Președintele Federației Asociațiilor de români din Europa (FADERE), Daniel Țecu, a declarat miercuri la B1 TV că la 100 de zile de la alegerile prezidențiale există trei promisiuni făcute de oficiali, care nu au fost îndeplinite până acum.
”Sunt trei puncte care ne-au fost promise și de către președintele Iohannis și de către alți politicieni că vor fi rezolvate. În primul rând o răspundere politică și toată lumea știe că persoana care a fost responsabilă de câte secții de vot au fost în diaspora este primul ministru. Deocamdată eu nu am văzut nicio răspundere în privința domniei sale. Mai mult, ancheta de la DNA merge foarte greu. Eu nu am vazut până acum nicio persoană din diaspora care să fie chemată să depună mărturie, să aducă informații suplimentare”, a spus Daniel Țecu.
”Al doilea punct este legat de responsabilitatea funcționarilor MAE, cei care, cu buna știință, au închis secțiile de vot mai devreme, au trimis oameni acasă, spunându-le că e coadă mare și nu vor mai putea vota, au făcut fel și fel de manevre ca să nu se poată vota. Aceste persoane încă mai primesc salariu. Punctul trei este legat de faptul că până acum nu există încă o formă de vot pentru următoarele alegeri”, a mai declarat președintele FADERE.