Relaxarea de la 1 august: Câte persoane au voie la petreceri

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a adoptat o hotărâre care prevede noi măsuri de relaxare a restricțiilor de la 1 august.

CNSU propune ca, începând din 1 august, activitățile culturale, artistice și de divertisment să poată fi organizate și desfășurate în spații deschise cu participarea a cel mult 2.500 de persoane, cu obligativitatea purtării măștii de protecție, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este cuprinsă între 2 și 3/1.000 de locuitori și toți participanții sunt vaccinați, cu 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

În cazul în care incidența cazurilor de Covid din localitate este mai mică de 1 la mie, se permite desfășurarea, în aceleași condiții, a activităților culturale, artistice și de divertisment în spații deschise cu participarea a cel mult 75.000 de persoane.

„Activitățile se pot organiza și desfășura în toate localitățile indiferent de rata cumulată a incidenței la 14 zile a cazurilor cu un număr mai mare de 2.500 de persoane, dacă toți participanții fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare”, se mai arată în hotărâre.

De asemenea, se propune ca organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, parastase etc.) să fie permisă din 1 august cu participarea a maxim 150 de persoane în spații deschise, sau cu participarea a maxim 100 de persoane în spații închise, dacă incidența din localitate este între 2 și 3 la mie și sunt respectate măsurile de protecție sanitară, în intervalul orar 5,00-02,00. La stabilirea numărului maxim de persoane, nu sunt incluși copiii cu vârsta mai mică de 16 ani.

În cazul în care incidența este mai mică de 2 la mie, la evenimentele private pot participa maxim 200 de persoane în spații deschise sau 150 de persoane în spații închise.

„Se propune organizarea de evenimente private (nunți, botezuri), să fie permisă cu un număr de maximum 300 de persoane în interior și cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană în ele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 2 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, în intervalul orar 5,00-02,00 și dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția
cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARSCoV-2”, se mai arată în decizie.

În cazul în care incidența în localitate este mai mică de 2 se permite participarea la evenimente private a maximum 400 de persoane în interior, în aceleași condiții.

În ceea ce privește competițiile sportive, se propune să fie permisă participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minim 1 m între persoane, dacă incidența este între 2 și 3 la mie și toți participanții sunt vaccinați, au rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ al unui test antigen
rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

În cazul în care incidența este mai mică sau egală cu 2 se permite participarea la competițiile sportive organizate în spații închise sau deschise până la 75% din capacitatea maximă a spațiului.

„Organizatorul poate decide organizarea și desfășurarea competițiilor sportive cu participarea spectatorilor până la capacitatea maximă a spațiului, dacă toți participanții fac dovada vaccinării împotriva SARSCoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare”, mai arată CNSU.

De asemenea, se propune ca organizarea de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, să fie permisă cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane în interior și 200 în exterior, cu respectarea măsurilor de distanțare și obligativitatea purtării măștii de protecție, dacă incidența este între 2 și 3 la mie, iar în cazul în care aceasta este sub 2 să fie permisă participarea unui număr de maximum 250 de persoane în interior și 300 în exterior.

„Se propune, începând cu data de 01.08.2021, desfășurarea activității din baruri, cluburi, discoteci și săli de jocuri, până la 70% din capacitatea maximă a spațiilor închise în intervalul orar 5,00-02,00, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 2 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și până la capacitatea maximă dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori. Participarea la activitățile prevăzute la alin. (1), este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare”, se mai arată în hotărâre.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

8 Comentarii

  1. Care „comitet pentru situatii de urgenta”?
    De unde pana unde conduce acest organism obscur o tara intreaga, ca oficial NU E NICIO URGENTA?

  2. Intrebare reala inclusiv pentru judecatori si procurori:
    – Care este legea, sau, votul cetatenesc pentru ca acest clan sa hortarasca si conduca Romania?
    Atentionez ca: politicienii au mai fost votati cat de cat si doar pentru faceri de legi, analize, administrare tara si vot legislativ, in niciun caz pentru reorganizarea sau infiintarea altor structuri pe langa parlament! Acest comitet „clan infractional”, nu are votul cetateanului si nu are dreptul de a decide in numele cetateanului si nici dreptul de a obliga cetateanul roman sa se execute sau sa execute ce vor ei!

  3. Relaxare dar vine valul al —IV-lea !!! Pe cine sa mai crezi ? Romania este un veritabil Spital de Dementa fix ca in serialul cu acelasi nume. Asadar relaxati-va mai cu talent ca sa vina valul patru mai abundent. La o relaxare merge si un film productie Vest-Germana 1979 care prezinta foarte bine o pandemie asemanatoare Covidului izbucnita in Hamburg si care se extinde cu repeziciune. The Hamburg Syndrome ( youtube) PS Filmul este tradus.

  4. infractiuni-infractiuni-infractiuni…asta citesc in aberatia asta de trompeta globalista.

  5. Bre,vin acusic alegirile in ,,partidul mieu,,si nu se poate fara ,,relaxarii,,pentru prostime,dupa ce ,,omul mieu,,e dat castigator ,ala speriatul cu parul dat pe spate,ne baga pe toti mintenas la cotete si liber la imprumuturi cacalau.Pas cu Pas.Ps/Incepand cu 1 octombrie se inchide ,,relaxarea,,prostimii,pnl-istii astia au congresul taman in 25 septembrie,si intra iar pe scena ,,eroii din prima linie,,la o noua runda de omor in bolnavii ,,cu alte comorbiditati,,decedati DE covid pentru ,,stimulentele,,dupa care stau in limba.Ghinion.Mari hahalere,bre.Mari.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.