Recursul compensatoriu și grațierea mascată

Legea privind recursul compensatoriu, care a intrat în vigoare de ieri, este un act normativ menit a scoate șmecherii din închisoare, spun surse din Administrația Națională a Penitenciarelor.

Legea a fost astfel gândită și votată pentru a se putea aplica la toate penitenciarele din România, și nu doar acolo unde sunt condiții improprii conform normelor UE.

Cu alte cuvinte, indiferent dacă deținutul a beneficiat sau nu de confort, el devine beneficiar al acestei legi fiindcă aceasta specifică faptul că se face raportul dintre numărul de deținuți și suprafața totală de cazare.

Tudorel Toader, ministrul Justiției, a declarat miercuri că începând de joi intră în vigoare legea privind recursul compensatoriu. Mișcarea a fost gândită de alianța aflată la guvernare încă din perioada Ordonanței 13. Încă de la acea dată s-a vorbit despre regimul de detenție din România care nu corespunde normelor europene.

Legea 169/2017 privind recursul compensatoriu conține o serie de artificii. Primul este cel referitor la condițiile necorespunzătoare pe care le regăsim în toate penitenciarele din România, indiferent de gradul de confort, fiindcă acestea sunt suprapopulate.

Astfel, la art. 55 se spune: „(1) La calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, și executarea pedepsei în condiții necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată; (2) În sensul prezentului articol, se consideră condiții necorespunzătoare cazarea unei persoane în oricare centru de detenție din România care a avut lipsuri la condițiile impuse de standardele europene; (3) În sensul prezentului articol, se consideră executare a ­pedepsei în condiții necorespunzătoare cazarea în oricare dintre ­situațiile următoare: a) cazarea într-un spațiu mai mic sau egal cu 4 mp/deținut, care se calculează, excluzând suprafața grupurilor sanitare și a spațiilor de depozitare a alimentelor, prin împărțirea suprafeței totale a camerelor de deținere la numărul de persoane cazate în camerele respective, indiferent de dotarea spațiului în cauză“.

Un angajat al penitenciarelor ne-a explicat că asta înseamnă că „dacă, spre exemplu, într-o cameră stau trei-patru deținuți care beneficiază de toate condițiile europene, iar în alta, suprapopulată, tot din același penitenciar, stau 20-30 de deținuți, și cei trei-patru intră la condiții necorespunzătoare“.

„Ideea este că a fost făcută atât de vag încât să intre toți deținuții. Inițial se refereau la calcul pe fiecare cameră. Asta este șmecheria. Ca toți, absolut toți să beneficieze de această lege, deși nu au stat înghesuiți niciodată. Legea asta se va aplica până în 2022. Este o șmecherie politică.

Zilele acestea urmează să iasă din penitenciar câteva sute. Legea se aplică din iunie 2012. Au făcut-o pentru că nu au avut curaj să dea o grațiere. Este crâncenă această lege. Fiecare deținut din 2012 încoace trebuie să aibă acest calcul, iar el se aplică până în 2022“, ne-a declarat sursa citată.

Cert este că în sistemul penitenciar, în aceste zile, se lucrează la foc continuu. Se refac toate calculele. Dacă, la recalculare, reiese că ­perioada de detenție a fost depășită cu mult, deținutul este eliberat direct. Restul se duc la instanțele de executare, care trebuie să valideze ieșirea din penitenciar.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

20 de Comentarii

  1. Pentru simetrie cei care au efectuat arest la domiciliu in conditii de lux primesc un supliment de 6 zile la 30 ?

    • In acest moment , aproape toate institutiile Romaniei , AU CA SCOP blocarea justitiei si aducerea ei in stare de nefunctionare ! Prin orice mijloace ! S copul final este salvarea libertatii nemeritate si a averilor pe care nu le pot justifica !! , ale politicienilor corupti ! Sa vedem ce v-a iesi din acest plan crunt pentru tara ?

  2. hotii mai mari au grija de hotii mai mici, invocand „conditile inumane” samd. ticalosilor, toti, ar trebui sa fiti obligati sa munciti pentru aceasta tara sau pentru cei care le-ai adus, creat prejudicii. votati in continuare psd, pardidul patriHOTILOR si-al pupatorilor de moaste!

