Lucrarea de doctorat a lui Emil Boc e de negăsit, potrivit deputatului USR Emanuel Ungureanu.
Acesta a susținut că lucrarea respectivă nu a găsit-o nicăieri, astfel încât, ”sigur e ceva lucrare rară”. Astfel, acesta oferă o recompensă de 500 de euro celui care găsește lucrarea de doctorat a primarului Clujului.
”Lucrarea mea de doctorat e însă la BCU, a fost vizitată și de prieteni dar mai ales de dușmani. Când au văzut că trece de 1000 de pagini și că este unicat, au tăcut. O fi ceva foarte prețios în lucrarea de doctorat a domnului Boc, ceva invenție, secret de stat. Eu cred că e plagiată, de aceea o ascunde, dar eu sunt un om rău, de aia zic asta”, a declarat Ungureanu pentru Cluj24.
Parlamentarul a explicat că îi cere primarului Emil Boc să își publice pe Facebook teza de doctorat pentru a da un exemplu de transparență.
”Emil Boc este lector universitar la UBB și trebuie să fie un model pentru studenți. Am văzut că dl. Boc îi dă lecții de moralitate lui Florin Roman, colegul său de partid. În contextul actual, nu ar fi rău ca domnia sa să se prezinte ca fiind un model de transparență, să își publice pe Facebook lucrarea de doctorat ca să arate cum ar trebui să arate o lucrare științifică etalon. Vrem să vedem de la domnul Boc cum ar trebui să fie redactată o lucrare de doctorat după toate exigențele științifice”, a spus Ungureanu.
Profesoara Mihaela Miroiu (SNSPA) a respins acuzațiile, spunând pe Facebook că a fost membru în comisia de susținere a doctoratului lui Boc.
”Văd că se rostogolesc pariuri pe Facebook cu insinuarea că, negăsindu-i cineva teza de doctorat, aceasta fie nu este, fie e un fake.
„N-o să permit nimănui să încerce să-și bată joc de munca mea de 6 ani, pentru că a fost făcută corect, pe baza studiilor efectuate în țară și în străinătate, am susținut-o la Babeș Bolyai, a fost acredită de Comisia de Doctorate, am publicat-o și poate fi găsită la Bibliotecii Universității Babeș Bolyai și la alte biblioteci din țară, o am și acasă si pot oferi poze, detalii despre carte”, a spus Boc la Realitatea Plus.
„piticul e lacom”
Un balbait care loveste.
Insist sa se instaureze Ziua Curvistinei Liberale, zi libera pentru toti Romanii
Desigur nu stiati dar si curvistinele Liberale are doctorate luate
Boc = Unitate de masura a slugarniciei
Cand mana lunga a SRI te ajuta sa ajungi premar, atunci tot ea te face doctor in nimic, deci un Boc = 0
O fi fost facultatea de administrație publică, dar subiectul tezei era curat de drept constituțional. Dar oricum, expertiza doamnei profesoare Miroiu nu o recomanda pentru a face parte din comisia de doctorat. Poate calitatea de membru CNADTCU la data susținerii(anul 2000).La acea vreme exista (poate mai există și azi)o cutumă: dacă un membru CNADTCU făcea parte dintr-o comisie de susținere a unei teze de doctorat, respectiva teză trecea ca gâsca prin apă de verificarea legală,pe baza prezumției că prezența unui membru CNADTCU în comisia de doctorat ar fi o garanție că lucrarea doctorandului îndeplinește toate cerințele unei teze de doctorat. Și uite așa, în toată țara,cu acest modus operandi,au scăpat probabil sute de teze plagiate.Păcat că și UBB,indiscutabil cea mai bună universitate din România, s-a pretat și ea la asemenea escrocherii.
@Cititor constant > ai maro la gura !
