În cursul acestei luni, Financial Times a publicat o știre surprinzătoare: la Bagdad se poarta discuții între emisari ai Iranului și Arabiei Saudite, intermediate de premierul irakian Mustafa al-Kadhimi, fost șef al serviciului secret irakian, un personaj care, pe lângă apropierea esențială de Iran (Irakul terenul luptei pentru influență între Iran și Statele Unite), a știut să cultive relații și cu Arabia Saudită. Așadar, liderul lumii șiite, Iranul, și liderul lumii Sunnite din Golf, Arabia Saudită, au ajuns să negocieze.
Există câteva explicații imediate pentru această deschidere din partea celor două capitale.
Din perspectiva Arabiei Saudite, o înțelegere cu Iranul ar elimina povara războiului din Yemen, unde cele două state se înfruntă prin interpuși. Mai mult, noua administrație Biden a sugerat deja că ar putea opri sprijinul pe care fostul președinte Donald Trump l-a oferit Arabiei Saudite în Yemen. Arabia Saudită și-a pierdut o parte din sprijinul din Congresul SUA ca urmare a crizei umanitare din Yemen și a asasinării jurnalistului saudito-american Jamal Khashoggi, la Istanbul. Iar peste toate se adaugă deschiderea administrației Biden de a reveni în acordul nuclear cu Iranul, de unde Statele Unite au fost retrase de Donald Trump. Negocierile care se poartă acum la Viena sunt foarte dificile, însă semnalele indică o revenire a SUA în acest acord. În aceste condiții, Arabia Saudita pare să aplice dictonul „dacă nu poți să-i învingi, atunci aliază-te cu ei”.
Din perspectiva Iranului, o înțelegere cu saudiții ar însemna reducerea presiunii economice asupra țării – Arabia Saudită este o forță mai mare pe piața petrolului și poate produce daune mari economiei iraniene. Apoi, Iranul încearcă ca prin negocierile cu SUA și Arabia Saudită să păstreze o parte din influența asupra Irakului, a Siriei și Libanului și urmărește și o înțelegere privind Bahrainul, regatul aflat sub influență saudită, însă cu o populație majoritar sunnită, o situație în oglindă cu cea din Siria.
Așa ar putea fi interpretate ultimele evoluții atunci când sunt privite din Occident. Însă lucrurile s-au schimbat mult în ultimele decenii: unii dintre foștii aliați ai Vestului din Orientul Mijlociu au devenit dușmani ai Vestului, iar alții vor chiar moartea Occidentului.
Privind lucrurile mai de aproape, așa cum ne propune Thierry Meyssan într-un articol publicat de curând, se pot observa trei categorii de actori locali musulmani care acționează în Orientul Mijlociu.
”Primii sunt triburile, a căror supraviețuire depinde de obediența față de șefi și care nu au nimic în comun cu democrația. Este cazul triburilor saudite, yemenite, al irakienilor sunniți, al kurzilor, al triburilor libiene. Aceste popoare sunt principalele victime ale strategiei fostului secretar al Apărării Donald Rumsfeld de a distruge structurile statale din Orientul Mijlociu. Aceste popoare nu au înțeles ce li se întâmplă, iar acum nu au un stat solid care să le apere”.
O a doua categorie de actori sunt cei mânați de interese personale. Nu caută decât să facă bani. Se adaptează situațiilor politice și reușesc de fiecare dată să stea de partea învingătorului. Această categorie furnizează contigentele de aliați fermi și carne de tun pentru puterile imperiale care au căutat să se impună în regiune – Imperiul Otoman, Britanic, Franța, URSS, Statele Unite.
”A treia categorie este cea a actorilor care încearcă să-și apere țara. O fac cu același curaj ca și triburile, însă au o viziune mai largă. Această categorie a creat primele state, în urmă cu milenii. Acesta este, spre exemplu, cazul sirienilor, care acum se luptă să nu-și piardă statul”, scrie Meyssan.