  3. CITEZ:”Un angajat al penitenciarelor ne-a explicat că asta înseamnă că „dacă, spre exemplu, într-o cameră stau trei-patru deținuți care beneficiază de toate condițiile europene, iar în alta, suprapopulată, tot din același penitenciar, stau 20-30 de deținuți, și cei trei-patru intră la condiții necorespunzătoare“. UNUL a furat o gaina DE FOAME si a primit 5 ani cu executare, ceilalti AU DEVALIZAT O TARA si au primit o condamnare simbolica . CE SPUNE VOCALUL DOMN KLEMM , IN USA este aceeasi practica ? SCAPA CINE TREBUIE ?

    • Klemm a dat legea ambigua sau PSD-ALDE? Care sunt partidele cu cei mai multi condamnati – pe care vor sa ii scape?

  4. ACEST PARLAMENT V-A RAMINE IN ISTORIA ROMANIEI , CA CEL MAI SCELERAT PARLAMENT !

  5. ACEST PARLAMENT V-A INTRA IN ISTORIA ROMANIEI , CA FIIND CEL MAI SCELERAT !

  6. Doar nu ati crezut altceva!
    PSD+ALDE asta au urmarit de cand au venit la guvernare!
    Nimic nu este mai importannt pentru ei decat legile Justitiei si tot ce e legat de Justitie pentru a- scapa pe Dragnea si Taricenau de dosarele penale!
    Promisiunile din campanie, alea de care Dragnea se jura la Realitatea TV ca va pleca de la guvernare cu partid cu tot DACA NU vor fi puse in aplicare, s-au daramat ca popicele sau asteapta la Anul si la multi ani!
    Tepe de la Dragnea pentru votantii fericiti insa ca borfasii si puscariasii de tot felul vor fi LIBERI! Adica, pericole pe strazile Patriei, de la Dragnea cu drag!

    • Lilo, Legea a fost pritocita de Prunella,la presiunile UE, apoi trimisa la CSM pe 17 Nov. 2016, aprobata in CSM cu unele amendamente pe 29 Nov.2016 ,dupa care fu trimisa de Guvernul Csilos la Parlament unde fu votata la gramada cu altele pe 31 Ianuarie 2017 de Parlamentul reiesit din alegerile castigate de PSD. Asadar si prin urmare , daca chiar vrei sa imparti felicitari, fii generoasa si gandeste-te si la Pruna si la UE si la Floarea cea vestita din CSM, care inca nu a reusit sa-l audieze pe Portocala. Si nu-i uita nici pe la bravii jurnalisti din Romanika ce nu pot gasi pe net nicio informatie publica si nu in ultimul rand felicita-te si pe tine personal, pentru ca vorba americanului din Popor, ‘ tu nu-ti poti gasi kuroo singura nici cu doua maini!

  7. Legea a fost data din solidfaritate de „breasla”, si-au zis „ba, nu se poate ca unii dintre noi sa fim in parlament sau la guvernare”, iar altii sa stea la bulau! S-a ajuns la concluzia ca varianta cea mai convenabila e sa iasa afara cei din bulau, si nu sa intre si ceilalti.

  8. paul dumitrescu..papitzoiule..NU exista ,,confort,,in puscariile romanesti

  9. Ăstia sunt tâmpiți? Aproape toate caminele studențești nu respecta aceasta norma de 4mp/ persoană, 20% din populația României n-are atât spațiu locativ. Trebuie inițiat un referendum pentru a anula această aberație. Trăiască nația, s-avem ce râde!

  10. Acum, eu inteleg ca sunt multi „suparati” pe aici. Daca imi aduc bine aminte mai acu’ cateva luni era o mare discutie despre faptul ca UE ar putea amenda Romania cu vreo 80 de milioane euro pentru conditiile din detentie care, fie vorba intre noi sunt execrabile. Chiar premierul s-a dus pe la Bruxelles sa vorbeasca cu aia si a venit fuguta acasa sa ne zica ca nu e domne’ chiar asa, ca exista o perioada in care trebuie sa luam masuri, nu ne dau aia amenda de 80 de milioane! Daca vre-unul din astia „desteptii” asti cu gura mare ar fi ministrul justitiei ei ce ar face? Si-ar asuma riscul sa lase Ro sa fie amendata? Aici nu e vorba nici de guvernul PSD nici PNL sau alte caricaturi politice. Toti, de la stanga la dreapta au fost la guvernare in ultimii 20 de ani si nici unii nu au facut nimic pana s-a ajuns aici. Vina este generala si comuna. Dar, cineva trebuie sa rezolve problema. O fac toti guristii de pe aici si aiurea, care se dau mari inteligenti? Nu, trebuie sa o faca ministrul justitiei, conform programului convenit cu UE. Altfel, sa ne imaginam ce cor al guristilor de serviciu, acoperitilor de prin presa, tv, si mai ales institutiile statului, ne-ar asurzi spunandu-ne ca proasta guvernare a facut ca, dupa ce am fost furati toti ne mai „fura” si UE de vreo 80 MILIOANE EURO din cauza incompetentei lor. Oricum o dai cu sclavii sri-dna-muma padurii makavei nu e bine. Ei atata stiu sa urle in pustiu.

