Reacția lui Dragnea la anchetarea lui Vanghelie

Preşedintele executiv al PSD Liviu Dragnea a refuzat să comenteze, joi, anchetarea lui Marian Vanghelie de către DNA, însă a spus că excluderea primarului din partid nu are legătură cu ceea ce „i se întâmplă acestuia” acum.

Întrebat despre acuzaţiile din justiţie la adresa lui Marian Vanghelie, Dragnea a spus: „Nu le văd în niciun fel, nu sunt procuror, nu am informaţii din dosar, nu vreau să comentez”.

Dragnea a susținut însă să precizeze că excluderea lui Vanghelie din partid nu are legătură cu problemele acestuia din justiţie. „Nu are legătură excluderea lui Marian Vanghelie, cu ce i se întâmplă astăzi lui Marian Vanghelie. Atunci PSD a luat o decizie având ca argumente o serie de fapte, comportamtente ale domnului Vanghelie şi ale domnului Geoană”, a susținut liderul executiv al PSD.

Marian Vanghelie a fost reținut joi noapte de procurorii DNA pentru 24 de ore. Acesta este suspectat de fapte de corupție comise în perioada 2007-2015, timp în care primarul de la 5, cu excepția ultimelor luni, a activat în PSD.

Vanghelie a fost exclus din PSD la sfârșitul anului trecut, iar de atunci le-a declarat război deschis lui Victor Ponta, Liviu Dragnea și Sebastian Ghiță

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.