Reținut, după ce a lovit mașina poliției

A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii i

De L.V.
Reținut, după ce a lovit mașina poliției

A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii i

Un tânăr s-a ales cu dosar penal după ce a condus fără permis un ATV neînmatriculat, iar când a fost urmărit de o mașină de Poliție a lovit partea laterală a autospecialei.

Sâmbătă, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Deda au efectuat semnal regulamentar de oprire, pe un drum comunal din Răstolița, în cazul conducătorului unui ATV care nu avea montate plăcuțe de înmatriculare.

‘Cel în cauză, identificat ca fiind un tânăr de 18 ani, din Răstolița, nu a dat curs solicitării polițiștilor, procedându-se la urmărirea sa pe drumul comunal, iar mai apoi pe un drum forestier, unde, în momentul în care autospeciala de poliție a ajuns în paralel cu ATV-ul, conducătorul acestuia a pierdut controlul și a intrat în partea laterală a autospecialei’, se precizează într-un comunicat de presă al IPJ Mureș.

Având în vedere că tânărul în cauză ar fi încercat să fugă, polițiștii l-au imobilizat și încătușat pe acesta, ulterior fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Din verificările efectuate reiese că cel în cauză nu deține permis de conducere iar ATV-ul nu este înmatriculat.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

  1. IAR le căzu Greu Cenzuroilor și Cenzuroaicelor DIATRIBA mea întru Aspect CIVILIZAT și Vorbire CORECTĂ …
    CE Talent am întru a-i(le) devoala …

  2. Folosirea abuzivă a forței. Cu un avocat cinstit ar trebui chiar judecătorii, de nevoie, să-i facă dreptate. Dacă cineva ne-ar fi zis în 1990 că vor fi plăcuțe cu numere pe căruțe l-am fi băgat la balamuc.

  3. Fraților, mizeriile astea criminale care ucid orice pe oriunde și oricând, nu au baza legală de niciun fel, sunt afaceri în slujba mafioților care scot bani pe seama proștilor naivi care se cred mai presus de orice cetățean de nivel mediu! Și, ce îi face poliția daca nu exista baza legală reala pentru aceste ‘utilaje’ conduse pe străzile și drumurile naționale și publice? O minuscula amendă sau arest la domiciliu, care sunt anulate prin hotărâri judecătorești definitive.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.