Reguli noi pentru numărul de elevi din clase

Ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu, a decis că numărul de elevi în clasele de început de ciclu în învăţământul liceal de zi, se va reduce de la 28 la 24 de elevi în clasă pentru filiera tehnologică și învățământul profesional, și de la 28 la 26 de elevi în clasă pentru filiera teoretică.

Joi, 21 ianuarie a fost transmis la Monitorul Oficial Ordinul de Ministru pentru aprobarea Metodologiei privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, evidența efectivelor de preșcolari și elevi școlarizați în unitățile de învățământ particular, precum și emiterea avizului conform în vederea organizării rețelei unităților de învățământ preuniversitar pentru anul școlar 2021-2022. Astfel, decizia de astăzi modifică OMEC nr. 5599/2020.

Având în vedere modificările promovate, activitățile specifice mobilităţii personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar (privind constituirea, încadrarea şi vacantarea posturilor didactice/catedrelor din unităţile de învăţământ preuniversitar) au fost decalate corespunzător.

Astfel, inspectoratele şcolare vor transmite până la data de 1 februarie 2021 la Ministerul Educaţiei proiectele planurilor de școlarizare revizuite conform noilor reglementări, în vederea fundamentării cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat.

Această măsură se constituie într-un pas concret în direcția României Educate, precizează cominicatul ministerului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

5 Comentarii

  1. Daca tot e umblat prin strainezia, presupun ca a intrat intro scoala straineza sa se documenteze la fata locului, nu cum a facut Arafat, vorbea pe langa dar se lauda pe spatele halveticai mintind crunt! Daca nu ma insel, o clasa nu are mai mult de 15-18 elevi in strainezia, la crese, o educatoare nu are voie decat de maxim 3-4 copii, la plimbare iese cu o colega ca ajutor.

  2. de ce 24 si 26 si nu 22 si 21 sau 20 ….care este explicatia ? reforma invatamintului? vor fi mai destepti elevii? ministru vreun geniu didactic?

  3. Cifra 24 a fost aleasă drept omagiu pentru ziua de 24 ianuarie. Pentru filera teoretică cifră corecta ar fi trebuit sa fie 25, căci, nu-i asa, in 25 ianuarie s-a nascut tovarasul Nicolae Ceausescu.
    La cei de dreapta totul, dar absolut totul e logic, bine fundamentat teoretic si pract. Nimic nu e lasat la voia întâmplării. Trebuie sa recunoastem ca, deja, s-a făcut un pas uriaș în direcția reformării învățământului. Nu putem decât sa-l felicităm pe domnul Câmpeanu si sa asteptam cu interes urmatorul pas, din Romania Educată pas cu pas, a Lucrului Bine Facut.

  4. oile Domnului in drum spre taiere…taiere de la invatat, taiere de la respiratie, taiere de la hrana naturala, taiere de la socializare reala, taiere copilarie, taiere de la educatie sanatoasa, fara frica isterica inoculata traumatizant – copiii de azi vor deveni „oamenii noi” – fara sentimente, fara opinii, legume pe picioare sau isterici pe viata…hai tovarasi ca suntem pe drumul cel bun ! ii microcipeaza in curand si „viata” va fi din nou „ca inainte”!

  5. Am mai comentat anul trecut prin martie ce trebuie facut si scoala nu se oprea daca nu aveam pe incompetentul Horban si Onania.
    1. Cate un elev in banca adica 6 banci pe 3 randuri aveam 18 elevi in clasa.
    2. Ora de curs redusa la 25 minute.
    3. Modificate manualele si lasata materia importanta.
    4.In total la scoala se sta maxim 2- 3 ore pentru o clasa.
    5. Se preda pe schimburi adica clasa inpartita in doua grupe a cate max 18 elevi.
    6. Nu s-a vrut ….Horban a fost aerian doar gura mare si atat.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.