Fapt este că pe măsură ce micuțul Boc – adus de Boari, amîndoi de la socialism științific, Boc cu armata la secu, a crescut, Facultatea de științe Politice creată de Andrei Marga și Liviu Maior a lua-o în jos. Nepotism, pilăraie, corupție, afaceri. Nu mai era facultate. Se pot consulta arhivele – inclusiv Buletinul Informativ al rectoratului – în care se pot citi atenționările din partea rectorilor Andrei Marga și Nicolae Bocșan cu privire la ilegalitățile din facultate. Când Boc i-a făcut miniștri și secretari de stat pe Baba, Dan Lazăr, Hințea, pe alte nulități, nu se putea ține în legalitate acea instituție. Cei doi rectori au blocat corupția de acolo. Sunt documente. Ulterior Ion Aurel Pop i-a folosit. Unul, Dan Lazăr, al cărui tată, care a trebuit oprit din acte de corupție, i-a aranjat prima campanie a lui Boc, este și acum, prorector cu banii, de vreo doisprezece ani. Sunt multe treburi necurate.
Mă, bine zi escroc, Fekete Tulipan, vezi că este articol despre doctoratul pasiunii tale Boc-Băsescu, nu despre pozele cuiva! Știm că postezi aceleași texte la diferite articole, că iubirea ta pentru Dulapul de Sibiu e nemărginită (cît timp?), că nu scapă articol important fără inepțiile tale. Securisme, băiete, nu glumă! Aici nu faci iarăși decît diversiune – cu orice chip, mințind copios, cum se vede.
As pune pariu ca teza de doctorat a lui Boc contine o multime de argumente in sprijinul SUPERIORITATII SISTEMULUI PARLAMENTAR BICAMERAL. E foarte probabil ca Basescu sa fi initiat ulterior circoteca referendum pt o singura camera exclusiv pentru a si bate joc de acest alt dottore aflat in slujba lui. Chelbosu face din asyea. Pozele cu Udrea si Bica la Paris el le a dat in vileag , desi Bica . aidoma slugarnicului Boc , a renuntat la orice urma de demnitate si a acceptat s o insotesca pe infractoare in Orasul Indragostitilor. Intr o zi de Sf Valentin. Caci mai bine sa apara poze cu Bica decat vreo fotografie a celor doi indragostiti , , la Anvers …la jumatea drumului cum ar veni dintre Paris si Bruxelles unde idolul dreptei si a aranjat o actiune oficiala , sa nu se prinza doamna Maria. Azi toti sunt uscati si curatzi. Bica sade in hogeagurile CIA si asteapta sa fie revhemata de Predoiu sa mai puna de o MICA REFORMA, iar Boc inevitabilul viitor presedinte al Prostovaniei. Mai ales ca , precum orice mare jurist roman a scris si i contra lucrare in care desigur propovaduieste si monocameralismul.
boc a dat doctoratul in administratie publică , era conf la fsac de admin publică, nu la drep,cu o tema constitutională, cu o comisie maghiaro-ungara + i muraru care a obtinut imediat al 2 mandat de avocat alpoporului.cele 60 imobile restituite in centrul cujului i-au adus nu numai voturi.sa va dea lucrarea si referatul murau si decanul de atunci, Minea??judec la CCR??
Minți persverent, escroc Fekete Tulipan. Poza este mai mare, dar o falsifici. Iar dacă oamenii iau o cafea în văzul oricui, după o ceremonie, adică nu ascunși undeva, asta înseamnă că nu au nimic de ascuns. Simplu ca bunăziua! Cum au evoluat de atunci Rareș B. și Hoandră, sau Hellwig, nu era treaba domnului Marga. Ca și clujeni se cunoșteau, cum se cunoșteau cu nenumărați alții. Nu era treaba domnului Marga nici pe cine asistă Hrebenciuc, pe care era firesc să-l salute, căci era cunoscut de la guvernul care a succedat, Năstase. Doar nu o să spunem că dacă ești în poză cu Băsescu, mă tulipane, acesta te și băga în seamă ca posibil succesor. Ești doar prost, nu doar escroc, tulipane!
republica baseasca ! nu ???
