Maior îi dă bătăi de cap lui Meleșcanu

Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, şi-a prezentat, vineri, în coaliţia de guvernare, raportul de activitate, acesta spunând la finalul întrevederii că nu se teme de o remaniere şi că „ar fi totuşi prea mult” ca mandatul său să depindă de rechemarea ambasadorului României în SUA, George Maior.

„Am avut o discuţie cu dl Dragnea şi cu dl Tăriceanu referitoare la modul în care ne desfăşurăm activitatea ca minister. Evident că una din temele abordate a fost necesitatea numirii unor ambasadori în zone în care nu avem o asemenea reprezentare. Am avut o primă discuţie, o să discut cu dna premier să vedem ce putem face”, a declarat, vineri, la Parlament, ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, după o şedinţă de coaliţie în biroul lui Liviu Dragnea.

El a precizat că înca nu a finalizat analiza activităţii ambasadorului în SUA, George Maior. Procedura de rechemare este iniţiată la nivelul Preşedintelui. Ceea ce am făcut a fost să analizăm care sunt problemele care au apărut şi care au creat reacţii la nivelul Parlamentului. Cercetarea este în curs şi o să informăm de îndată ce o să avem un rezultat”, a indicat ministrul de Externe.

Meleşcanu nu a vrut să spună dacă susţine rechemarea sau menţinerea lui Maior. Acesta a menţionat că nu se teme de remaniere şi că funcţia de ministru „vine şi pleacă”.

„Nu, eu nu mă tem de nimic, niciodată, pentru că nu am niciun fel de probleme. Evident că funcţia de ministru vine şi pleacă, am prezentat raportul nostru cu ce am făcut. Eu sunt mulţumit (de activitatea mea – n.r.), cu un singur regret, cu numirea de ambasadori, dar sper să reuşesc şi acest lucru cât mai rapid. Niciunul din liderii coaliţiei nu au exprimat niciun fel de critici negative la adresa funcţionării MAE. În rest, au fost în presă diverse luări de poziţie pe care le respect, dar nu le împărtăşesc”, a spus Meleşcanu.

Întrebat dacă apreciază că funcţia sa de ministru depinde de rechemarea lui George Maior, Meleşcanu a răspuns: „Sper să nu fie aşa ceva, ar fi totuşi mult prea mult”.

Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat pe 18 septembrie că trebuie să se consulte cu premierul Viorica Dăncilă în legătură cu rechemarea ambasadorului SUA în România, George Maior. Ministrul de externe consideră că Maior avea ”obligaţia de reţinere şi neimplicare în dezbateri politice”.

Comisia de politică externă a Senatului a stabilit, pe 17 septembrie, trimiterea unei scrisori ministrului Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, pentru a analiza oportunitatea rechemării lui George Maior din funcţia de ambasador al României în SUA, a anunţat preşedintele forului, Cristian-Sorin Dumitrescu.

Ambasadorul României în SUA, George Maior, a declarat, pe 12 septembrie, după audierea în Comisia de politică externă din Senat, că rechemarea sa în ţară ar fi ”o greşeală politică în ceea ce priveşte relaţia româno-americană”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

5 Comentarii

  1. Ambasadorul României în SUA, George Maior, a declarat, pe 12 septembrie, după audierea în Comisia de politică externă din Senat, că rechemarea sa în ţară ar fi ”o greşeală politică în ceea ce priveşte relaţia româno-americană”. Adica, dai in mine, dai in tine, dai in fabrici si uzine! Oare unde-am mai auzit lozinca asta?

  2. Maior, fost sef SRI , Mele fost sef SIE !Fiecare stie secretele celuilalt!E greu si pentru ei sa se incaiere,chiar daca Mele ar linge si in tuhas actuala putere,din nefericire pentru el au un sef comun,care ,de acolo de departe ,le da mutarile in plic!

  3. boşorogea…decrepitu’…pampers…suzetă..şi când colo, hodorogu’ îl face pe ministrul…pe umeri, stele-i strălucesc…

  4. &Prieten drag, ne cunoastem de-o viata…s.a.m.d!!!PS Ar fi chiar de porc de craciun sa se strice o asemenea legatura de famiglia Maior- Melescanu!

  5. Nu cred ca putem sa-l rechemem pe MAIOR intrucat nu Romania l-a numit!. In plus omul in afara nazbatiilor pe care le-a facut in fruntea SRI nu ai ce-i reprosa ca ambasador !. SUA l-a numit, doar SUA poate sa-l trimita acasa. Asa ca mai asteptam pana isi termina omul misia acolo, adica pana apare prin Romanica noastra draga o alta sluga prea plecata ( cred ca Kovessi ar fi cea mai indicata, mai ales ca americanii sunt nebuni dupa baschet!).

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.