vorba de un infarct, de exemplu (sau chiar daca a fost neprogramata, tot ar fi trebuit sa fie pe o lista de prioritati si de posibile „alarme” si deci pregatita !). Si deci nu executata in binecunoscutul „heirupism” romanesc iar echipa de operatie alcatuita „pe genunchi”, pe modelul in care Becali isi face (dicteaza) echipa, cu o ora inainte de meci ! („El, fiind medic primar, și-a făcut o echipă”)

  13. Citind postările……doar o întrebare rāmâne : de ce românii nu ies în stradă precum francezii, vestele galbene, de 24 zile grevă, etc? De ce românii capotează în fața javrelor #REZIST, în fața führerului în geacă roşie şi în fața unui guvern dârmat de SRI, STS, SPP, Cotroceni şi Bruxelles??????

  14. Domnule doctor Beuran nu vi se pare curios că în afară de dr. Beuran nu se vehiculează alt nume. Cu îl chema pe doctorul, sau altcineva, care a mănuit cauterul ce a declanșat incendiul, cum îi chiamă pe cei ce au facut câmpul steril îmbibat în alcol? Era alcol sau alceva? Spuneți că preocuparea actuală este ca cei de la spitalul de arși să salveze pacienta; vâ înselați preocuparea este ca pacienta să moară fiindcă DNA revine și doctor Beuran este din lista cu impact mediatic a domnei Kovesi. Și la spitalul de arși este pesonal medical sub arme. Nimeni nu sesizează că la ora cât toți revoltații digeram și râgâiam bunâtățile ingurgitate peste zi, medicii chirurgi sunt chemați de acasă sâ operezeca ca să mai prelungeascâ viața unor pacienți, cazuri limită. Propulsatul de Sibiu ajuns în fruntea ministerului sănătății, dacă a operat și nu a avut nici un eșec în meserie, are ocazia să se comporte ca un medic coleg.

  15. Vad un damf de minciuni ingrozitoare, dezavantajat e bolnavul! De ce fugiti dupa fenta? Obiectiv anaizand: 1.achizitiile au fost conform legii?
    2.din punct de vedere tehnic, a fost montata corect aparatura de montatori?
    3.a verificat montatorul aparaturii cu 4-6-8 ore inainte de folosirea aparaturii si intocmit proces verbal privind starea de functionare?
    4.ce prevede protocolul intre montatorul aparaturii si controlul in etape?
    Fiti obiectivi si nu mai intrati pe panta aruncata! Medicii sunt vinovati pentru ce taie ei la operatie si nu pentru ceea ce trebuie sa faca altii! Nici pentru listele de medicamente inpuse nu prea pot fi trasi la raspundere deoarece este LISTA IMPUSA!

  16. Tanti “lili, javre, sictir” ministrul nu a fost informat oficial, fiindcă fiind un impostor nu are autoritate. Adus de curând, un necunoscut de la Sibiu, nu dau pe el doi bani cei de sub el în ierarhie. Și ca el și ceilalți miniștri din intratul la apă Guvern Ludovic Orbán. La fel era la PSD cu excepția mimistrului Justiției Tudorel Toader și a ministrului agriculturii Petre Daia și or mai fi fost câțiva păna la degetele de la o mână. Asta este disoluția autorității statului. Schimbări multe, promovare de nulitâți pe funcți de decizie, plutonul de bancuri a Securității devenită divizia de dezinformări media a SRI. La guvernanți noi, Vai de noi.

  17. …asta-i situatia reala.Noapte buna Romania!

  18. Ce tupeu de puscarias are infractorul asta de profesie. Nu cumva s-a incendiat singura in timp ce era anesteziata? Sa plateasca 10 milioane de euro despagubiri. Iar spitalul sa ii execute silit pe toti cei responsabili. Cacatilor!

  19. e clara treaba cu mos BEURAN.. VINA CHIRURGULUI e zero barat. Nu bisturiul Nu trebuia folosit cu maclavaisul,care nu era apa vie,ci o porcarie combustibila. De unde sa stie chirurgul,chiar mosul beuran,care era pe drum, ca ala de la magaziue a luat ca dezinfectant ceva tare in alcool,in mitilic cum se zice ,care trecut prin paine ,iti ia gura foc,fiind bun la taiatul porcului.

  20. Eiii … si matale acuma … stai asa, iesim dupa Sarbatori, sa se aseze bine sarmaua si cozonacu’ … da’ stii ceva ? nu chiar dupa Sarbatori, ca i-am promis lu’ ala micu’ ca-l duc la mall, la reduceri si la o shaorma … si dupa aia mai vin si alte Sarbatori … Pastele … Sfanta Maria … chiar asa, nu vrei s-o lasam pe la toamna, cu greva generala si manifestatiile ?

  21. Este un accident de munca…cu victime. Normal trebuie ancheta de la protectia muncii…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.