Acrobatul american Nik Wallenda a reuşit, vineri seara, traversarea istorică a cascadei Niagara. Zecile de mii de spectatori l-au aclamat la sosirea pe malul canadian, după un traseu de 550 de metri şi cele 30 de minute în timpul cărora Wallenda s-a aflat, pe un cablu de oţel, deasupra celei mai mari cascade din America de Nord, informează AFP.
În timpul traversării, extrem de concentrat, Nik Wallenda, 33 de ani, a vorbit cu tatăl său, cu care era conectat prin nişte căşti. „Dumnezeule, este incredibil. Ţi se taie respiraţia”, a declarat Nik puţin timp după începerea traversării. „Mă simt cu adevărat bine”, a mai spus el, înainte de a declara, ceva mai târziu, că „este ud până la piele” şi are dificultăţi în a vedea prin ceaţa densă ce se ridică dinspre cascadă.
Traversarea a fost filmată în direct de postul de televiziune ABC, care retransmitea declaraţiile lui Wallenda.
Wallenda şi-a încheiat traversarea în alergare, venind în întâmpinarea mulţimii care îl aclama.