Rebelii victorieni

Radicalism, revivalism, precizie ştiinţifică, măreţie imaginativă vor caracteriza prerafaelismul englez, prima mişcare a artei moderne din Anglia, adesea subevaluată ca expresie a unei pure evaziuni.

“Prerafaeliţii pictează ceea ce văd sau ceea ce presupun că reprezintă faptele reale ale scenelor pe care doresc să le redea, fără să respecte niciun fel de convenţie”, scria în “Times”, în 1851, John Ruskin, autoritarul critic al grupului “Frăţia Pre-Rafaelită (PRB), un grup de artişti de 20 de ani, ca Dante Gabriel Rossetti, John Everett Millais, William Holman Hunt, reuniţi în secret la Londra în 1848.

Expoziţia de la “Tate Britain” din Londra, “Prerafaeliţii: Avangarda Victoriană”, evidenţiază pentru prima dată radicalitatea uneia dintre cele mai semnificative avangarde ale istoriei artei într-o arie mai largă, de la pictură la artele aplicate, care s-a manifestat timp de peste 50 de ani, începând cu jumătatea secolului al XIX-lea.

Conştienţi acum de transformarea epocală pe care societatea engleză, prima societate industrială, o trăia, de apariţia fotografiei, cu claritatea şi adevărul ei, artiştii PRB vor concepe o apropiere cu totul nouă de pictură, care excludea sfumato-ul şi contrastul lumină-umbră ce se găseau în pictură de la Leonardo la Joshua Reynolds.

Ford Madox Brown, Romeo şi Julieta

Debutul lui John Everett Millais (1829-1896) la expoziţia anuală de la “Royal Academy”, din 1849, cu opera “Isabella” a uimit criticii şi publicul prin conceptualizarea modernă a poveştii care comprima într-un singur moment pregnant prezentul, trecutul şi viitorul tragicilor amanţi, Isabella şi Lorenzo, protagoniştii unei nuvele a lui Boccaccio reluată de poetul romantic englez John Keats. Căutarea unui realism optic exact, direct şi viu, în figurile din “Isabella” datora mai mult dagherotipurilor contemporane decât unei opere ca “Soţii Arnolfini” de Jan Van Eyck, operă de referinţă pentru PRB, dar care o idealiza pe soţia negustorului italian Arnolfini ca pe o sfântă de tradiţie medievală. Autenticitatea unei opere, după PRB, începea cu figura, tratată cu o verosimilitate convingătoare, ca în primul tablou al Frăţiei, neapărut în public, “Adolescenţa Fecioarei Maria” (1848-1849), de Dante Gabriel Rossetti (1828-1882), pentru care i-au pozat mama şi sora artistului, Christina, pentru figurile Sfintei Ana şi a Fecioarei, subiecte neidealizare care respingeau o tradiţie iconografică seculară. Într-o mulţime de detalii observate după realitate, cum ar fi crinul dintr-o vază, simbol al purităţii Mariei, Rossetti pictează o scenă cu totul nouă în istoria artei, în care Fecioara brodează un crin sub ochiul atent al Anei, în timp ce organizarea perspectivală a primului plan către care converg personajele principale îl face pe privitor să simtă că participă la scenă.

Ford Madox Brown, Brown şi soţia sa, Emma

Juxtapunerea temelor religioase cu imagini din viaţa cotidiană îi conduce pe artiştii PRB la confruntarea cu teme sociale de stringentă actualitate, cele ale prostituţiei şi emigraţiei, tratate ca “parabole” sociale.

Din acest aspect, o operă extraordinară este “Il risveglio della coscienza” (1853-1854) de William Holman Hunt (1827-1910), încarnată de tânăra femeie care priveşte către grădina luminată, în timp ce în interiorul vulgarului apartament pe care i l-a închiriat bogatul ei amant, figura este transfigurată de ceea ce simte şi vede dincolo de închisoarea în care se află. Convins ca şi alţii din grupul prerafaelit de puterea artei în schimbarea societăţii, în “Ultima privire spre Anglia” (1852-1855), Ford Madox Brown (1821-1893), afiliat la Frăţie, abordează magistral tema politico-socială a emigraţiei în masă către Australia, încurajată de sărăcie şi ca soluţie pentru excesiva populare a ţării natale englezeşti.

