Recomandări speciale la concertul Metallica

Fără copii, la concertul Metallica. Este recomandarea organizatorilor comcertului susținut astăzi, la București, de Trupa Metallica. Totuși, părinții își pot aduce pruncii la concertul de pe Arena Națională pe propria răspundere cu bilet întreg.

Legendara trupă se întoarce în faţa fanilor români în componența James Hetfield (voce), Lars Ulrich (tobe), Kirk Hammett (chitară) și Robert Trujillo (bas) într-un recital deschis de trupele Ghost şi Bokassa. Este a patra prezență a trupei Metallica în România după spectacolele susținute în 1999, pe stadionul Lia Manoliu, 2008, pe stadionul Cotroceni și în 2010, la Romexpo, în cadrul Sonisphere.

Accesul pe stadion se face începând cu ora 16.30. Organizatorii nu recomandă prezența copiilor cu vârste mai mici de 12 ani din cauza sunetului foarte puternic, părinții care aleg să vină cu copii mici făcând acest lucru pe propria răspundere. În zona Național Arena, traficul rutier se va închide treptat miercuri începând cu ora 12.00, în funcție de afluența publicului, Inspectoratul General al Poliției Române anunțând că este vizată strada Maior Coravu, între șoseaua Mihai Bravu și intrarea în stadion dar și străzi care intersectează acest segment rutier. În același fel va fi afectat bulevardul Pierre de Coubertin, între Vatra Luminoasă și intrarea în stadion și porțiunea dintre șoseaua Pantelimon și stadion ca și străzile din zonă. Restricții vor apărea și pe strada Tony Bulandra și Sg.Vasile Șerbănică.

„Turneul «Worldwired» a revenit în Europa şi Marea Britanie, între 1 mai şi 25 august 2019, cu show-uri ce se desfăşoară pe stadioane, în parcuri şi chiar la un castel. După seria de concerte indoor din 2017 – 2018, ce a depăşit recorduri în 29 de locuri de pe tot continentul, Metallica revine în Europa şi Marea Britanie cu 25 de show-uri programate în peste 20 de ţări. Debutând pe 1 mai 2019, în Lisabona, turneul include oraşe în care Metallica nu a mai concertat de mulţi ani, printre care Milano, Zurich, Dublin, Bruxelles (pentru prima oară din 1988), Berlin, Moscova, Varşovia, Bucureşti, Gothenburg, şi chiar oraşe cu show-uri în premieră, cum ar fi Trondheim (Norvegia), Hämeenlinna (Finlanda) şi Tartu (Estonia)”, anunţă organizatorii.

Una dintre cele mai apreciate formaţii rock din istorie, Metallica s-a înfiinţat în 1981. De-a lungul carierei, a lansat zece albume de studio, trei albume live, două EP-uri şi a vândut peste 125 de milioane de discuri în toată lumea, fiind recompensată cu nouă premii Grammy. Metallica poate fi considerată cu uşurinţă una dintre cele mai bune şi mai influente trupe heavy metal ale anilor ’80. În loc să se alinieze trendului stabilit de restul formaţiilor de gen, trupa a ales să fie mai accesibilă, în acelaşi timp extinzând graniţele genului thrash, folosind viteza şi volumul nu doar din principiu, ci chiar pentru a sublinia structurile complicate ale compoziţiilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. Protecția copilului va avea personal la intrări ca să nu permită intrarea cu copii? Nu va avea. Ei se sezizează numai după ce nenorocirea s-a produs; atunci să vezi ancheta pentru decăderea din drepturi a părinților! Responsabili și organizatorii cu varianta “pe propria răspundere”.

  2. … nu au specificat varsta in care se incadreaza notiunea de „copil” – imbecili cu patalama, marca Bucuresti!Ma mir ca cei de la Metallica au ales ultimul bastion rusesc!Cu singuranta va fi ultima oara cand vor mai calca pe pamant sudist!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.