Comisia juridică din Camera deputaţilor a constatat că nu există incompatibilitate între funcţiile de rector şi parlamentar, cel puţin pentru moment. Declararea unei eventuale incompatibilităţi a fost lăsată în seama senatelor universitare, scriu jurnaliştii de la Adevărul.
Juriştii deputaţi au decis că nu se poate vorbi de incompatibilitate între funcţia de deputat şi cea de rector, deoarece aceştia au fost aleşi înainte de intrarea în vigoare a Legii Educaţiei, punct de vedere adoptat în comisie cu 11 voturi „pentru”, nouă voturi „împotrivă” şi o abţinere.
Decizia luată de Comisia juridică contravine opiniilor exprimate de ANI care consideră că, după intrarea în vigoare a legii educaţiei, deţinerea funcţiei de rector simultan cu o funcţie de demnitate publică generează o stare de incompatibilitate,informează jurnaliştii de la Evenimentul Zilei.
„Opinăm că, în cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a Legii educaţiei naţionale, sau, după caz, în funcţie de prevederile din regulamentele specifice care reglementează funcţia sau demnitatea publică, persoanele care deţin funcţia de rector trebuie să opteze între această funcţie şi funcţia de conducere sau de demnitate publică şi/sau funcţia de conducere în cadrul unui partid politic, deţinute”, se arată într-un punct de vedere transmis EVZ de ANI.
Conform jurnaliştilor de la România Liberă, ministrul Daniel Funeriu a precizat că legea promovată de el nu conţine vreo portiţă,în timp ce consilierul său personal, Tudorel Urian, a precizat că că inspectorii ANI vor aprecia dacă este vorba de vreo incompatibilitate şi nu parlamentarii-jurişti.
„Dacă se dovedeşte că e legal să fie şi rectori, treaba lor. Nu au decât să meargă înainte”, a declarat Urian pentru RL.
http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Parlamentarii_mai_pot_fi_rectori_un_an_0_432557365.html
http://www.evz.ro/detalii/stiri/rectorii-parlamentari-protejati-de-propriii-colegi-922200.html
Isărescu, despre încurajarea consumului: „Sunt foarte multe Carrefour-uri. Nu spun că sunt rele”, titrează Gândul.
Guvernatorul BNR spune că, pentru o creştere economică durabilă, este nevoie de trei lucruri: „stimularea muncii, stimularea muncii, stimularea muncii”, scriu jurnaliştii de la Gândul.
Mugur Isărescu a avertizat asupra presiunii politico-sociale pe care o pot exercita beneficiarii de asistenţă socială din România asupra autorităţilor, odată cu apropierea campaniei electorale.
„Există o presiune normală a acestora (beneficiarii de asistenţă socială – n.r.) care sunt votanţi şi sunt mai mulţi, şi vin la vot într-o probabilitate mai mare decât ceilalţi. Te împing într-o direcţie greşită, şi probabil este principalul motiv pentru care nu avem şi o îmbunătăţire de rating”, a arătat Isărescu.
Guvernatorul a precizat că pentru o creştere economică durabilă este nevoie în primul rând de investiţii şi crearea de locuri de muncă. În ceea ce priveşte consumul, guvernatorul a dat ca exemplu magazinele Carrefour din România. „Sunt foarte multe Carrefour-uri. Nu spun că sunt rele, dar când sunt prea multe, trebuie să te gândeşti ce fel de creştere economică generează”, a declarat Isărescu.
„Să stimulăm consumul ca să avem creştere economică nu pot să o calific decât ca pe o idee proastă. Românii trebuie să fie lăsaţi şi stimulaţi să muncească şi să stimuleze producţia”, a declarat Isărescu în cadrul seminarului „Anul Financiar Bancar 2011″, consemnează şi jurnaliştii de la Adevărul.
Guvernatorul BNR a precizat că este necesară şi de reducerea poverii sociale, în special în rândul antreprenorilor, dar numai în condiţiile realizării unui echilibru între contribuabili şi beneficiarii de asistenţă socială.
„Povara pe întreprinderea plătitoare este 60-70%. Toţi care sunt în producţie sunt împovăraţi, de aceea probabil şi munca la negru. România este o ţară cu fiscalitate redusă la nivelul PIB şi cu fiscalitate foarte mare la nivelul întreprinderilor”, a explicat oficialul BNR.
http://www.adevarul.ro/financiar/Isarescu-_Sa_crestem_prin_munca-nu_prin_consum_0_432557357.html
Victor Ponta a făcut public raportul activităţii sale, după un an de mandat în fruntea PSD
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a făcut public, miercuri, raportul activităţii sale pentru primul an de mandat în fruntea social-democraţilor, notează jurnaliştii de la Adevărul.
Potrivit documentului postat pe site-ul liderului PSD, şapte obiective sunt declarate realizate, zece demarate, două în curs de realizare şi trei nerealizate.
La capitolul „în curs de realizare” se regăseşte prevederea privind asumarea candidaturii la funcţia de premier începînd cu 2012, în timp ce la capitolul „obiective demarate” se regăseşte rezolvarea problemei sediului central al PSD, dar şi regândirea sistemului de finanţare internă, precum şi întârirea departamentelor şi o implicare mai mare a liderilor în construirea de politici, deschiderea PSD spre zone civice şi profesionale şi o prezenţă mai bună alături de români în afara ţării.
În capitolul „realizări”, raportul liderului PSD menţionează îndeplinirea „definirii anuale a politicii de alianţe”