Compania de asigurări britanică Lloyd oferă o recompensă de un milion de euro pentru orice informaţie care va contribui la recuperarea bijuteriilor furate pe 28 iunie la Cannes, a căror valoare este estimată la peste o sută de milioane de euro, relatează marţi AFP.
Oferta de recompensă de un milion de euro, pentru prima persoană care va furniza informaţii ce vor permite găsirea prăzii, face obiectul mai multor condiţii, se menţionează în textul anunţului furnizat de Lloyd. Textul nu face însă nicio precizare asupra condiţiilor.
Anunţul, ce urmează să fie dat publicităţii miercuri în trei cotidiene franceze, va fi însoţit de fotografiile a patru bijuterii furate.
„Persoanele cu informaţii utile pot contacta SW Associates: 06.10.95.05.64 (între 18h00 şi 19h00) sau să trimită un e-mail la adresa: reward1milionE@gmail.com”, menţionează textul.
La 28 iunie, conform unei surse apropiate anchetei, 72 de piese (inele, pandantive, diamante etc), între care „34 de excepţie” au fost furate de un individ înarmat de la expoziţia cu vânzare „Diamante extraordinare” a celebrei case Leviev, societate specializată în diamante, deschisă la Carlton, un hotel de lux de pe Croazetă.
Bijuteriile, care valorează „mai multe milioane de dolari fiecare erau asigurate, ceea ce nu a fost cazul pentru altele, a căror valoare oscilează între 20.000 şi 40.000 de euro” fiecare, mai precizează sursa menţionată.
Casa de asigurări Lloyd nu a comunicat o estimare a bijuteriilor furate.