Oamenii au, știm bine, interese – preocupări tenace, cu mobilizări de resurse diverse, pentru a satisface durabil nevoi și aspirații – care schimbă de multe ori ceea ce este în jur. Persoana este apreciată adesea pentru spectrul larg al intereselor.
Nu se poate generaliza, desigur, dar ar trebui să dea de gândit că printre decidenții României actuale, de la primar de comună, trecând prin responsabili de instituții, la președinte, găsești rar persoane care să nu reducă interesele la propriul interes. Destul să pui întrebări, că descoperi tertipuri. Formatul decidenților a ajuns azi atât de jos, încât, dacă iei în seamă ce spun și ai cunoștințe economice, juridice, istorice, te poți îngrozi. Iar ceea ce iese din acest format se observă ușor. Fiecare cetățean plătește aventura cu nepricepuți la decizii.
Nu este ceva nou. Asemenea stare a fost semnalată demult.
Virgil I. Bărbat scria că „la noi politicienii ajung specialiști: miniștri de industrie, de lucrări publice, de instrucție și așa mai încolo. În alte părți, specialiștii ajung miniștri și uneori șefi de stat. O diferență care spune multe, nu?” (Virgil Bărbat, Dinamism cultural, 1920, p.185). Constantin Brâncuși și-a dat seama de „fușăreala” ce se petrece inclusiv la deciziile statului și spunea că „în România sunt prea mulți <diștepți> în politică, în artă și în liberele profesii. Nu se poate face artă, politică și meserie intelectuală fără tenacitate și inteligență. <Diștepții> produc camelotă” (Pravila lui Brâncuși, în Petre Pandrea, Brâncuși. Amintiri și exegeze, 1976, p.117). Liviu Rebreanu scria că prea mulți neaveniți imprimă, ca decidenți, direcția. „În cei douăzeci de ani de Românie Mare ne-am purtat întocmai ca omul care a dobândit o bogăție nemuncită și neașteptată: am căutat să trăim bine, ușor, am fost mândri și țanțoși, ne-am îmbătat de mărimea noastră și n-am muncit, nu ne-am gândit la ziua de mâine, nu ne-am asigurat viitorul. …Ne-am bizuit pe inerția altora, fără să observăm că inerția era în noi înșine” (Liviu Rebreanu, Opere, 1998, vol. 17, p. 342). În corespondență, Tudor Arghezi deplângea puținătatea caracterelor.
Seton Watson avea dreptate să susțină că decidenții României au trădat. Referindu-se la epocă, el a scris: „Toate trăsăturile menționate /…/ – mizeria țăranilor, brutalitatea birocratică, educația falsă și o clasă privilegiată căreia îi lipsește orice simț al responsabilității sociale, ai cărei cei mai brilianți membri au fost gata să-și trădeze de la o zi la alta principiile în schimbul avantajelor și al zâmbetului celui de la vârf – au existat în România în mare măsură. Democrația nu poate înflori într-o astfel de atmosferă /../. Procesul decăderii a mers în România mai departe decât în alte părți ale Europei răsăritene” (Hugh Seton Watson, Eastern Europe between the wars 1918-1941, 1945). Evaluarea este a unui simpatizant al României!
Ce ar spune însă Virgil Bărbat, Constantin Brâncuși, Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi azi, în țara cu cea mai extinsă sărăcie din Europa, văzând regimul unic pe continent al „indemnizațiilor” fără performanțe și al jafurilor din avuția publică, cu plasarea în demnități a inșilor mai slabi, care își însușesc orice? Ce ar spune Seton Watson văzând că la decizii nu sunt azi deloc „brilianții”, ci inși chinuiți de școală, cu licențe încropite, plagiatori și falsificatori? Ce ar spune fiecare văzând încălcarea din ultimele decenii a Constituției, începând de sus, mânuindu-se serviciile secrete și concentrându-se puterea în mâini pe cât de diletante pe atât de abuzive? Cu degradarea politicii, a pluralismului și cu desfigurarea democrației ce prinsese cheag.
Ne putem imagina. Nu cumva interesele nu se înțeleg în țara în care se fac abuzuri, se fură și se falsifică tocmai de către cei în funcții, iar ierarhia de valori este răsturnată?