@Dete-cotorul…: în poză sunt:studentul Hrebenciuc Sr.,studentul Hellvig,studentul Rareș Bogdan,studentul Hoandră și asistentul Marga în februarie 2015
Mimau o discuție științifică despre bazele caloriferului și dialectica țevilor
@ Toni: Nici un student avizat nu ar fi vrut sa aiba ghinionul de a da peste un astfel de profesor(!) ca Boc. O fi poate ceva de capul sau ca tocilar harnic in stare sa predea un curs dar individul ca caracter este execrabil. Ce profesor integru si care se respecta ar fi acceptat sa fie sluga preaplecata a unui incult caa Petrov? Absolut nici unul.
Minți fără contenire, escroc Fekete Tulipan.
Te hrănești cu minciuni, se pare.
Nu are poza de care faci caz nici o legătură cu Boc sau Grupul de la Cluj. Am telefonat la unul dintre tinerii din poză.
Este făcută la cafeneaua Arizona, din Cluj. Era după o ceremonie, iar rectorul Marga tocmai trecea prin fața terasei cofetăriei spre casă și a fost invitat la o cafea de studenți, absolvenți și rude.
În cei 19 ani de rectorat, rectorul Marga făcut cîteva mii de poze, cu foarte mulți studenți, absolvenți, părinți, rude.
Ele nu spun nimic despre Grupul de la Cluj, Boc sau alții. Doar un escroc le poate invoca pentru așa ceva.
Dna. Miroiu isi exprima pozitia vizavi de acuzatia de plagiat a doctorandului Emil Boc. Curios lucru pentru o specialista in etica si politica feminista sa faca parte din comisia unei facultati de drept avand ca subiect ditamai ” constitutiile comparate”. Se vede din avion ca lucrurile sunt cusute cu ata portocalie. Nici un om serios cu minima inteligenta nu poate crede ca dl. Boc a fost capabil sa incropeasca o teza de doctorat. La ce prapastie a lasat in urma guvernarea dumnealui in aceasta tara, ma tem ca nici Diploma de Bacalureat nu este serioasa.Dlui Boc i-a crescut mult nasul , probabil ca a uitat usor mizeriile facute atat pe vremea presedintelui Basescu cat si in mai noua campanie de sustinere a fostului premier Catu. Dna . Emilia Sercan , poate ca ar fi bine sa infiintati o Comisie serioasa de verificare a tuturor doctoratelor din aceasta tara, asa se vor mai taia din milioanele incasate de asa zisii specialisti si doctoranzi in multimea vida.Se vor face si bani la buget si vom scapa naibii de toti hotii acestia cu pretentii academice.
Nu am văzut teza de doctorat, nu pot să mă pronunț.Pot însă comenta intervenția doamnei profesoare Miroiu căci cazul dânsei este relevant pentru flagelul plagiatului în România. Doamna profesoară a fost membru în comisia de doctorat a d-lui Boc,deși nimic nu o recomanda,întrucât dumneaei este specialistă în etică politică și teorii politice feministe, în timp ce subiectul tezei era unul de drept constituțional (constituții comparate,cu accent pe regimurile prezidențiale, semiprezidențiale și parlamentare).Dacă doctoratul ar fifost susținut la o universitate din Occident,cu siguranță doamna Miroiu nu ar fi fost acceptată,întrucât în prealabil se verifica dacă există compatibilitate între lista de lucrări a candidatului pentru comisia de doctorat și subiectul tezei de doctorat.În România lipsa unor astfel de prevederi legale favorizează plagiatele în condițiile în care conducătorul tezei propune ca membri în comisia de doctorat persoane care nu sunt specialiști în domeniul strict al tezei de doctorat. Prin urmare, ce relevanță are faptul că doamnei Miroiu, profesoară de filosofii feministe, i s-a părut interesantă o teză de doctorat în dreptul constituțional?
