Realitatea TV, în degringoladă. Încă o vedetă părăsește televiziunea!

Andra Miron, realizatoare a emisiunii „Prime Time News” de la Realitatea TV, pleacă de la această televiziune. Anunțul a fost făcut de Nora Dincă miercuri, într-o postare pe Facebook.

„După imaginea asta, ai putea crede că e ușor să te desprinzi de 14 ani din viața ta. 
Nu e, desigur. Nici pentru cei ce pleacă, nici pentru cei ce rămân.

Desenăm un zâmbet, soare peste furtuna de lacrimi, și mergem mai departe. 
În urmă, 14 ani de amintiri, 14 ani din viața noastră.
Înainte, speranța că vom construi altele de neuitat de importante și de frumoase.

„Nimeni nu este de neînlocuit” e o minciună -cu care ne mințim, sau suntem mințiți, ca să nu cădem -nici cei ce pleacă, nici cei ce rămân- de pe sârma asta care este viața. Sau optica unor oameni care nu prețuiesc nimic, pentru că nu știu să vadă nimic în afara propriei persoane -oameni săraci, oricâte avuții ar strânge.

Andra Miron, asemeni multora care au plecat și care vor mai pleca, va fi înlocuită, desigur, dar asta nu înseamnă că Andra nu a fost de neînlocuit. 
Pentru că a fi de neînlocuit nu înseamnă că nu mai am ce să pun în locul tău, într-o organigramă.
A fi de neînlocuit înseamnă că atunci când pleci, pleci cu o bucățică din locul acela și lași în loc o bucățică din tine”, a scris Nora Dincă pe pagina sa de Facebook.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Ioana Radu 8524 Articole
Author

20 de Comentarii

  1. Vaaai, pleacă Andra! Ce trist. Nu mai vizionez Securialitatea. Mă mut pe Hantena trois.

    • Pe mine ma intereseza daca pleaca Rifai, aia isterica care butu-se telefonul si cerea insistent sa sune telefonul la miez de noapte! Bine ca au scapat de Rarutu fiindca Rarutu dadea tonul la ruptul hainelor de pe prezentatori!

  2. Degringoladă? Judecătorii care stau de atîta timp cu falimentu RealitateaTV în curte sunt de cacao, ei împovărează bugetul național. Îi mai și vedem pe prăpădiții de la Tribunale cum fac „proteste” și țipă ei că ei vor „independență”. Cînd e vorba însă să își facă treaba de judecători, îi doare în mingioc. Au independență de lucru mocofanii în robe, și atunci de ce nu închid Realitatea TV ca să recupereze prejudiciul, care se mărește lunar? De ce un alienat soros ca Rares Bogdan lua atîția bani de la o televiziune în faliment, iar azi e vedetă la un partid de rateuri?Cine v-a turnat bă așa nesimțiți de vă doare -n dos de restul și știți doar să cereți?

  3. @sl POPESCU

    draguta

    si in alta postare ai pomenit doua cuvinte cheie, *neomarxist* si *sorosist*..

    fa-mi placerea si explica-mi si mie, o biata mulgatoare de vaci, ce intelegi prin cuvintele in cauza…

  4. Măriuță, neichi Măriuță neomarxism și soroșism sunt ideile de valoarea ce se adună în șiștar (doniță) dacă mulgi boul. Suces!

  5. Asta nu-i aia care a fost barata de Tudorel, de la conferintele sale de presa? Cum, dupa atata zel de „irealitate”, a parasit postul?

  6. Da, asa este , cand corabia se scufunda primii fug sobolanii! Da’, noi avem sobolani destepti ! Cand corabia „Realitatea TV ” se scufunda , sobolanii nostrii destepti isi salveaza pielea sarind in corabia „Ciolanul Politic „! Deci , marii realizatori si comentatori TV, care din totala lipsa de profesionalism , au prabusit „Realitatea TV”,se cred in continuare , destepti , culti , iubitori de neam si tara si iata-i , ipocriti, sarind tot in frunte ! (hi,hi,hi,hi) Dandanache ar fi spus : Da’ noi de ce sa nu ne alegem ?