Că sunt și alte interese pe lume, afară de cel al fiecăruia, este ceva străin multor decidenți. Cu atât mai mult le este străin și faptul că de la interesul personal, trecând prin interesul de grup, la interesul public și apoi la interesul național este un drum, care cere efort, dedicare, competență. Destui iau ca interes public exortațiile unora care se dau drept public. O arată grotesc, de pildă, adoptarea de către parlamentari a legilor privind propriile pensii, dincolo de cele cuvenite oricărui cetățean.
Ca efect de primă instanță al neînțelegerii, cetățenii se solidarizează rar în fața abuzurilor. Ceea ce i se întâmplă cuiva se pune mai curând în seama lui. Se comit nedreptăți, dar se lasă rezolvarea chestiunii celui lovit. Reacția celorlalți este anemică.
Efectul mai amplu este o nesiguranță a vieții, care și explică cea mai mare emigrare dintr-o țară a lumii în condiții de pace. Iar, mai nou, România trăiește, cred eu, amenințarea distopiei – maladia ce constă în aceea că angajarea democratică a fost deturnată. Bunăoară, puterea politică este la caste („coterii”, „găști”, etc.) sesizabile. Cât mai este, pluralismul este covârșit de cartelul care vrea „stabilitate la guvernare” înainte de a întreba cetățenii. Democrația este înlocuită cu prostocrație și, la ocazii, de „experți” – care sting vocea cetățeanului. Exprimarea liberă este controlată, cunoașterea este sufocată de propagandă, iar rămânerea la precaritate a devenit ideologie. Cetățeanul este evaluat după cumințenie și blamat dacă are o altă opinie. Cete de trepăduși trăiesc din efortul de a convinge populația că se află în cea mai bună guvernare accesibilă și de a face plauzibili „dușmanul extern” și ”trădătorii”. În analogie cu anii 50 ai secolului trecut, s-a creat o nouă armată de propagandiști, cu aceeași redare trunchiată a faptelor, lipsă de profesionalism și grijă de a fi pe plac șefilor, doar că are altă culoare.
„Societatea distopică” este societatea care organizează alegeri, doar pentru a confirma decidenți și a le stabiliza rolul. Unii nu sunt în stare să-și imagineze viața decât în funcții în care, la drept vorbind, nu se pricep, dar încearcă pe orice cale. Este societatea unei viermuieli în care cei care au apucat la decizii au învățat că nu-i consult să afișezi autoritarism, dar obții destul mimând tehnici democratice.
Iar mimarea democrației are ca efect explozia radicalilor. În vreme ce decidenții se fac că discută cu cetățenii, radicalii mută vina degradărilor pe cauze închipuite. Precaritatea decidenților și izbucnirile radicalilor se susțin reciproc.
Sunt decidenți care nici nu știu că există pe lume altceva decât interesul particular. Îi vezi în manifestări publice, cu agramatisme și cu mentalitatea vulgară că liberalismul ar fi asta – nu inițiativă civică în beneficiul larg, ci manifestare de interese rudimentare. Alții confundă interesul public cu interesul de partid, ca și cum din adunări puse pe căpătuială, în care partidele au fost transformate în România de azi, ar ieși altceva decât lăcomia și fraudele. Cum se vede ușor, în sfada dintre aceste adunări prevalează ce izbutește fiecare să-și însușească, nu binele comun. De la interesul personal la cel public se inserează șmecheri grijulii nu de adevăr, ci ca nu cumva să se creeze impresia că nu au luptat destul pentru cauza grupului.
Nici cei care au pus mâna pe conducerea țării nu știu că în România actuală este nevoie de un telos împărtășit de cât mai mulți cetățeni, că interesul public nu este automat cel al persoanei lor, nici chiar al partidului pe care-l reprezintă. Că interesul unui public care aplaudă nu este neapărat interesul public și nici interesul național, așa cum, la alt pol, servitutea tâmpă nu are nimic civic.
Ar fi nevoie de o incursiune în economie, sociologie și drept pentru a lămuri detaliat aceste lucruri. Dar științele sunt disprețuite, crezându-se că vin din altă lume, sau sperie, socotindu-se că sunt împotriva intereselor.
Nu fac însă vreo incursiune. Aici caut doar să arăt că fără delimitarea interesului public nici o societate nu iese din crize.
