Deputații au adoptat, marţi, în forma iniţială, legea privind reducerea CAS cu cinci punte procentuale la angajator, respingând astfel cererea preşedintelui Traian Băsescu de reexaminare a acestui act normativ.
Au fost 307 voturi „pentru”, 7 „împotrivă” şi 5 abţineri. Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz. La vot au fost prezenţi şi premierul Victor Ponta şi ministrul de finanţe, Ioana Petrescu, susținători ai măsurii.
Legea ajunge astfel din nou pe masa președintelui Traian Băsescu, care nu mai poate refuza promulgarea ei. Băsescu poate ataca însă legea la Curtea Constituțională. Președintele a mai procedat astfel și în cazul altor legi.
Traian Băsescu a cerut Parlamentului reexaminarea acestei legi, susținând că reducerea CAS nu este sustenabilă din punct de vedere economic.
Parlamentul a votat însă din nou legea, mingea fiind acum în terenul lui Traian Băsescu.