@Dete-cotorul..:uite draga unde foto : https://www.facebook.com/grigorecristiancartianu/photos/remember-eduard-hellvig-alaturi-de-viorel-hrebenciuc si de grupul de la Cluj-
Pe Marga il recunoasteti cu maxima usurinta :))Nebanuite sunt caile Domnului
Gasti pedeleprelor basiste, o data cu secretizarea rapiri jurnalistilor, le-au fost secretizate (sterse) urmele tuturor bulelilor si matrapazlacurilor – reveniti cu cautarile peste 70 de ani, nici disparitia, mesterjugita, a patidului tuturor tunurilor nu este la liber, procurori cu nasul in suflet (si nu numai) stiu de ce – omerta intre oamenii de bine, justitia de ar fi doar oarba poate ar independenta, asa este doar o chioara parsiva.
Nu ma bag sa CAUT/INVESTIGHEZ … pana cand RECOMPENSA nu ajunge la 1.000.000 de Euro!
Ca sa STIU si eu ca o asemenea ACTIUNE POLITICA … chiar MERITA !
Ungurene, javra userista, hai sa cautam mai intai contractul scrofildei cu bechtelul, ce zici? Avem o devalizare de zeci de milioane de euro.
Apoi sa trecem la lucruri serioase – fondurile eoropene ale guvernului zero – alte practic devalizari, de miliarde.
Cand le rezolvi pe astea poti sa te joci si cu boc in nisip.
Doctor în ce?..păi 1991 termina facultatea de istorie!!..ca după 20 de ani de Alexandru Dumas, boul să-și dea doctoratul în constituții paralele!.. cred ca boul a inventat statul paralel!..daca ne luăm după tuta aia de-l pupă în cur, din cauza muncii asiduee a ajuns la micimea de azi!!..a transpirat până a ajuns cât un limbric…
Minți continuu, Fekete Tulipan. Arată unde profesorul Marga a chefuit și băut cu aceia? Nu există așa ceva decît prin minciuni, ca ale tale. Cercul lui de discuții este cu totul altul. Minți cu aplomb profesional, biet escroc! Andrei Marga nici nu chefuiește și nici nu bea. Că a fost din partea PNL în guvernul de coaliție electorală al USL este public, nici un secret. Dînsul a și contribuit la joncțiunea celor două partide pentru a pune capăt regimului Băsescu-Boc. Una este USL și alta este Grupul de la Cluj. Așa că du-te, biet escroc, și nu mai ține lumea de vorbă cu minciunile și dejecțiile tale.
Da, domne, se aude chiar ca teza de doctorat a lu’ „Juma’ de buletin”, intitulata „Metafizica pazirii gistelor pe islazul comunal si drama existentiala a pierderii uneia din acestea”, insotita de un masterat avind ca subiect „Pupatul asiduu si profesionist al feselor prezidentiale”, a fost plagiata in mod scandalos de Nietzsche, Platon, Heidegger si alti pigmei din astia ! (cit despre „profesoara” din comisie … fa ! proasto ! cacatul asta de „teza” e de negasit pentru ca, clar, daca ar fi supusa programului care detecteaza in mod automat plagiatele, probabil ca s-ar aprinde toate beculetele rosii si ar iesi fum din „masina” !)
Toate phd-urile astea rumanesti sunt grav alterate. Decadenta pura si dura…
Bai bokuletz, student comunist sef, bai sclavetele tov. petrov, nu te-au invatat komuistii ca teza de doctorat nu e o culegere de texte? Trebuie sa aiba max 100 pag in care sa iti prezinti contributiile tale, daca a fost vreuna!
@Detectorul de escroci: de aia beau si chefuiesc impreuna ,ca nu se cunosc toti UBBistii din Cluj?Mare narod esti,draga mea:))!