Desigur, sunt neajunsuri deja în concepții clasice cu privire la interesul public. De pildă, Platon a promovat perspectiva întregului unei societăți, dar a făcut-o astfel încât individul își pierde realitatea de sine stătătoare. Adam Smith considera că din mulțimea intereselor personale, care sunt naturale, rezultă, sub o miraculoasă „mână invizibilă”, armonia. Numai că, azi, nu se observă o asemenea armonie. Milton Friedman a considerat că interesul public ar fi suma intereselor individuale. Putem admite, desigur, „paradoxul lui Arrow”, potrivit căruia nu există alegere rațională care să nu conțină ceva negeneralizabil, dar este realist să recunoaștem că fără asumarea interesului public nici o societate nu progresează.
Consecințe mai directe în viața de la noi au însă erorile de asumare a interesului public. Bunăoară, unii consideră că, în materie de interese, ar fi legitim tot ceea ce este legal. Eroare evidentă! Nu discutăm superficialitatea cu care se adoptă la noi și se schimbă legile. Este însă de subliniat că „interesul legitim” presupune reglementări ce trec examenul legitimării, asigurată prin anumite proceduri, care adesea rămân confuze. Ceva poate fi legal, dar fără legitimitate. În viața din țară este vorba de legi de mântuială care dezleagă litigii în interes particular, iar în viața internațională de luarea ca reper doar a unor acorduri și memorandumuri de circumstanță, în locul tratatelor care se bucură de legitimitate și reprezintă efectiv dreptul internațional.
Eronată este și confundarea interesului public cu orice are impact asupra vieții cetățenilor. Această concepere reduce interesul public, în cel mai bun caz, la interesul comun al membrilor societății. Or, pot exista măsuri în interes comun – cum ar fi, de pildă, justificata mărire a pensiilor din 2024, conform contribuției în timp a angajatului, care, însă, întrucât păstrează privilegieri, nu servesc până la capăt interesul public.
Unii confundă ceea ce este de interes public cu ceea ce debitează reprezentații de instituții. Desigur că deținătorii de roluri publice sunt obligați să ofere informații cetățenilor. În România, însă, este o altă situație fără seamăn în lumea civilizată: președintele nu dă seama nici de ceea ce angajează, nici de banii publici cheltuiți – toate fiind trecute, ca la nimeni, la „secrete de stat”. Exigența de a da informații publice este justificată, numai că ea este convertită pe nesimțite în pretenția că ceea ce fac sau nu instituțiile ar satisface interesul public.
În mod frecvent, caracterul de interes public al unei valori este trădat. Să luăm libertatea cuvântului. Aceasta este, desigur, valoare de interes public, dar felul în care este ea promovată azi – cu filtrarea opiniilor, falsificarea datelor și blocarea celui care vorbește – o anihilează. Tocmai împotriva unei asemenea situații, John Stuart Mill scria că „nu putem fi niciodată siguri că opinia pe care ne străduim să o înăbușim este greșită; iar dacă am fi siguri că este greșită, înăbușirea ei ar fi tot un rău.” Nu întâmplător, în tot mai multe țări europene se ridică obiecția că știrile din media sunt formatate de servicii, încât cititorul nu mai are acces la realitate. Până și unii „specialiști” nu au de a face cu realitatea – ei se mulțumesc să o măsluiască.
Uneori se susține că interesul public trebuie să țină seama și de interesul personal și se dă ca exemplu dreptul penal. Desigur că sunt specificări ale interesului public, dar nu se pot face orice circumstanțieri fără a-l afecta. În dreptul penal, legea a prevăzut, într-adevăr, „interesul public aparte” – constând în aceea că în aplicarea acestui drept se are în vedere nu numai generalitatea penalizării, ci și nevoia de a descuraja alte fapte, aidoma celor incriminate. Dar interesul public, înțeles până la capăt, nu are de a face cu satisfacerea de interese particulare ale cuiva, fără riscul desfigurării.
Delimitarea interesului public nefiind ușoară, unii consideră că fiecare dintre cei care intră în atingere cu interesul public ar fi cazul să spună ce înțeleg prin acesta. Este normal, de exemplu, ca un program care pretinde că servește „interesul public”, să conțină accepțiunea termenului. Măcar pentru a preciza ce anume se intenționează. Nu este nimic rău în această pretenție, sub condiția ca ea să nu relativizeze interesul public.