Ford Madox Brown, Fata Irlandeză

În pofida formatului oval, rafaelesc, al operei şi a aluziei la Sfânta Familie prin perechea din centrul compoziţiei, cu copilul abia născut din care se zăreşte doar mâna strânsă de cea a mamei, stoicismul expresiei celor doi protagonişti în înfruntarea necunoscutului conferă reprezentării o dimensiune epică, plină de patos.

Ataşamentul prerafaeliţilor faţă de natură constituie unul dintre aspectele cele mai originale ale mişcării, ca în “The Pretty Baa-Mambs” (1851-1859) de Ford Madox Brown, primul tablou prerafaelit executat în exterior, într-o strălucitoare lumină solară şi cu figurile, de asemenea, observate în “plein air”, care l-a făcut pe un critic să afirme că artistul englez a anticipat cu un deceniu practica artistică a impresioniştilor francezi.

Venus de Dante Gabriel Rossetti

Viitoarea soţie, Emma, şi fiica de şase luni, Caterina, pozează într-o zi de vară însorită, pentru că artistul dorea să redea acest moment al naturii. Mama, care ţine ferm copilul cu mâna stângă, întinde cealaltă mână pentru a atrage mielul pronunţat drăgălaş “Baa”, onomatopee ce se regăseşte în titlul tabloului.

Pentru a combate societatea industrializată, mecanică, prerafaeliţii se întorc spre frumuseţe şi ornamentaţie. Mai ales Dante Gabriel Rossetti, cu “Boca Baciata” (1859), inaugurează o cotitură în arta sa, dedicată de acum celebrării frumuseţii în sine. Voluptatea formelor şi Fanny Cornforth, muza şi amanta pictorului, accentuează senzualitatea care emană din operă, accentuată de poziţia semi-bust a femeii împodobite cu bijuterii şi flori, într-o descendenţă conştientă a mai multor pictori, a lui Rafael, dar şi a lui Tizian sau Veronese.

Lady Lilith, Dante Gabriel Rossetti

Mulţi dintre prerafaeliţi, dar şi asociaţii lor s-au implicat în artele decorative pe care le considerau egale picturii şi sculpturii, pentru a contrasta cu producţia industrială populară şi antiartistică, înfăţişând natura colectivă a producţiei artistice într-o viziune idelizată a activităţii medievale. Datorită lui William Morris (1834-1896) şi a casei de design fondate de el împreună cu Edward Burne-Jones (1833-1898), ambii prerafaeliţi la a doua generaţie, cu colaborarea lui Rossetti şi a lui Brown, artele aplicate au avut un impact puternic asupra designului local şi internaţional, anticipând cursul estetismului englez şi al mişcării “Art and Crafts”. Un exemplar extraordinar este patul lui Morris de la Kelmscott Manor, ale cărui ornamente au fost brodate cu caractere gotice şi draperii stilizate, în armonie cu hârtia şi tapetul de pe pereţii, prima imprimată, celălalt ţesut de mână de colaboratorii lui Morris.

William Holman Hunt, Vacanţa copiilor

Expoziţia “Prerafaeliţii: Avangarda Victoriană” va fi deschisă până la 13 ianuarie 2013. Expoziţia propune creaţia acestei mişcări ca o combinaţie de revoltă, revivalism, precizie ştiinţifică, anvergură imaginativă, prin mai mult de 150 de opere articulate în opt secţiuni, de la istorie la natură, la frumuseţe. Şi doreşte să demonstreze felul în care prerafaeliţii au constituit primul curent de artă modernă din Anglia, chiar dacă au fost subevaluaţi, consideraţi ca o producţie tipic victoriană sau o expresie pură a evaziunii. Cu toate că termenul “frăţie” implică o relaţie exclusiv masculină, femeile au avut un rol crucial în cercul prerafaeliţilor, de la poetesa Christina Rossetti, sora lui Dante Gabriel Rossetti, care şi-a dezvoltat un stil “prerafaelit” în literatură, la Elizabeth Siddal, muza, modelul, amanta şi în sfârşit soţia aceluiaşi Rossetti, care, după ce a pozat pentru unele dintre creaţiile prerafaelite celebre, cum ar fi “Ofelia” lui Millais, şi-a creat un stil pictural propriu, inspirit mai ales din istorie. Moartea ei prematură în 1862, poate o sinucidere cu o supradoză de laudanum, a însemnat pierderea unei componente dintre cele mai originale ale curentului.