Rechizitoriu DIICOT trimis la SRI. Vezi ce explicaţii are fostul procuror şef

Procurorul Codruț Olaru a declarat în privința rechizitoriului trimis la SRI pe când era șeful DIICOT, că nu se poate vorbi despre o ingerință a Serviciului în justiție.

Rechizitoriu DIICOT trimis la SRI. Vezi ce explicaţii are fostul procuror şef

Procurorul Codruț Olaru a declarat în privința rechizitoriului trimis la SRI pe când era șeful DIICOT, că nu se poate vorbi despre o ingerință a Serviciului în justiție.

Procurorul Codruț Olaru a declarat în privința rechizitoriului trimis la SRI pe când era șeful DIICOT, că nu se poate vorbi despre o ingerință a Serviciului în justiție. Asta în condițiile în care colaborarea a fost bazată chiar pe baza unor informații de la SRI.
„Principial, dacă discutăm despre o colaborare pe baza unor informații pornite de la SRI, rechizitoriul pus la dispoziție numai ingerință (în justiție, n.r.) nu este”, a declarat, pentru Mediafax, procurorul Codruț Olaru, membru CSM.
Precizările vin după ce, în raportul Inspecției Judiciare întocmit în urma controlului în parchete privind aplicarea protocolului PÎCCJ-SRI din 2009 se arată că procurorul Codruț Olaru a transmis, în 2011, pe când era șeful DIICOT, un rechizitoriu Serviciului.
Rechizitoriul nr. 5/D/P/2006 a ajuns la primul adjunct al directorului SRI (n.r.: Florian Coldea) de la acel moment.
Tot potrivit raportului Inspecției, în cadrul unei structuri de parchet verificate, inspectorii au identificat o adresă de la cabinetul procurorului general de la acea vreme, Laura Codruța Kovesi, prin care se solicita, „în mod imperativ și în interesul celerității comunicării și coordonării, ca înștiințările efectuate potrivit art.6 din protocol să fie adresate UM 0198 București, iar în cauze de interes operativ către primul adjunct al directorului SRI”.

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

  1. Si asta alta patzachina…spilcuit si parfumat, afara de tzoale scumpe si ochelari stylish, e zero barat. Nu i-a mai trebuit inapoi la Moldavia dupa ce a terminat cu zero merite mandatul la diicot…cam pe tipicul Chiovesoaicei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.