Cum putem caracteriza interesul public? Limbile europene de referință l-au echivalat în mod profund cu „binele comun (common good, Gemeinwohl, bien commun, bene comune)”. Interesul public este interesul la bunul mers al societății în care trăiești, plecând de la premisa simplă că ție însuți poate să-ți meargă așa cum dorești, dar în absența binelui ansamblului nu este nimic consistent și durabil. Este interesul ce te face să-ți pui întrebarea: cum și cât folosește acțiunea respectivă comunității din care fac parte?
Poate că nu este un exemplu mai intuitiv la această înțelegere a interesului public decât un fapt prin care din nefericire România de azi se distinge. Trec peste împrejurarea că multe investiții venite din exterior se fac în țara noastră cu sprijin financiar guvernamental. Trec și peste negocierile păguboase duse de „diplomații” țării – ele fiind tot mai sesizabile. Mă opresc doar asupra încheierii lanțului financiar: seara, profiturile firmelor pleacă din țară. Pleacă din țară și altele. Ca în nici o altă țară, unii români își duc repede afară resursele, nu cumva să aibă atingere cu țara în care le-au produs.
Or, nicio țară nu se poate dezvolta cu asemenea mecanisme, puse în mișcare în cele din urmă de reprezentanți ai statului român, care ignoră evident interesul public al țării. Nicio țară nu operează cu aranjamente atât de oneroase.
Interesul public este altceva decât interesul general – care presupune doar că un bun anumit este în interesul fiecăruia. Dar drepturile omului sunt în interes public nu pentru că fiecare om se bucură de drepturi – ceea ce este esențial, firește, ci fiindcă este în interesul societății să fructifice participarea fiecărui om la viața ei.
Interesul public este mai mult decât suma intereselor membrilor societății. El include componente morale și civice și are ca premisă cetățenia. El poate fi decantat prin procedeele democrației – dacă cetățenia și democrația sunt luate la propriu. Or, tratarea funcțiilor deținute în stat ca „proprietăți”, care începe în zilele noastre iarăși de la vârful administrativ al țării, promovarea pe canalul „desemnărilor personale” a pilelor și nepregătiților – pentru toate România plătind astăzi din greu – sunt din capul locului contrare interesului public.
Interesul public nu scutește de examinări. De pildă, acțiunea statului pentru atingerea unor obiective este prezentată adesea ca fiind de „interes general”. Numai că uneori nici măcar generalitatea satisfacerii intereselor nu se asigură. Alt exemplu, acțiunea procurorului și a magistratului ar trebui, conform menirii, să întruchipeze interesul public. Dar din acest concept nu se poate nicidecum deriva realitatea. În definitiv, câți procurori și magistrați acționează în interes public?
„Nu discut hotărârile justiției”, spun unii, temători, probabil. Desigur, poți să nu discuți hotărârile justiției dacă nu vrei să ți se știe părerea, dar afirmația este lașă și stupidă. Mai ales când vezi cum funcționează justiția. Chiar pe cazul recent, de ridicol fără seamăn, al Curții Constituționale, care nu știe ce are de făcut, încurcă petiții cu rezoluții și iese din terenul justiției, se poate spune invers: sunt hotărâri ale justiției ce se cer discutate, căci sunt contrare interesului public!
Și acțiunea profesorului universitar de oriunde este în interes public, sub asumpția că el stăpânește domeniul și își valorifică în interes larg competența. Ce te faci însă cu mulțimea de „prof. dr.” din România de azi, care, profesional, sunt la nivelul unor lectori de odinioară? Ce te faci cu titlurile academice pompoase, dar fără acoperire?
Deciziile care afectează viața cetățenilor țin de interesul public. Ce ține de viața personală nu ar trebui, însă, atins. Altfel, în loc să se examineze dacă prestația publică a decidentului este pe măsura funcției și să se ia în seamă consecințele pentru interesul public, ca, de pildă, recuperarea pagubelor după infracțiuni, se intră în viața personală. Mai nou se aruncă în dezbatere cât a câștigat cineva la nuntă sau cu cine a schimbat saluturi!
Nu stărui aici asupra interesului național (am făcut-o în cartea Identitatea națională și modernitatea, 2018). Aș sublinia doar că interesul național este interesul public dublat de conștiința unor particularități ce merită apărate în competițiile timpului. Ceea ce este în interes public, este îndeobște în interes național.
