Rețineri în tunul de la CFR Marfă

Douăzeci și unu de persoane, între care şi fostul director general al CFR Marfă Mihuţ Crăciun au fost reţinute în noaptea de miercuri spre joi de DIICOT Timișoara în dosarul privind vânzarea de către CFR Marfă la fier vechi a 2.450 de vagoane, la un preţ subevaluat.

În cursul nopții, la audieri au sosit la sediul DIICOT Timişoara trei maşini cu angajaţi ai CFR Marfă de la Bucureşti, dar şi reprezentanţi ai firmei REMAT din Călăraşi, care a făcut afacerea cu CFR Marfă.

Membri din cadrul comisiilor de casare și din conducerea CFR Marfă Timișoara se află printre reținuți, indicau primele informații.

Polițiștii și procurorii DIICOT Timișoara au făcut miercuri 63 de percheziții în acest dosar.

DIICOT susține că în cursul anului trecut, la nivelul ”CFR MARFĂ” S.A s-a constituit un grup infracţional organizat, implicând factori de decizie de la nivelul central şi teritorial al societăţii de transport, având ca scop subevaluarea bunurilor din patrimoniul societăţii, cu prilejul operaţiunilor de vânzare-cumpărare a 2.450 de vagoane destinate casării, facilitând astfel traficarea în folosul SC REMAT SA Călăraşi a diferenţei rezultate între valoarea reală şi cea subevaluată a bunurilor casate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.