„Privind din Occident, ne gândim deseori că acești oameni luptă pentru niște idei – pentru liberalism sau pentru comunism, pentru unitatea arabă sau pentru unitatea islamică. Însă este fals, așa cum ne arată și cazul Siriei. Spre exemplu, foștii comuniști din Yemen au devenit acum membri ai al-Qaeda. Apoi, îi judecăm pe acești oameni ca fiind incapabili să se ridice la nivelul nostru. Însa adevărul este total opus: vesticii, care au trăit în pace trei sferturi de secol, au pierdut contactul cu realitățile simple. Lumea e plină de pericole și avem nevoie de alianțe. Ne alăturăm unui grup (național sau tribal) sau ne ducem în tabăra dușmanilor, abandonându-ne prietenii și familiile. Desigur, există ideologii însă trebuie să le luăm în calcul abia după ce ținem cont de cele trei categorii de mai sus”.
”După Al Doilea Război Mondial, peisajul politic din Orientul Mijlociu s-a construit în jurul câtorva mari crize: alungarea palestinienilor de pe teritoriile lor (1948); slăbirea influenței britanice și franceze în fața SUA (criza Suezului, în 1956), doctrina Carter (1979), conform căreia încercarea unei puteri din afara regiunii de a controla Golful Persic va fi văzută ca un atac împotriva intereselor vitale ale SUA; dispariția URSS și hegemonia SUA (Furtună în Deșert, 1991); strategia Rumsfeld, aplicată cu începere din 2001; revenirea Rusiei în regiune, în 2015, în Siria”.
Restul evenimentelor politice și militare din regiune, inclusiv așa-zisa Primăvară Arabă, nu sunt decât fenomene secundare. Celelalte evenimente nu au generat alianțe noi, ci au fortificat alianțele existente.
Președintele Trump a avut ca obiectiv stoparea războaielor fără sfârșit ale lui Donald Rumsfeld, însă nu a avut suficient timp pentru a-și încheia acest proiect. A reușit cel puțin să convingă Pentagonul să nu mai folosească jihadiști pe post de mercenari. Apoi, Trump a pus sub semnul întrebării cauza palestiniană, și nu fără motiv. ”Palestinienii vorbesc despre drepturile lor inalienabile, însă ei înșiși au violat aceste drepturi. Au pierdut cinci războaie împotriva israelienilor, dar, în acest timp, au încercat de două ori să cucerească noi teritorii (Libanul și Iordania). Poate că nu sunteți de acord cu această interpretare, însă ea este întâlnită în lumea arabă, deși nimeni nu recunoaște oficial asta”, scrie Meyssan.
”Toată lumea poate vedea că există puteri care susțin retoric cauza palestiniană, însă nu fac nimic pentru ea. Este vorba doar despre o poziționare diplomatică menită să mențină statu-quo-ul, în beneficiul acelor puteri. Așa s-a întâmplat când președintele Trump convins Emiratele Arabe Unite și Bahrainul să semneze acordurile de pace cu Israelul. Inamicii de până mai ieri au fost de acord să încheie o pace.
Aceste schimbări, dacă se vor produce până la capăt, vor avea nevoie de timp. Însă acum, Emiratele Arabe Unite și Israelul, pe de o parte, și Arabia Saudită și Iranul, pe de altă parte, au o dilemă: ar trebui sau nu să se pregătească pentru un nou pericol – expansionismul Turciei și al Qatarului?”, scrie Meyssan.
Într-adevăr, relația dintre Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite nu este idilică. Spre exemplu în Yamen, Emiratele Arabe Unite au creat un stat în stat în zona de sud, acolo unde se ciocnesc de interesele saudite.
Acesta este unul din motivele pentru care Emiratele Arabe Unite au format o alianță cu Grecia și Cipru, în rimp ce Iranul și Arabia Saudită au început negocieri secrete. Apoi, Egiptul (care reprezintă Liga Arabă) și Franța (care reprezintă UE) au fost implicate într-o întâlnire pregătitoare, Forumul Philia de la Atena (februarie 2021), care vrea să construiască o punte între Europa și Orientul Mijlociu. Schimbarea alianțelor se petrece cât mai discret cu putință. Însă se petrece”, scrie Meyssan.
Cel mai important eveniment este alianța militară dintre Grecia și Israel. Armata israeliană îi va antrena pe piloții greci, în schimbul a 1,65 de miliarde de dolari. Pe de altă parte, Grecia va trimite rachete Patriot în Arabia Saudită, în timp ce Emiratele Arabe Unite vor trimite avioane în Grecia. Grecia nu este o țară a Orientului Mijlociu, însă se teme de același stat ca și Arabia Saudită și EAU – Turcia.
