Asta se întâmplă în 1918. Granița de Vest a României. Soldatul zace între liniile de sârmă ghimpată, miroase a praf de pușcă prin văzduh. Un porumbel zboară pe deasupra lui, soarele cade oblic, încețoșat. Viața se scurge pe negândite din corpul soldatului. În ochii lui se perindă imagini. O femeie cu o doniță cu lapte. Regele.
O ploaie de vară. Niște politicieni cu joben care se urcă într-o trăsură pe Calea Victoriei. Politicienii îi întorc spatele. Soldatul zace între liniile de sârmă ghimpată și totul parcă se liniștește, nu se mai aud bubuiturile de tun. Poate doar o ciutură care se ridică și se coboară. Cade o cometă și se văd niște ființe stranii care planează peste câmpul de luptă. Numai soldatul le mai poate vedea, vag, le vede atât de vag încât crede, cu ultimele lui puteri, că sunt niște gânduri de-ale lui, sprințare și nebune care, uite, zboară peste lume. Soldatul zace între liniile de sârmă ghimpată și sângele lui udă pământul din jur. De ce e el aici? E aici, pur și simplu. Singur. Nu vine nimeni. Poate că au murit cu toții. Nu mai e decât el pe câmpul de luptă.
Se aude vântul. Nu e o bombardă. Nimeni nu mai trage cu tunul. S-au oprit toți tunarii germani. Și-au aprins câte o țigară și se uită la el cum zace așa între liniile de sârmă ghimpată și cum sângele curge șiroind din trupul lui. Peste câțiva metri, ceva mai încolo, dincolo de vâlcea, e Ungaria. Ungaria? O altă țară. Alți oameni. Soldatul clipește dintr-odată. Își mișcă degetele. O căldură imensă îi pătrunde în trup și parcă îi închide rănile. Căldura cometei îi închide rănile. Soldatul se mișcă. Tunarii germani pun pariu pe viața lui. Își aprind o altă țigară și pun pariu pe viața lui. Cerul se luminează. Soldatul se ridică dintr-odată dând peste cap toate pariurile.
Tunarii germani sunt uluiți de acest român care are parcă șapte vieți. Nu mai zboară gloanțele prin văzduh. Întreg frontul își ține răsuflarea. Soldatul înaintează până la linia de frontieră. Acolo cade în genunchi. Sângele țâșnește din nou din trupul lui. Cometa vâjâie căzând oblic peste lume. Soldatul zace acum între liniile de sârmă ghimpată de pe linia de frontieră și sângele lui udă pământul din jur. De ce e el aici? E aici, pur și simplu.
‘a fi si a nu fi’, asta e mirarea!
toti cei care stiu ca sint aici pentru ca pur si simplu sint aici!, asa…, ca ntr o ntimplare,
pe linga faptul ca sint puri, pe linga faptul ca sint simpli, au ceva cu totul special, stiu si de ce sint aici!
pentru ca E!, d-asta sint aici!
a E!, spre deosebire de ‘a fi’, nu poarta niciun dubiu, ‘a nu fi’, gen.
E!, asta, e lipsit de dubii. Si, daca ar fi sa rezum bibliotecile scrijelite pe Peretii Inimii Creatiei as zice ca si ‘a fi sau a nu fi’ e lipsita de dubii, atita tot ca trebuie rescrisa astfel: ‘A FI SI A NU FI’
de fapt E! este Esenta lui ‘a fi SI a nu fi’,
de unde rezulta ca cea mai clara chestie e ca…nu stiu nimic!, iar asta e spre a pricepe, pe semne, ca Mintea trebuie Golita de Cunoastere pentru ca Inteligenta sa se manifeste Plenar!
neamul asta… E! acu’daca E!, Io ce sa i fac?!
auzi si tu! …gindurile zboara peste lume!
nu se poate!
gindurile, chiar sprintare si nebune de-ar fi, tot pe sub lume zboara!, pentru ca lumea poarta gindurile din care s-a nascut si plutest peeste gindurile care au s-o renasca, dar stai sa se termine gestatia!,
ca asta e faza, gindurile, cind se nasc, se numesc…lume.
care o fi frontiera omului?
cred ca frontiera omului este Referinta Absoluta, care E! Vie. Abia atunci Sintem noi insine, abia atunci ne cunoastem pe noi insine.
tot asa si cu Neamul! Miscarile Natiei Armonizate cu cele ale Oului Absolut suprapun Natia peste E!, peste Matricea Creatiei!
pesemne ca fiecare dintre noi sintem datori sa ne atingem frontiera!
de fapt, poate ca este unica tinta pe care trebuie s-o atingem!, pentru ca, facaind asta, ne suprapunem peste Nadejdea Renasterii si, cindva, poare Renastem chiar in noi insine!…fiindu ne, pentru prima data!, suficienti noua insine!
cindva…cind o sa ma pricep, de tot!, pe mine insumi, o sa te pricep, dpdv al Cometei, si pe tine, stiu sigur! Soarele Cometei vindeca rani!…o sa zica cineva…cindva, asa ca hai sa l tinem minte de pe-acu’!
Soarele e o stare de spirit? Soarele e o stare a Spiritului? …o fi Natura Spiritului?
cindva, am vazut o Stea, care Iubea o Foare, care era numai a ei, a Soarelui. Si tot atunci am vazut o Floare, care Iubea o Stea, care era numai a lui, a Soarelui! Deci Caldura, adica Iubirea, n are nici sens si nici directie, dar e o Forta, clar! pentru ca mi sta mintea n loc, cind te privesc! :))))
daca eu nu te inteleg pe tine, iar tu nu ma intelegi pe mine, asta inseamna ca, totusi, ne intelegem?:))
adica, ne intelegem…macar pe noi insine? :)))
mai intai Miscarea si abia apoi Referinta?
mai intai Renasterea si apoi Referinta Renasterii?
Referinta Renasterii este Seara, Dimineata fiind Miscarea Renasterii?
Seara este si Dimineata, dupa cum Omega este si Alfa?, prin urmare Referinta sintem Noi Insine?
ce e al Cezarului, Seara sau Dimineata?
…cred ca Renasterea Romaniei Incepe Seara, dar hei!, chiar a Inceput! sintem in plina Gestatie a Renasterii Romaniei!
cindva, intr o Dimineata, se va naste Renasterea Romaniei, iar eu o sa Zambesc!
auzi? …ce Nume ii dam? Io zic sa-i dam nume de Mama, vrei? :))))
renastere, deci o alta viata
si
Renastere, deci o altfel de viata, care e Viata
Renasterea se Naste in Inima Mamelor Neamului,
care si doresc sa nasca Feti-Frumosi si Ilene Cosinzene
si in Mintea Tatilor Neamului, care vor sa traiasca n Pace!, in Armonie cu Creatia.
Renasterea se Face cu Darurile lui Dumnezeu, alta cale nu exista, ca e nevoie de oameni de nonactiune.
renasterea se face consumind energie, deci e nevoie de oameni de actiune.
Renasterea e implacabila. la fel si renasterea.