Evident, multe acțiuni publice nu sunt în interes public și nici național. De exemplu, felul mai nou în care se fac alegerile în România, cu candidați selectați fără competiții, cu prefabricarea de rezultate prin comasări și cu îngreunarea înscrierii în cursă. Evident că alegerile sunt rău înțelese dacă sunt reduse la a depune în cabina de vot buletine pe care s-a încercuit ceva și nu au cum rezolva mare lucru.
Prea multe legi existente azi în România favorizează încălecarea lor de către interesele private ale unora sau ale unor grupuri care se dau drept public. Or, așa cum am mai arătat (vezi Karen Panyan, Ieșirea din crize. Altfel de convorbiri cu Andrei Marga, 2023) nici România nu se poate pune în mișcare fără a lămuri interesul public, într-o lege (poate un fel de „metalege”, ce poate fi cadrul pentru alte legi), după care să se curețe legislația de confuzii, abuzuri și amatorisme.
Dacă se vrea reconstrucția, vor fi necesare și legi de sprijin, în aceeași optică. De pildă, o lege a abordării bunurilor naționale, care să pună capăt jafului și să restaureze controlul statului asupra resurselor în condițiile democrației. Aceasta nu este nici etatizare, nici socializare a proprietății, nici izolare de piața internațională, ci o acțiune firească, ce se practică în democrațiile avansate de azi. Apoi, o lege a meritocrației și a concursurilor curate, în care să conteze pregătirea și meritul – democrația fără meritocrație fiind sortită eșecului. Și o lege a valorificării în interesul public a calităților țării de parte a Uniunii Europene și a Alianței Nord-Atlantice. În acest moment, datorită nepriceperii autorităților, România nu are capacitatea de a-și valorifica poziția și încasează pierderi.
După decepțiile ultimelor decenii, mulți concetățeni sunt sceptici, dar pun întrebarea: „Da, de acord, dar cu cine?”. Se poate răspunde punând câteva întrebări. Câți cetățeni ai României au votat actuala președinție și guvernările ei? Dacă privim scrupulos, au fost în jur de 35% dintre cetățeni, fie și după măsluiri și numărarea voturilor la STS. Cetățenii, în majoritate, aspiră, se poate spune, la altceva. Câți parlamentari au fost consultați la redactarea de legi, la adoptarea de împrumuturi externe, coduri fiscale, angajamente de război? Câți specialiști reali au participat la elaborarea de proiecte naționale? Se poate stabili.
Peste toate, rămâne o chemare simplă adresată fiecăruia dintre cetățenii țării: să privim maimuța prin prisma omului! Nu invers, cum procedează eronata înțelegere a democrației, întreținută de persoane nimerite la decizii în România de azi.
Radiografie realistă, lucidă, necesară. O trădare continuă a interesului public nu duce nicăieri. Chestiunea este aplicarea acestei optici.Este cu cine, dar când începe?
Care este perioada , epoca , in care interesul public conta ?
Atata timp cat societatea romaneasca se comporta ca o turma, nimic nu se va schimba, doar rotirea cadrelor
Primul lucru privatizat în România după 1989 a fost interesul public. (Octavian Paler, 2006)
Mda.. Prima condiție este moralitatea,. ceea ce se invață de obicei in primi șepte ani de viață, avînd de obicei exemplul părinților.. A doua condiție este organizarea, disciplina in toate, ceea ce iți permite o acumulare reală de cunoștințe. Iar evident fără o largă cultură generală nu prea ești de acceptat.. Iar in mod firesc inveți toată viața,. mereu dai de noutăți de provocări cărora trebuie să le faci față. E ,. asta la rumîni nu se intîmplă..
Societatile bolsevice organizeaza alegeri ca sa mimeze democratia…De fapt se realeg persoane sau se aleg alte persoane in cadrul unui acelasi sistem…La fel si cand se mimeaza multipartidismul…Partidele democratice numesc ministrii politicieni intrucat politicienii traseaza directiile…Atat ne-ar trebui sa avem ministru al Apararii un general, s-a vazut in 1989 si dupa 2020, la fel cum la Interne sa pui ofiteri, inclusiv la Servicii si s-a vazut deasemenea ce au comis acoperitii ca „civili”…Cand esti orbit dogmatic de prosto
cratie vrei profi cu portofolii…
Magistral! La propriu si la figurat.