  7. @Radu Humor

    sa ne intelegem, recunosc ca sunt proasta… sper, ca prin aceasta marturisire, sa scapi de problema care te framanta..

    dar si dumneata dai dovada de prostie cand analizezi prostia, pentru ca nu stii ca poti fi prost intr-un domeniu si sa ai minte ai in alt domeniu..

    iar in al doilea rand, sa fii atat de prost sa nu intelegi, dupa atatia ani, ca forumurile, prin asigurarea anonimatului,nu daud dreptul sa jignesti de dragul de a jigni…

    am pus o intrebare, daca poti raspunde bine, daca nu, iarasi bine…sau ti-e frica ca o sa ti se vada ca ai chilotii rupti in fund cand scrii cuvinte pe-acilea?

  8. @Pezevenchi

    draguta,

    si vacuta mea muge, adica nu spune nimic…

    nu vad nici cea mai mica deosebire in afara de sex..

  9. Nu vă întristați prea mult/rău fanilor „realității”, deoarece se întoarce el „salvatorul” națiunii, țării, democrației adevarate, auroleatul de succesuri imense, de când a ajung „locomotiva” penel(e)ului, fenomenalul rareș bogdănel. Va deveni salvatorul realității și împreună cu luptătoarele „Nija”: Denis Rifai și Marinela Mititele ( cu zâmbetele lor fermecătoare), o va scoate din faliment, va înlătura
    degringolada de la realitatea TV. Pentru cei care va-ți bucurat, prea devreme, de „necazul” celui, mai cel post TV, consolați-vă așea e viața: cu suișuri și coborâșuri.

  10. gusatule ai sa ramai cupustaiul tau si eventual cu hoandra,platind tribut greu lui dragnea,viitorul tau patron care te va alapta sigur de la sursa sa sigura cu ramasitele de la udmr si alte nationalitati proprietara sursei fiind despletita intretinuta tanase.Sa ne traesti d-le gusa,ai avut noroc cu rares bogdan ca te-atinut pe linia de plutire,incearca poate il covingi pe oreste si pe oana sate salveze,din ghearele lui dragnea.

  11. mariuta
    Dacă ești doar o biată mulgătoare de vaci, n-ai șanse să înțelegi prea multe. Bine că mulgi doar vaca și n-ai evoluat la altceva. Despre ce e aia sorosist sau neomarx puteai afla direct de la ăia care te trimit pe site fără să te alfabetizeze. Acu treci pe la caserie

  12. @sl POPESCU

    draga,

    eu am vorbit civilizat, politicos,

    ce te impiedica sa vorbesti la fel, antisorosismul sau antineomarxismul?

    sau ai oarece temeri ca vei scrie prostii? daca e asa, problema nu mai este la mine….

    deci daca poti raspunde la solicitare, e bine, daca nu poti, pentru mine este la fel de bine, dar nu si pentru dumneata, caci asa faci dovada ca esti doar o hahalera, care foloseste cuvinte fara sa le cunoasca continutul…

    ai ajuns la varsta asta in halul asta? la mine, in cartier, in situatia asta a dumitale exista un cuvant clar, indubitabil , * nasol*…

  13. @Marx – NIMENI NU PLEACA IN SOMAJ de la Realitatea TV. De circa doi ani se produce o RELOCARE controlata a tuturor ofiterilor de grade medii catre TVR. Andra, BINE AI VENIT – de azi ….sau ma rog de azi in doua – trei luni devii oficial SALARIATA POPORULUI ROMAN. Initial si Rares Bogdan a tatonat un transfer tot catre TVR ca țucalar la ORA REGELUI , dar spre norocul lui DULAPUL NATIONAL il iubeste si l-a defectat in scaldatoarea UE unde macar nu va fura decat intr-o fractie mica din banii romanilor si mult mai mult din cei ai lui Macrou si Merkel.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.