De zile întregi, asemenea tuturor românilor, trăiesc cu o stranie emoţie în preajma Reginei Ana, mai prezentă şi mai vie acum, în zilele dispariţiei, decât în cursul lungii ei dăruiri discrete şi gingaşe pe altarul iubirii pentru Rege şi pentru ţara lui.
Fastuoasa ceremonie a înmormântării ţine loc cu o întârziere istorică ceremoniei de încoronare care i-a fost refuzată la timpul ei, iar coborârea în cripta de la Curtea de Argeş este în acelaşi timp coborârea definitivă în pământul şi istoria ţării pe care a acceptat s-o slujească fără onoruri, cu modestie, înţelepciune şi tărie de caracter.
Astfel, Regina neîncoronată a României – cea al cărei destin a fost acela de a fi, pentru lungi decenii, punctul de sprijin în univers al Regelui Mihai – deconspirată de moarte, intră sub lumina lacomă a reflectoarelor în inima poporului român care, în sfârşit, o cunoaşte şi nu o va mai uita.