  11. toata lumea da vina pe PSD. Dar uita ca totu porneste de la UE care e mult mai interesata de conditiile de viata ale puscariasilor decat al muncitorilor. Si PSD neavand bani sa bage in puscarii, au decis sa-i gratieze. UE dupa ce ne-au furat tot dimp de 25 de ani (gaz, petrol, banci, terenuri agricole, tineret, industrie..) acum vin cu pretentii idioate. Romania are 100 miliarde USD datorie dupa 27 de ani de capitalism si ue; si o populatie batrana, fara nicio sansa sa plateasca aceasta datorie. PSD a luat singura solutie posibila. cealalta varianta era sa ne indatoram si mai mult ca sa le oferim confort puscariasilor. Sa speram ca puscariasii vor pleca in alte tari din UE sa le multumeasca.

  12. Aceasta lege da sansa unor oameni care au furat o piine,bicicleta,etc=nimicuri de reabilitare si sa faca loc pentru cei ce au subminat tara si o submineaza inca sa intre acolo!

  13. Am 4 luni peste 38 ani(aveam aproape 10 ani si jumatate in Dec.’89). Si mi-am petrecut intreaga mea viata chinuita, silita sa stau in singuratate si fiind nedreptatita(doar fiindca nu am suportat vreodata, valorile si principiile lor de viata).Iesind la proteste publice peste proteste, formulind petitii peste petitii diverselor institutii, cautind non-stop un loc de mubca conf.pregatirilor mele, pe care nimeni nu a vrut vreodata, sa mi-l dea. La fel si un partener si colegi si colaboratori, la fel. Si, fiindca nu I-am gasit vreodata, am crezut ca, revoltindu-ma de abuzurile, din partea majoritatilor si minoritatilor, la fel: viata mea se va schimba, asa cum o vreau e.
    Ha ! Acest articol, imi arata clar ca am iesit degeaba in strada impotriva Ordonantei 13 si a altor abuzuri, fiindca asta e si mai rea, decit ea.

    • Nu ati iesit degeaba in strada impotriva ord 13. Anularea ei a obligat curtile de apel din tara, sa pronunte achitari in apeluri privind infratiunea de abuz in serviciu , legislatia nefind pusa la termen in acord cu hotarari ale CCR pe aceasta tema, ceea ce facea ord 13. Cred ca ultima achitare a fost pronuntata la Alba Iulia saptamana trecuta

  14. Totusi, cei care au facut arest preventiv si detentie la ordinele POLITIEI POLITICE sunt discriminati prin Legea 169 din 2017. asa ca putem numi Legea 169 din 2017 recursul compensatoriu versus recursul discriminatoriu, deoarece se incalca art. 14 CEDO interzicerea discriminarii. Nu sunt acordate despagubiri condamnatilor care au executat pedeapsa in infirmerii sau s-au aflat pe tranzit, tarati cu dubita penitenciarului la sute de km distanta de locul de detentie, mai rau decat vitele, iarna degerai, vara te coceai, la fiecare termen pentru procesul penal, desi in aceste locatii erau exact aceleai conditii infecte de microclimat, plus, de ex. lipsa apei potabile, ….la penitenciarul Botosani se dadea 1 singura ora pe zi apa la robinet si la closet. trebuia sa iti faci nevoile in ACEASTA SINGURA ORA PE ZI, ce sa mai vorbim de dusuri, plus capusele, gandacii si sobolanii care patrulau prin infirmerii si prin tranzit, plus spatiu sub 4 metri patrati pe detinut…fumatorii cu nefumatorii la un loc….etc. etc. etc…..mai aveti de lucrat la aceasta lege…

  15. Foarte CORECTA legea! Macar la asta sa ne raportam la UE ca la salarii suntem in epoca de piatra!
    Sa construiasca PUSCARII PRIVATE confortabile! O afacere profitabila!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.