1.Liderii Grupului de la Cluj, Ioan Rus , Vasile Dancu membrii PSD si rectorul Andrei Marga, membru PNL, vor face prima actiune comuna a Uniunii Social Liberale la Cluj(presa 2011-martie)
2. Cine sunt clujenii care ar putea deveni ministri in guvernul Ponta: Ioan Rus ar putea prelua Ministerul Administratiei si Internelor iar Andrei Marga ar putea ajunge Ministrul Educatiei(aprilie 2014-presa de Cluj)
3.Marga intră în Grupul de la Cluj (presa = Cluj Today-martie 2011):))”Ca o ironie a sorții, Andrei Marga, cel care promovează principiile liberale, este angajat al statului, în condițiile în care este rector al Universității Babeș-Bolyai, iar ceilalți doi participanți la dezbatere, care promovează ideile social-democrate, obțin cea mai mare parte a veniturilor lor din mediul privat. Ioan Rus este directorul reprezentanței Mercedes Benz din Cluj, iar Vasile Dâncu este președintele Institutului Român pentru Evaluare și Strategie”;))
Acuma doar nu o crede USR că vom cădea în extaz ori de câte ori se mai scoate un schelet din dulap…
Cat au fost la butoane nu au fost deranjați de aceste ” amănunte”
Sictir …
Pe de altă parte nu am nevoie de USR ca sa am formata o părere despre acest primar ….
Un papagal cu papion…
Nu mai spun de obiceiul tatălui de a- i sparge oua in cap…
Sau de căderea în gol de pe scenă în direct la tv….
E un primar celebru….
Unde a făcut Boc armata? La fel ca Ciolos? Daca Boc a ajuns lector și nevasta-sa conferențiar înseamnă că, Clujul e pe drumul cel bun! Nu-i ajunge cat suge de la primărie, mai halește și de la universitatea din Cluj! Cat de jos a căzut Clujul cu astfel de doctori în științe? Vai de mama noastră cu astfel de intelectuali hoți. La gâște Bocciule!
Lingușeala nu este ceva matur, Toni. Dar se vede că așa ai învățat la Boc (NB: acesta nu e profesor. Încă!). Boc este un mediocru care a căzut repetat admiterea la Drept, apoi s-a înscris la Filosofie, pe care a încheiat-o fără ceva aparte, cu repartiție ca activist la UTC. Nu a fost niciodată lider al studenților. Nu avea așa valoare. A fost eventual activist mărunt. Este adevărat ce spune cineva mai sus, că a ratat și doctoratul la Drept.
Este bine că domnul Ungureanu și ceilalți caută doctoratele. Trebuie făcută curățenia. Tezele de doctorat ar trebui să existe la Biblioteca Centrală Universitară sau filiale. Dosarul cu teza poate fi și la minister, unde s-a validat doctoratul.
Tema sistemelor prezidențiale poate fi după autori americani și francezi de atunci. Se poate verifica ușor în Bibliografie.
Trimiterea la cea spune Radosav despre doctoratul domnului Ungureanu nu este o replică, Toni dragă, căci domnul Radosav are opinii predominant pozitive. De aceea, i-a și acordat doctoratul.
Eu vorbesc intrerupt ca si seful meu al poponarilor.Ne doare tare in curr de la lectiile de spirala in grup si ne scremem tare cand vorbim. Suntem niste hunguri poponari dati afara din secoime.
Bre ciumete,.Uiți cam repede, iar de invățat numai prostii,. Păi a cam trecut 16, 17, decembrie,. Nu ai scos o vorbuliță despre Timișoara,. Hai că nu am pretenții să mai știi de un Tökés László, sau de cei cam două sute de reformați maghiari care au pornit revoluția, au oprit tramvaiele și au alungat milițienii, dar nu au solicitat ”certificat de revoluționar”. Ai uitat de cei impușcați pe scările bisericii ortodoxe, căci popa tocmai a incuiat ușa bisericii și râdea in barbă după ușe,.Ai uitat de cum au apucat criminalii de atunci să fie azi in parlament și să dețină funcții de decizie, doar au procedat conform intereselor mafiei,. pentru că după Timișoara nu a fost decât imbulzeala mafiotă la ciolan,.Deci ce puii mei faci presă, care acu vizibil stai de partea imbecilei parașute șoșoșoacă,.?? De ce ai uitat și renunțat prea ușor la punctul opt din Proclamația de la Timișoara ? Din care mafie faci parte bre ??
pitiku atomic are Teza de doctorat de 1000 pag??? Cine a mai vazut asa ceva? Cate sunt plagiate dintre astea? 999 plagiate???