La această evoluție recentă se adaugă amintitele acorduri de pace dintre Israel, EAU și Bahrain. Nu există încă un acord similar între Israel și Arabia Saudită, însă relațiile au fost reluate după negocierile secrete din 2014-2015.
Acum, negocierile dintre Arabia Saudită și Iran demonstrează că opoziția sunniți-șiiți pare unoeri artificială, un lucru dovedit și la începutul anilor 1990, când Teheranul și Riyadhul i-au susținut împreună pe musulmanii bosniaci, într-un conflict în care s-au implicat de partea Statelor Unite.
„raduca”, a scapat TAC-TU de Procesul de la Nürnberg ca sa te poata clona pe tine, BESTIE ANTISEMITA? Esti apoteoza
subumana a lui „Humoroid” si „rene/core/Tomcacat/tomlinx/maxtor/marius” luati impreuna…Noroc cu nea Cornel ca-i
tolerant, altfel trebuia demult anuntat DIICOT-ul sa te priponeasca…
au luat arabii dolari pe acel aur negru dar acuma aurul negru incepe sa nu mai fie cautat. mai au turism saracii si cam atita. s-au incaierat intre ei ca niste apucati cu toate ca sint de aceeasi religie copiata din crestinism si cu fapte falsificate ca sa poata arabii sa fie manipulati. nu a fost nici un inger sa-l caute pe mohamed cum nici israelul nu e pamint mai sfint decit australia sau siberia. de fapt pe acel tarim israelian au fost aduse pe lume cele mai urite pacate de acei israeliti care nu sint in realitate mai iubiti de catre Dumnezeu mai mult decit alte popoare. tot acel orient mijlociu a muscat din momeala vestului care le-a dat generos mere otravite democratic. acele mere otravite care au fost exportate si in Balcani de fapt le va face arabilor viata amara si va fi un fel de iad cind banii dispar iar „valorile democratiei occidentale” se vor dovedi a fi vorbe goale. acele spirite decazute care au infectat creierile occidentalilor civilizati au ochit orientul mijlociu. nu e de mirare ca Iraqul a fost batjocorit in ultimul hal de eliberatorii nato. piesele arheologice ramase de la sumerieni au fost distruse si furate, si alte crime de razboi inumane. da e ok pentru ca vestul e „democratic”. daca il studiem pe cecil rhodes vom afla cine e la putere in realitate si cum toate tarile „independente” sint colonii a unei elite financiare.
Stau toți proștii cu mâna întinsâ așteaptă să le dea ăia petrol, fără petrolul lor sunt nimeni pe Planetă.
„…Bahrainul, regatul aflat sub influență saudită, însă cu o populație majoritar sunnită,…”. Populatia autohtona din Bahrain este majoritar siita.
@Charlie
-nu uita de Mavi Marmara…..2010, bai baiatule!
@Gogu Politologu:
de fapt situatia e invers:soldatii americani din afghanistan de catziva ani buni sunt doar 20’000,
aia care fac toate rautatile sunt mercenarii,”contractorii”,armata americana ii sprijina doar tactic cu aviatzia.
de fapt a fost un joc pervers:”contractorii” cu interes banesc i-au shantajat pe militarii americani!!!!!!!(pana sa vina bombardamentu din avion mai trebue sa traga careva cu pusca).
dupa retragerea militarilor americani va urma o scurta dar intensa perioada de regularizare:executii fara judecata si legea celui mai tare taliban.AMIN!
mister charlie citind comentariile in care toti e bolshevici inclusiv biden si erdogan si toti ….ma framinta o intrebare …in tratamentul pe care il urmezi iei si opioide ?
Bolsevicule tradator , iar ai fugit din salon (spitalul 9)fara sa-ti iei pastilele (pt schizo) ,si te-ai dus la Internet . Mars inapoi in salon ca te asteapta prietenul tau (c.t.p.) sa jucati tintar .
