Realitatea Plus, o nouă întrerupere a emisiei. Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, miercuri, să sancţioneze postul Realitatea Plus cu obligarea de a difuza, în data de 28.05.2025, timp de 10 minute, între orele 19.00 şi 19.10, numai textul deciziei de sancţionare.
CNA a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de Direcţia Monitorizare, ca urmare a sesizărilor primite, pentru emisiuni difuzate de postul Realitatea Plus în perioada 14.03.2025 + 03.04.2025 Constatând încălcarea dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, precum şi a prevederilor art. 64 alin. (1) lit. b) şi art. 67 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.
Printre titlurile afişate: „Gigi Becali, leul oilor în fotbal, mioara leilor în politică”; „Ciobanul ajuns parlamentar jigneşte cu neruşinare femeile”; „Ponta l-a vândut şi pe Geoană şi pe Năstase”; „Breaking news: legăturile lui Victor Ponta cu reţeaua albaneză a lui Edi Rama”; „Breaking news: Victor Ponta, mărturisiri halucinante în instanţă”; „Breaking news: Ponta, întâlnire de taină cu aghiotanţii lui Coldea”.
De asemenea, Consiliul a decis sancţionarea cu somaţie publică a postului Antena 3 CNN pentru emisiunea „Un preşedinte în faţa naţiunii” din 29.04.2025, în cadrul căreia nu au fost respectate dispoziţiile art. 40 alin. (5) („Moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă”).
Totodata, CNA a hotărât să emită decizii privind ordinul de a acţiona împotriva conţinutului ilegal pentru materiale audiovizuale identificate pe: TikTok şi Facebook.
Anca Alexandrescu l-a demascat pe Becali: ”A fost trimis în noaptea de după alegeri”
Toti care va intrebati de ce depune atat zel dna Ancutza si face clabuci la rat in fiecare seara, uite explicatia:
Postul ,,iRealitatea-” a primit de la dl Semeon, in turul-2, nu mai putzin de 3 (trei/TREI/T R E I) milioane de Euroi!
Este si normal ca acum dl Semiom sa fie luat la bubuiala de ,,finatzatorii” perdanti si sa faca pe viteazul, contestand alegerile. Ca apoi sa le inchida gura: ,,Am incercat totul drajilor, dar nu s-o putut”.
Sper ca pricepurati acum motivele avantului in lupta al Ancutzei noastre si inversunarea ei georgistica, cu care combatea atat de tare……[Rumburak]
Este principalul post la care s-au oplosit toti dementii, lichelele, pseudoziaristii si extremistii. Principalul scop al acestui post este sa invrajbeasca romanii si sa mentina tot timpul o stare de agitatie.
Propaga numai aberatii si ura. Anca Alexandrescu ar trebui internata ptr tratamente psihice. Doar asa se poate explica insistentele ei sinucigase de a face propaganda unui dezaxat care se crede Mesia si unui rr0m badaran care se vrea presedinte……[Rumburak], sau [R]
Va veni si momentul in care gasca de la cna va fi trimisa unde ii este locul.
‘din nisip nu faci mancare/nici din moderatoare,fata mare’vorba inteleapta
BUNĂ!
CNA face POLITIE POLITICA !
EI FAC ABUZURI DUȘMĂNOASE si PENALE!
ASTA E PAREREA MEA.
Da zurlii A3 nu ia pt vocabular provocator si insulte si ura viscerala rau comportamentala vadit daunatoara?
Ar trebui inchis,practica numai si numai propaganda partizana. A intoxicat mintile a milioane de oameni, a bagat dihonia intre ei…