Realismul pragmatic al noii Strategii de Apărare

Noua Strategie Națională de Apărare (SNA) este triumful realismului pragmatic asupra idealismului confortabil în care băltește gândirea de stat românească. În loc de placa standard a devoțiunii necondiționate față de structuri supra-naționale ca UE și în loc de sub-contractarea securității românești către aliați externi – NATO și în principal SUA – acum avem, în sfârșit, o abordare balansată ancorată în două principii. Primul este cel al primatului interesului național. Cel de-al doilea este principiul responsabilității naționale, anume că, la urma urmei, România însăși este responsabilă de propriul destin – nu vreun aliat sau partener străin, oricât de minunat ar fi acesta. Cele două se întâlnesc în conceptul de independență solidară, care nu face decât să aducă abordarea strategică a statului în zona de conduită normală pentru orice țară care se respectă și care nu își mai permite iluzii.

Ce lipsește din Strategia națională de apărare a țării pentru 2025-2030

Ideea că România ar putea să aibă interese proprii, legitime, care ar putea să fie vreodată în vreun fel de conflict cu cele ale partenerilor occidentali a devenit un fel de erezie în dezbaterea publică românească. A-ți apăra, ca stat, în mod direct, orice astfel de interese, prin vreo mișcare robustă de confruntare politică a aliaților atunci când situația o impune ca ultimă măsură, nici nu poate fi conceput. A negocia dur orice concesii oferite partenerilor din Vest este văzută ca un fel de trădare a „angajamentelor”.

De aceea chiar și mențiunea cuvântului „independență” în SNA a declanșat reacții acerbe în diverse colțuri ale opiniei publice. Cele mai absurde au încercat să sugereze că ideea din spatele conceptului de „independență solidară” adoptat de SNA este un fel de ecou al Ceaușismului național-comunist. Acuzația de Ceaușism – în sensul de promiscuitate geopolitică, „cu toți și cu nimeni”, sau așa ceva – a fost proferată și împotriva tipului de argument pe care l-am avansat eu în precedentul articol din aceste pagini, unde am scris, în termeni similari celor din SNA, despre necesitatea unei noi flexibilități strategice pentru România direcționate de interesul național. Este clar că orice delict de independență deranjează profund.

Punctele tari din strategia de apărare și ce lipsește. Ce nu spune despre servicii INTERVIU cu Iulia Joja

Într-un fel, această critică extremă care invocă totalitarismul comunist nu trebuie să surprindă pe nimeni. Ea reflectă punctul-terminus și finalitatea logică la care duce extremismul intelectual de orice fel – iar în acest caz, cel de factură pro-occidentală și anti-națională. Cuvântul de ordine aici e „extremism”. În sine, pro-occidentalismul post-decembrist, centrat pe integrarea Euro-Atlantică a României, este nu doar o idee nobilă ci una vitală pentru România, care rămâne la fel de valabilă acum ca și înainte.

Problema apare atunci când se transformă într-un fanatism excluzionist care spune că orice altă idee alternativă, complementară sau critică, este ilegitimă din oficiu, că „valorile europene” sunt cumva sacre, și că orice credit acordat ideii naționale este o amenințare pentru alinierea primordială a României cu Vestul. Posibilitatea ca naționalismul – mai bine zis, interesul strict național – și pro-europenismul să coexiste într-un concept strategic coerent și legitim se pare că nici nu intră în calculul unei anume părți a elitei autohtone.

Și care este de fapt definiția pe care SNA însăși o dă acestui concept aparent ultra-suspect și inacceptabil de „independență solidară”? Nimic mai mult decât, “Preferința pentru acțiunea în cooperare cu aliații și partenerii României, precum și disponibilitatea de a acționa independent când realitatea interesului național o impune.” Da, teribil; o „veritabilă” reîntoarcere la Ceaușism. Dar de aceea această Strategie este atât de utilă: pentru că scoate la suprafață, prin astfel de reacții, falimentul intelectual al curentului care se crede dominant în dezbaterea strategică românească și nevoia unei schimbări. Abia când putem recunoaște problema avem vreo șansă de a începe s-o rezolvăm.

Noua strategie națională de apărare. Rusia, cea mai mare amenințare

Prin impunerea noțiunii de independență solidară, SNA deschide drumul către o nouă logică de politică externă, mai asertivă și dispusă la noi formule, impusă de o lume în schimbare. Unul din factorii menționați explicit în SNA, dar care au atras puțină atenție, este erodarea normelor internaționale care vulnerabilizează în special țările mai mici. În acest sens, limbajul SNA se referă la „adaptări impuse de circumstanțe” și transmite implicit că va aborda marile provocări geopolitice pe baze de pragmatism nu de speranță sau de încredere oarbă în alianțe și tratate. Sperăm la ce e mai bine din partea partenerilor, și le suntem loiali, dar ne rezervăm dreptul de a proteja interesele României, în final, prin orice mijloace – pornind de la realitatea fundamentală că alianțele occidentale fac parte din interesul românesc.

Tot un element de realism este și ambiția articulată în Strategie de a extinde influența României în „regiunea [sa] de interes imediat”. Pe de o parte, aici România spune, în sfârșit, că are acum conștiința propriei greutăți geostrategice și voința politică de a o exploata – în timp, nu peste noapte – la potențial maxim. Pe de altă parte, acest obiectiv trebuie citit și ca un răspuns pragmatic la evoluțiile politice din arealul european, unde vedem de exemplu mini-alianțe de facto formându-se în nordul continentului dar și o revenire a ideii unei Europe cu mai multe viteze. România este nevoită să ia în serios chestiunea construcției unui ecosistem propriu de alianțe politice strânse în partea ei de lume, chiar și numai ca poliță de asigurare geopolitică pe viitor.

Un „orbanism soft”. Profesorul Corneliu Bjola critică strategia de apărare

Idealismul elitist, care nu concepe posibilitatea vreunei defecțiuni majore a Vestului în anii ce vin și care vede orice deviere naționalistă de la liniile politic-corecte trasate la Paris, Berlin sau Bruxelles ca un fel de trădare, face acum parte din trecut. Ca filosofie politică și geopolitică a arhitecților integrării Euro-Atlantice, a servit foarte bine intereselor României în această perioadă istorică.

Însă „noua etapă” – în cuvintele SNA – care se deschide acum pentru o Românie matură care a trecut de epoca „post-aderării” la Occident, și care în anii următori se va confrunta cel mai probabil cu crize internaționale uriașe, necesită o cu totul altă abordare. De acum încolo va fi nevoie nu de idealism ci de realism, nu de provincialism pasiv și timorat ci de pragmatism calculat și echilibrat. Doar așa România își poate dezvolta instinctul de „jucător geopolitic la nivelul capacităților reale ale țării”, în cuvintele SNA, și exact acesta este drumul deschis acum prin această Strategie.

Cadoul involuntar pentru Georgescu din noua Strategie de Apărare