Deputatul Remus Cernea susține că România recunoaşte oficial Taiwanul ca entitate economică şi comercială, în sprijinul afirmației sale invocând atitudinea Uniunii Europene față de autoritățile de la Taipei.
“UE recunoaște Taiwanul ca entitate economică și comercială. Taiwan este al patrulea partener comercial al UE din Asia, iar UE este a patra piață comercială pentru Taiwan și cea mai sursă de investiții străine în Taiwan (…) Discuții bilaterale au loc în fiecare an pentru asigurarea coordonării și coerenței acestor activități”, se arată într-un document european prezentat de Remus Cernea pe FB.
“Voi solicita săptămâna viitoare, printr-o scrisoare oficială către Comisia Europeană, reiterarea poziţiei oficiale a UE cu privire la raporturile UE cu Taiwanul şi voi transmite, ulterior, răspunsul către MAE şi Camera Deputaţilor”, spune deputatul.
În virtutea relației economice UE-Taiwan, Cernea spune că “am avut deplina îndreptăţire de a efectua o vizită de informare la Taipei”.
“Este o atitudine nepotrivită, de oriunde ar veni ea, aceea de a sugera în vreun fel restricţionarea drepturilor noastre cetăţeneşti de a vizita Taiwanul şi drepturile noastre politice de a avea opinii şi iniţiative şi a deschide un dialog, în calitate de deputaţi, pe orice temă şi cu oricine considerăm de cuviinţă. Personal îmi voi apăra aceste drepturi în orice fel de circumstanţe”, mai spune Remus Cernea.
Mai mult, deputul consideră că este în interesul României să fie deschisă o reprezentanţă economică şi culturală care să faciliteze inclusiv schimburile comerciale şi investiţiile între România şi Taiwan.