Reacția lui Nicolae Bănicioiu, după decizia DNA

Trimis în judecată de DNA pentru trafic de influenţă şi luare de mită, fostul ministru al Tineretului şi Sportului, respectiv al Sănătăţii Nicolae Bănicioiu susține că totul se bazează doar pe miciuni.

„Procurorul din acest caz a facut o ancheta bazata doar pe denunturile unor oameni ce vroaiu sa scape de puscarie, fara sa aiba vreo dovada directa sau indirecta la adresa mea! Au facut o incercarea de flagrant care le a esuat categoric despre care procurorul nu zice nimic si vrea sa o ascunda din comunicarea publica! Nu ecista absolut nicio fapta din cele spuse im comunicatul dna iar in instanta o sa demonstram ca acest dosar a fost facut asa ca anunturile cu recolta la hectar din perioada comunista- a luat doar denunturile si atit ! Fara sa faca vreo cercetarea pentru a vedea daca afele denunturi de confirma desi probele arata clar ca denunturile sunt mincinoase!”, transmite Bănicioiu.

Bănicioiu este acuzat că a primit sume mari de bani de la doi oameni de afaceri pentru a menţine sau a numi în conducerea a cinci spitale persoane apropiate celor doi, respectiv a-şi exercita influenţa în acest scop.

„Pe parcursul urmăririi penale s-au instituit măsuri asiguratorii asupra unui apartament din Spania, un loc de parcare în municipiul București, a părților sociale deținute în societăți comerciale și asupra sumelor de bani din conturi aparținând inculpatului BĂNICIOIU NICOLAE, respectiv asupra unor sume de bani și acțiuni aparținând complicei persoană fizică.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunere de a se menține măsurile asiguratorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019“, se arată într-un comunicat DNA.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Author

9 Comentarii

  1. Acuzatiile de trafic de influenta si luare de mita sunt acuzatii tipic portocaliste cu care vrei sa pui la zid pe cine ti se ordona sa-l elimini.
    KUKUVISME ordinare din mezozoicul d-nei Kovesi.

  2. Prevãd incã o infrângere … triumfãtoare a DNA, care tine mortis sa adune cat mai multe achitãri la rechizitoriile sale perimate gen „Acu` zece ani, am aflat noi de la niste delatori strânsi cu usa intâmplãtor si dinadins, cã un fost ministru PeeSeeDee ar fi primit/ar fi facut/ar fi dres ceva, nu conteazã ce, gãsim noi! Cã de-aia doar ne tine poporul ãsta de fraieri pe lefuri babane urmate de pensii timpurii asisderea”…Trãiascã DENEAUA si cucuveaua mov ieuropeanã!

  3. Un (editat) patentat din gaska Ponta,care merita de mult puscaria alaturi de (editat) sai Ponta,Gorun,Sova,fratii Negoita si alti (editat)!
    Slinosul asta a fugit in Botswana sa „recladeasca masoneria”in fapt sa fie platit in moneda nationala,direct
    Pe cand e saltat si Tariceanu cel Batran?

  4. Asta nu e tampitul care asigura prostimea cum ca avem in tara tot ce ne trebuie in timp ce acei tineri de la Colectiv mureau. Nu degeaba psd este numita ciuma rosie. Peste tot unde ajung distrug.

  5. Si tocmai din cauza ca PSD-istii distrug totul pe unde ajung, Inaltimea sa IohanniSS i-a cooptat sa-l salveze atat pe el de la o destituire previzibila, cat si pe Guvernul Meu de la compromiterea iremediabila si de la pieire. Pana si dulapul mut s-a convins ca maimutele puse de el la butoanele Romaniei nu-s bune de nimic si riscau sa falimenteze in scurt timp tara.
    Doamne, cat de usor este sa vorbeasca gura fara ca omul sa si gandeasca la ce vorbeste!

  6. Toti infractorii din politica dâmboviteana si-au scos averile în strainatate dupa modelul PDL, apartamente si case în Spania, US, etc. Ati mai auzit de Radu Berceanu, fost ministru PDL, milionar în euro? S-a dat la fund, si-a facut suma…

  7. Si el si generalul Ponta, oameni ai sistemului, niste nesemtiti care au furat cu 7 maini
    E doar vrajeala pentru prostii care i-au ales pe galbejitii cei mai hoti, Banicioiu o sa fie bine si merci, aia care ia votat sa le-o suga, ca la asta se pricep

  8. Evident doar psdeii sunt bagati la mititica…In acest timp toata gashka pdl hoatza udrea-berceanu -buldogu (in frunte cu petrov si fetele penale) isi cheltuiesc in liniste miliardele furate…

  9. Nu știți cine este politicianul român? El este etichetat…Hoț,Bețiv,Puturos,Mincinos și al dracului! Trăiască România Liberă!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.