Reducerea cheltuielilor: Pe ce pare a fi sigur Ciolacu

Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat miercuri, despre măsurile de reducere a cheltuielilor, că unele măsuri au fost deja anunţate, astfel că vor fi persoane care vor avea dreptul să fie doar într-un Consiliu de Administraţie, bonificaţia pentru doctorat se va da doar dacă activezi în domeniu, iar în afară de sănătate şi educaţie, s-au îngheţat angajările la stat.

”Ştiu că până acum nu am fost obişnuiţi ca o coaliţie să funcţioneze în acest fel, respectiv să se pregătească drafturile unei eventuale Ordonanţe de urgenţă sau drafturile unei legi, să treacă prin Parlament şi să vină iniţiatorii, miniştrii, să vină să prezinte coalţiei. Este normal să avem în coaliţie un astfel de dialog şi să decidem pe fiecare punct în parte ce considerăm noi, liderii, că este oportun şi ce nu. Reformele se află în PNRR, nimeni nu discută reforme şi nimeni nu va încerca să schimbe vreo reformă în PNRR, ca să închidem şi acest capitol”, a spus Ciolacu, la Cercul Militar din Capitală.

Liderul PSD a precizat că ”sunt şi măsuri pe care trebuie să le luăm imediat, din cauza funcţionării guvernamentale”.

”Este pentru prima dată când o coaliţie, fără niciun ocoliş, transparent, discută anumite lucruri sincer, în spaţiul public astfel încât să prevină eventuale neajunsuri în cazul în care este o iarnă mai grea, dacă lucrurile în Ucraina iau vreo întorsătură”, a spus Ciolacu.

El a menţionat că soluţiile au fost prezentate de ministrul de Finanţe, urmând ca după ce aduc şi alte elemente, să aibă întregul tablou pentru a putea lua aceste decizii, să vină într-o Ordonanţă.

”Anumite propuneri le-am comunicat în spaţiul public, că nu mai există persoane care să fie decât într-un singur Consiliu de Administraţie, doctoratele, vei lua bonificaţia pentru doctorat doar dacă activezi în domeniul în care au doctoratul, faptul că în acest moment, în afară de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei, s-au îngheţat angajările. Asta nu înseamnă că ministrul, în cazul în care există o urgenţă, nu poate să vină cu un memorandum în Guvern”, a adăugat preşedintele PSD.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

11 Comentarii

  1. Ciolacu pare a fi siguri că românii o sa înghita inca i dată mentosana care vindeca de toate bolile deoarece la pachet,inclus in preț ,doar pentru primii care suna ,oferă și alifia anestezica care o poți folosi atunci când ai blocaj de spate și în același timp și in orificiul satisfactiilor primare,mai ales că a primit ungerea de la Athos și a făcut.o chiar și publica.

  2. mmm… miroase a saracie si foamete, mai ceva ca-n 2010. la cum se vede situatia economica europeana, se apropie de republica Weimar… si dupe republica Weimar, un mititel razboi mondial care sa acopere gaurile de la buget

  3. Vor face reformele a la Caragiale, „sa se schimbe primesc ,dar sa nu se modifice nimic”. Ca sa faci reforme ai nevoie de c….

  4. Vraja marii! Monstruoasa coaliție ii e frica sa ia taurul de coarne! Romania se scufunda financiar pas cu pas fiindcă privatii nu vor să plătească ceva la stat. Evaziune fiscală la cote maxime. Privatii prefera să facă pușcărie decât să plătească la stat.

  5. Iti pare rau de cei din consiliile de administratie care primeau sume importante doar pt figuratie si ca nu vor mai primi indemnizatia/sporul pt doctorat atunci cand merg la o sedinta a consiliului de administratie daca nu-i in domeniu? Chiar ii plangi pe acesti ”amarati” care-si rotunjesc veniturile cand intreprinderile o duc vai de mama lor dar au bani pt figuratie?

  6. Realizați ce lege handicapata a salarizării unitare a făcut jigodia de Olguța de peste 42.000 de șmecheri au salarii la stat mai mari decât al președintelui meu! Huuo jigodiilor hoațe!

  7. Inca se analizează în monstruoasa coaliție. De inflație nimic încă

  8. Ce minciună cum să se înghețe angajările ??? Păi dacă e nevoie ? Moare unul ? Poate sunt înghețate la nivel oficial pentru nepoții nepotului …..auzi și tu sunt înghețate angajările ? In baza cărei legi ? Ciolacu e legea ? :))))))))) doamne ce idioțenii ……

  9. De unde vii? Sau ce varsta ai de nu stii ca si pe vremea lui Boc s-au sistat angajarile…Voalat suntem atentionati ca e criza, inca nu stiu cum sa o gestioneze. O solutie ar fi o relati diplomatica si economica buna cu China, daca vom privi doar la amenintarile UE si altii si sa ne izolam de China nu facem bine. Ungaria si Serbia se dezvolta si dezvolta relatii bune si de fapt Franta si Germania zic NU si fac DA…

  10. privatii nu vor sa mai dea la Stat sa acopere furaciunile, ciudata optica mai ai tov. Handicapatu…
    In ce tara mai exista un asemenea aparat bugetar de 30% iar salariul bugetarilor este cu 50%, mai mare ca in privat???

  11. miroase a multă prostie și incompetență. Unde este taxa de solidaritate de la OMV? De ce nu cresc redevențele, care au rămas la nivelul anului 2014?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.