Si in completare, NATO deasemenea bolsevizata prin preluarea cacomisar politic bolsevic sub acoperirea clasica de adjunct a feciorului generalului de Securitate responsabil cu „tunelurile” pe unde a fost EXTRAS Ceausescu in seara de 17 decembrie 1989…Securistii ceausisti au exultat de mandrie la numire, la fel ca securistii stalinisti la numirea Infractoarei de anvergura internationala KoeveSSy in fruntea Coruptilor responsabili cu Coruptia la nivelul Colhhozului Bolsevic european!
Mi-as dori ca Dl Marchievici sa-si expuna si propria pozitie asupra temelor abordate, nu sa se rezume la citarea altora!
Clar ca si citarile simple, fara o analiza proprie pot indica o orientare, mai ales cand nu sunt insotite de note critice!
Un cititor neavizat se simte ca intr-un…desert dogoritor, fara a intrezari o oaza la orizont. Evolutiile schimbatoare nu fac decat sa confirme adevaratele influente din zona proxima Uniunii Sovietelor de Capitalisti-Comintern, asa cum a aratat
evolutia teroristului cominternist Obama bin Laden, dar si „revolutiile” din Iran din ultimii 75 de ani, dar si acelea din Siria, Liban, Palestina, toate sub bagheta unor instructori bolsevici. Ca o completare, evolutia „democratului” Erdogan cu concursul nepotului de NKVD-ist Del Ponte, in urma unui puci militar inscenat pentru a fi inabusit in sange, precum in
URSS-ul lui Gorbaciov detronat de colonelul Rasputin pentru a-l inlocui cu Eltzin, deci evolutia/urcarea lui Erdogan pe tronul sultanilor in sfidarea Colhozului bolsevic, a SUA bolsevizata sub Bideu si a NATO din care face parte noul Imperiu Otoman!!! Marxism/bolsevismul se hraneste din conflicte, acte teroriste, razboaie civile si regionale care pot fi oricand transformate in maceluri bolsevice mondiale…
In CovertAction Magazine a aparut un articol in care se arata ca SUA isi retrag militarii din Afganistan si trupele NATO dar lasa pe teren (carne de tun pentru talibani), cateva mii de mercenari(contractors)nu neaparat toti cetateni americani!
In fapt acestia sunt asasini platiti, cu care nu se mai complica Biden sa ii aduca in SUA , dupa ce a vazut ce au facut fostii militari (chiar fosti piloti militari)la tentativa de Lovitura de Stat Pro-Trumpista din 6 ianuarie ac!
Cat despre Orientul Apropiat si tragedia umana din Yemen, unde un popor intreg (la un nivel tribal),lupta impotriva unor marionete ale Arabiei saudite si SUA, ar trebui facuta legatura cu schema de retrasare a Orientului,cu proiectul Greater Israel si cu situatia existenta in zona de razboi continuu, vorba unui banc israelian:Razboiul cu palestinienii nu mai poate dura, tine deja de 3000 de ani!
Rusia si Turcia doar vor complica situatia din zona, nu o vor rezolva,kurzii vor o tara, emiratele in epoca post petrol se vor duce de rapa,etc
A trecut cu mult peste 100 ani si istoria se repeta. Frantuca trebuie sa redevina un teritoriu alipit africii a inaintea erei noastre si nu numai. Schimbarile vor veni in forta pe tot globul doar tampitii nebuni de la guvernarea oricarei tari, trebuie sa deschida ochii mari si sa isi ocroteasca conationalii, nu ca in Romania, ori ii omoara ori ii alunga, dar 80-85% sunt mentinuti in saracie cu buna stiinta.
Si se intoarce intotdeauna , cind nu te astepti , chiar impotriva ta . Pai nu le-au dat englejii , evreilor ,teren in Palestina , iar acuma (ce sa vezi) ,evreii lui soros ,le dau englejilor multi virusi cu „tulpina indiana” He.He. He .
Englejii , se umilesc in fata „Planetei” si stau in genunchi ,in fatza b.l.m. (daca tot s-au pus in genunchi in fatza lor , trebuiau sa le faca si B.J. )
gata,s-a terminat petrolu!!
(d-aia au dat permis de conducere auto femeilor,se alege prafu si pulbere pustiului de ei!)
Se reconfigureaza geologic cu schimbare de relief la DelAviv
Adica zona o sa fie o mare gaura de meteorit cu munti de nisip imprejur cam cat Marea Linistii de pe Luna.