Emil Boc mi-a fost profesor. Respect pentru activitatea lui didactica. Pentru detalii legate de doctoratul lui Emanuel Ungureanu cititi parerea prof Doru Radosav, indrumatorul sau de lucrare.
Demersul lui Ungureanu e penibil
Eu ca pr dr universitar , academicean de o larga recunoaatere stiintifica am avut onoarea de a indruma acest tanar , pentru lucrarea stintificaca si alaturi de colectivul de oamwni bogati din cadru societatii noastre , am luat decizia ca lucrarea sa fie trimisa la Londra , cu Flota luu Basse , unde va sta in aceasi incapere cu aurul romanesc , deportat pe timp de pace .
Avand in vedere valoarea in lei si tolari a ideilor vehiculate in aceasta lucrare nemaiintalnita iam dat ordin lui Bercea Mondialul ca impreuna cu EBA , tot la 10 ani de pauza intre inchisori respectiv parlamente , sa verifice lucrarea iar daca i se pare demodata sa cumpere una noua .
Va multamesc dragilor si multe succesuri ! Maresal Izmana Gabrielu
Cu privire la nivelul de inteligenta al acestui personaj sinistru va relatez un pasaj dintr-un interviu dat la tv la putin timp dupa ce a fost uns premier: eram clasa a 12a si am decis sa ma pregatesc pentru admitere la facultate la drept. Am invatat tot anul si cand sa depun dosarul de inscriere am constat ca am invatat alte materii decat cele din programa scoalara, drept urmare am cautat o facultate la care sa sustin admiterea la care erau necesare materiile invatate de mine si am gasit Facultatea de Istorie și Filosofie:)))))) MAI ESTE CEVA DE ADAUGAT ?!
Emil Boc a deținut funcțiile de vicepreședinte al Consiliului Uniunii Asociațiilor Studențești al Universității „Babeș-Bolyai” și președinte al Uniunii Asociațiilor Studenților Comuniști din România, filiala Cluj între 1987 și 1989 :))))
Pentru cine nu stie cum era inainte de 1989 explicatie simpla : CINE DETINEA ASEMENEA FUNCTIE ERA COLABORATORUL SECURITATII SI LUCRA DIRECT CU SECURISTUL PE UNIVERSITATE, AVEA DATORIA DE FACE NOTE INFORMATIVE CU TOTI COLEGII SI PROFESORII.
PE SCURT : UN GUNO CREEAT DE SECURITATE SI PRELUAT DUPA 1990 DE CATRE SRI si in mod cert si alte servicii secrete straine.
Impotriva unor astfel de personaje am iesit in strada in decembrie 1989 dar din pacate sistemul a invins si a distrus neamul si tara .
Prost mai ești, dar mincionos și mai mare, mă Fekete Tulipan. Cum ți-au mai zis și alții, minți la fiecare cuvânt. Grupul de la Cluj a fost criticat mereu de profesorul Marga, ca absolvenți fără valoare, care caută funcții. Așa că nu are cum să facă parte din grup. Este și altă generație. Favoriții tăi, bă Fekete – vezi ce ai scris în alte postări, anume Boc, Dîncu, Rus, Pușcaș, sunt Grupul de la Cluj.
Restul nu au de a face cu așa ceva. Se vede că nu poți contracara anvergura profesorului Marga și cariera de demagog a lui Rareș B. decît mințind. O și faci mereu.
