Remaniere să fie, dar s-o știm și noi!

Vicepreşedintele ALDE Varujan Vosganian a declarat marţi, la Parlament, că formaţiunea liberal-democrată apreciază activitatea lui Tudorel Toader, şi că respectă dreptul PSD de a îl evalua pe ministru pentru că portofoliul Justiţiei revine formaţiunii social-democrate.

„Nu dorim să ducem lucrurile mai departe decât ele sunt. ALDE a avut o opţiune clară în vederea selectării dlui Toader ca ministru al Justiţiei. ALDE l-a susţinut tot timpul pe dl Toader ca ministru al Justiţiei şi a colaborat cu dânsul. În acelaşi timp, poziţia de ministru al Justiţiei în cortexul guvernamental aparţine PSD, de aceea noi avem două poziţii care sper să nu fie contradictorii. Pe de-o parte, apreciem prestaţia dlui Tudorel Toader, pe de altă parte respectăm atributul PSD de a-şi evalua miniştrii pe locurile pe care dânşii le-au avut în repartiţie”, a declarat, marţi, la Parlament, vicepreşedintele ALDE, Varujan Vosganian, întrebat dacă partidul din care face parte îl susţine în continuare în funcţie pe ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, potrivit mediafax.ro.

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader precizează că marţi a avut o întrevedere cu reprezentanţii Sindicatului Grefierilor şi dezminte informaţiile apărute în spaţiul public potrivit cărora ar urma să fie eliminat din Guvernul României. „Astazi (marţi, n.r.) am avut o intrevedere cu reprezentantii Sindicatului Grefierilor! Contrar celor afirmate in spatiul public, nu am facut declaratii cu privire statutul de membru al echipei guvernamentale!, a scris ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, pe Facebook.

Precizările vin după ce în spaţiul public au apărut informaţii potrivit cărora ministrul le-ar fi spus reprezentanţilor Sindicatului Grefierilor că nu poate să aibă o discuţie cu aceştia deoarece nu va mai fi la conducerea Ministerului Justiţiei.

Preşedintele Klaus Iohannis a reacţionat vineri, după avizul Comisiei de la Veneţia, spunând că prevederile din Ordonanţa pe legile justiţiei sunt „un nou episod dintr-un lung şir de decizii controversate” ale ministrului Tudorel Toader, motiv pentru care acesta trebuie să îşi prezinte demisia.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.