Ce este de facut?
Câți cetățeni ai României au votat fostele cat si actuala președinție și guvernările ei? Toti CEI CARE VIN LA VOT !
Personal, inainte de ’89 NU am votat VREODATA, in timp ce dupa ’89 am votat INTOTDEAUNA !
Excelent spus:„Nu discut hotărârile justiției”, spun unii, temători, probabil. Desigur, poți să nu discuți hotărârile justiției dacă nu vrei să ți se știe părerea, dar afirmația este lașă și stupidă. Mai ales când vezi cum funcționează justiția. Chiar pe cazul recent, de ridicol fără seamăn, al Curții Constituționale, care nu știe ce are de făcut, încurcă petiții cu rezoluții și iese din terenul justiției, se poate spune invers: sunt hotărâri ale justiției ce se cer discutate, căci sunt contrare interesului public!
Exista solutia! Ne-a fost data de Catavencu.
” Ori sa se revieuiasca,primesc! Dar sa nu se schimbe nimica. Ori sa nu se revizuiasca, primesc! dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo, si anume în…punctele esentiale. Din aceasta dilema nu puteti iesi! Am zis!”
E tare și tare tristă și formularea: Trec peste împrejurarea că multe investiții venite din exterior se fac în țara noastră cu sprijin financiar guvernamental. Trec și peste negocierile păguboase duse de „diplomații” țării – ele fiind tot mai sesizabile. Mă opresc doar asupra încheierii lanțului financiar: seara, profiturile firmelor pleacă din țară. Pleacă din țară și altele. Ca în nici o altă țară, unii români își duc repede afară resursele, nu cumva să aibă atingere cu țara în care le-au produs.
Or, nicio țară nu se poate dezvolta cu asemenea mecanisme, puse în mișcare în cele din urmă de reprezentanți ai statului român, care ignoră evident interesul public al țării. Nicio țară nu operează cu aranjamente atât de oneroase.
@Daniel
prima condiție este să nu-i mai blamezi pe cei din jur.A doua condiție e să ai o viziune holistică asupra situațiilor profesionale și apoi a situațiilor de viață iar a treia situație e să-ți vezi de viața ta!
Condiții clare ale sărăciei și neputinței, Crisule! Verificate de n ori în istorie. Nu mai învățăm nimic din ce nu am învățat la vreme?
@Daniel
Verifică înainte să vorbești. Cîte articole de specialitate am și unde sunt publicate. Eu scriu articole de specialitate și proiecte expoziționale, restul, gura lumii slobodă!
dar tu ce ai învățat, moșule?
să-i desonsideri pe cei din jur, așa înțelegi tu să faci management organizațional? vorbind despre inventatele probleme personale față de alți colegi? așa înțelegi tu să porți o discuție constructivă?
@ Daniel
vreme trece, vreme vine!
Perioada lui C.e.a.u.s.e.s.c.u. a fost singura perioada in care Romania si-a urmarit interesele si in care am fost recunoscuti in afara, ca o putere.
Ce legătură au articolele tale Cris cu discuția despre interesul public, numai tu știi. Moșule? Da am 39 de ani. Dar mă consolez că față de mintea ta evident bătrînă sunt mereu în avantaj. E de reținut însă că din minți care fac confuzii nu iese mare lucru. Nici minimul – buna cuviință.
in Capitalismul romanesc ” Publicul ” conteaza doar daca are bani si-i cheltuie pentru a intretine consumul ( singurul tel al acestui sistem bolnav).
Iar daca n-are bani ” publicul” devine massa de manevra , lot experimental , turma amorfa pe care Politica o mina in interesul capitalului .
„minimă cuviință”
Cine vrea sa priveasca maimutza prin prisma omului isi da arama marxist/bolsevic/”evolutionista” pe fatza… Bineinteles, avem dreptul si e si in interesul public ca fiecare sa-si declare radacinile…
@ 01364-infanterie : nu ai leac , poate daca mergi pe la kim , apropo ei au ( avut ) cartele ?