În rest lucrurile sunt mai simple. Documentele de arhivă spun altceva. Facultatea de științe politice de la Cluj a fost înființată pe baza unui program negociat de rectorul Marga la Washington DC, cu aprobarea ministrului Liviu Maior. Madam Miroiu bate câmpii – facultatea s-a înființat și dezvoltat fără nici o legătură nici cu Boc și nici cu Boari. Ei au venit după înființare prin concursuri pe posturi. Boari a fost conferențiar șters de socialism științific, dar a umplut în jur cu inși de calibrul lui (Buda, copii unor coreligionari etc. Corupție pe față. El l-a adus, probabil din afinități ca baptist, pe Boc, care fusese eliminat de la doctorat la Drept de constituționalistul Ion Deleanu. Juriștii spun că nu are doctorat în drept, cum se laudă.
Ohooo, păi nu e singurul,.Vezi cum mafioții cu epoleți cum și-au secretizat ”lucrările”.. dar nu și lefurile nerușinate incasata prin fraudă..Deci ești neam de oaie române după cât ești de fraierit, țepuit, iar ai evident incredere maximă tocmai in cei care ți-o trag,.
Cum sa-ti vina sa crezi ca un individ atat de destept,cu o presupusa lucrare atat de vasta de doctorat, a lins atat de multi ani pe un alt individ extrem de mediocru precum Petrov in cur ????!!!!De-aia nu ne vine sa credem ca lucrarea de doctorat nu poate fi decat plagiat !!Altfel nu ne explicam ce l-a determinat sa-si coboare atat de jos papilele gustative??!!??
La cat de puternic il lauda doamna profesoara Miroiu, curiosii incep sa creada ca este exact pe dos. Asa-s romanii, banuitori si gata sa se bucure de raul altuia.
USR si nemancatii din partid au ajuns la disperare!Tradat de conducerea bicefala Barba Ciolos au ajuns nemancati ca in fabula cu Vulpea si Corbul care scapa cascavalul
Corbul şi vulpea
de La Fontaine
…….
„Jupâne corb, plecăciune!
O, Doamne, ce frumuseţe!
Ce pasăre, ce minune,
Ce drag de pene măreţe!
Dar n-are glas; ce păcat!”
Corbul, îngâmfat în sine,
Nicidecum nu-i veni bine
Ca vulpea să-l socotească
De mut sau să mi-l vorbească
Că e prost l-al său cântat.
Lungi gâtul, căscă ciocul
Şi-ncepu a croncăi.
Caşul căzând, vulpea-aci,
Cântăreţul păţi jocul.
„Jupân corb, precum se vede,
Minte numai îţi lipseşte;
Şi fă bine de mă crede
Şi-nvaţă, te foloseşte:
Că de mult, foarte de mult,
Din punga celor ce-ascult
Linguşitorii trăiesc.”
Daca si Boc si-a copiat doctoratul ,se duce dreaqu Grupul de la Cluj(Marga,Rus,Boc,Dincu,Rares B.,si alti margati)chiar nu cred
„…[Boc] a muncit enorm pentru doctorat”…enorm…
Înseamnă că Boc fie şi-a ratat cariera fie s-a sacrificat în slujba…samd.
Dreptul, precum alele, nu este decît pregătirea viitoarelor proptele, a slugilor supuse celor ce conducvdin umbră şi călăii oamenilor.
Dacă dreptul ar avea ceva folositor oamenilor măcar:
– ar scoate cv persoană şi ne-ar numi, firesc, oameni (persona în lat înseamnă mască, caracter de teatru)
– ar preda şi studia Legea Străbună, Legea Pămîntului, Legea Valahă numită de străini Lex Vachorum.
Daca si Boc este doctor atunci Coldea este superdoctor. Apropo, dar lucrarea de doctorat al acestuia este si ea pitita? Precis ca in cazul fostului adjunct SRI Ungureanu nu ofera nici o recompensa.