Restricţii de circulaţie în Bucureşti, vineri şi sâmbătă

Mai multe restricţii de circulaţie vor fi impuse, atât pentru autovehicule, cât şi pentru pietoni, în Bucureşti, în cursul zilelor de vineri şi sâmbătă, în contextul organizării funeraliilor Regelui Mihai I, anunţă, într-un comunicat de presă, Brigada Rutieră a Capitalei.

Conform sursei citate, vineri, de la ora 16.00, se va restricţiona traficul rutier şi parcarea autovehiculelor pe Aleea Colina Bucuriei, precum şi pe platoul de la baza acesteia şi în zona Gării Băneasa, perimetrul delimitat de Strada Tipografilor şi Gara CFR Băneasa.

În cursul zilei de sâmbătă, se va restricţiona traficul rutier astfel: între orele 00.00 – 08.00, pe Calea Victoriei între Str. C.A.Rosetti şi Aleea Kretzulescu, pe Str. Dem.I.Dobrescu între Bd. Nicolae Bălcescu şi Calea Victoriei, precum şi pe străzile care acced în acestea; între orele 08.00 – 14.00, pe Calea Victoriei, între Piaţa Victoriei şi Str. Ion Câmpineanu, precum şi pe străzile care acced în acest tronson, gradual în funcţie de numărul participanţior; începând cu orele 11.00, pe traseul de deplasare al cortegiului funerar către Palatul Patriarhiei, respectiv: Palatul Regal – Calea Victoriei – Spl. Independenţei – Bd. Unirii – Aleea Colina Bucuriei.

„Începând cu orele 14.00, ambele sensuri, gradual, în funcţie de viteza de deplasare, pe traseul de deplasare a cortegiului şi pe străzile care acced în acesta de la Palatul Patriarhiei către Gara Băneasa, respectiv: Aleea Colina Bucuriei – Pod Şerban Vodă – Bd. I.C. Brătianu – Piaţa Universităţii – Bd. Nicolae Bălcescu – Piaţa Romană – Bd. Lascăr Catargiu – Piaţa Victoriei – Bd. Aviatorilor – Piaţa Charles de Gaulle – Bd. Constantin Prezan – Arcul de Triumf – Şos. Kiseleff – Piaţa Presei Libere – Şos. Bucureşti-Ploieşti – Fântâna Mioriţa – Gara Băneasa, precum şi pe Şos. Bucureşti-Ploieşti, între Piaţa Presei Libere şi Pasajul Băneasa şi Str. Tipografilor, între Şos. Bucureşti-Ploieşti şi Bd. Poligrafiei”,precizează Brigada Rutieră a Capitalei.

De asemenea, şi traficul pietonal va fi restricţionat în cursul zilei de sâmbătă.

Aşadar, începând cu ora 00.00, va fi închisă circulaţia persoanelor până la defluirea totală a participanţior, pe trotuarul aferent Muzeului Naţional de Artă a României de pe Str. Ştirbei Vodă şi Calea Victoriei, până în dreptul Bisericii Kretzulescu. Ulterior, începând cu ora 8.00, traficul va fi blocat pe Aleea Colina Bucuriei, între Bd. Regina Maria şi Palatul Patriarhiei, precum şi pe Aleea Cristea Miron din Str. 11 Iunie, cu excepţia riveranilor.

„De asemenea, pentru buna desfăşurare a activităţii din jurul Palatului Patriarhiei, în funcţie de numărul participanţilor, traficul rutier va fi restricţionat gradual pe următoarele artere: Bd. Unirii, între Bd. I.C. Brătianu şi Bd. Libertăţii; Spl. Independenţei, între Str. Halelor şi Pod Şerban Vodă; Str. Halelor către Spl. Independenţei; Bd. Regina Maria, între Bd. Libertăţii şi Aleea Colina Bucuriei, cu excepţia tramvaielor”, conform sursei citate.

Poliţiştii propun mai multe rute ocolitoare: Şos. Bucureşti-Ploieşti – Bd. Aerogării – Str. Cpt. Alexandru Şerbănescu – Str. Barbu Văcărescu – Şos. Ştefan cel Mare; Piaţa Presei Libere – Bd. Mărăşti – Piaţa Montreal – Bd. Mărăşti – Bd. Mareşal Alexandru Averescu – Bd. Ion Mihalache – Str. Buzeşti – Str. Berzei; Piaţa Victoriei – Str. Buzeşti – Str. Berzei;

„Pentru buna desfăşurare a traficului rutier, recomandăm conducătorilor auto să se deplaseze cu atenţie, să respecte semnalele poliţiştilor rutieri aflaţi pe traseul de deplasare şi să folosească rutele ocolitoare. Pietonii sunt rugaţi să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă pe la locurile marcate, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de a traversa a fost observată de către şoferi”, menţionează Brigada Rutieră.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.