Maimuța să fie privită din perspectiva omului, nu omul din perspectiva maimuței, cum vrea unul mai sus, este principiul Bibliei, al lui Aristotel, Kant, Hegel, Darwin și al oricărui democrat, sau măcar om cultivat. Doamen, mare-i ignoranța! Cine vrea invers să-i fie de bine. Arată doar cât de mult este maimuță. se vede că sunt și maimuțe care scriu la ziar. Ce scriu e negru pe alb – ceva de nivelul maimuței.
LA MULTI ANI, TALICA, SA-MI TRAIESTI !
LA MULTI ANI ALATURI DE FAMILE, ALATURI DE NOI SI PENTRU „NOI SI-AI NOSTRI!”
ce naspa sunteti!
uratilor, e sambata seara, nu va mai saturati sa va mai porcaiti, dar cine stie, daca iese banu?
tot urati ramaneti si goi sufleteste daca vreti sa-i demonstrati fiecare dintre voi cate ceva, cuiva!
Articol cumplit de realist. Multumesc Domnule Profesor!
Și dacă-l cit(e)ați și pe Eminescu, sau măcar pe Țuțea, la un asemenea subiect, nu credeți că era mai kousher ?
Interes colectiv este cand indivizii fac ceva impreuna, de ex, maimutele se pureca unele pe altele, albinele produc miere pt stup .In societatea autohtona lipsesc teoreticienii adevarati, sistemul de dinainte de 89 si izolarea impusa de acela au permis numai propaganda, ce era convenabil regimului, nu emanciparea indivizilor. Indivizii cu pregatire modesta isi insusesc numai inf. de la tv bastinase, nu inteleg ca altii,din alte parti ale lumii pot avea alte convingeri, vad deosebiri, insa fara sa fie constienti de diversitati culturale etc etc,sunt vulnerabili la propaganda si voteaza contra propriilor interese(oportunisti, agitatori).
…fiecare articol se transforma intr-o lupta a orgoliilor postatorilor, articolul este uitat, incep insultele…pt articolul de fatza, multe cuvinte pt un adevar stiut de toata lumea, inclusiv de comentatori…asta este realiyatea, asta traim, de ce tre sa cazi pe spate cand ti-o descrie, fara a fi nevoie, un nume facut?…
La o asemenea temă să nu te folosești de eseurile lui Eminescu pe aceast subiect este impardonabil !
La fel cum este ca să nu dai drumul unui asemenea comentariu.
Ca să nu mai spun de alte patru-cinci care au luat calea anonimatului…. 😎
Draga Charlie …TIE iti este frica de POPOR, DEMOCRATIE si de conceptul de PATRIE ? Cred ca DA !
„Patria se cheamă poporul, iar nu tagma jefuitorilor” (definitia ROMANEASCA lui Tudor Vladimirescu).
Democrația (în traducere literală „conducere de către popor”, din grecescul δημοκρατία – demokratia, de la demos, „popor” + kratos, „putere” = „puterea poporului”) este un regim politic care se bazează pe voința poporului. Principiile de bază ale democrației sunt votul universal și suveranitatea națiunii.
Termenul de democrație a apărut pentru prima dată în gândirea politică și filozofică greacă antică în orașul-stat Atena în timpul antichității clasice. Cuvântul provine de la dêmos „oameni obișnuiți” și krátos „forță sau putere”. Sub conducerea lui Clisthenes, considerat primul exemplu de tip democrație în anii 508–507 BC a fost înființat la Atena. Prima utilizare atestată a cuvântului democrație se găsește în lucrările de proză din anii 430 BC, un exemplu fiind Istoriile lui Herodot. Democrația ateniană a luat forma unei democrații directe și a avut două trăsături distinctive: alegerea aleatorie a unor cetățeni obișnuiți pentru a ocupa puținele funcții administrative și judiciare guvernamentale existente și o adunare legislativă formată din toți cetățenii atenieni. Toți cetățenii eligibili aveau voie să vorbească și să voteze în adunare, care stabilea legile orașului.
Asadar, oricare societate care se vrea DEMOCRATICA organizeaza alegeri DEMOCRATICE la care participa tot POPORUL. Aceasta este MENIREA societatilor DEMOCRATICE.
Definita poporului fiind o formă istorică de comunitate umană, superioară tribului și anterioară națiunii, ai cărei membri locuiesc pe același teritoriu, vorbesc aceeași limbă și au aceeași tradiție culturală.
Reprezentand si totalitatea locuitorilor unei țări sau taram.
Aceasta este PARTICULARITATEA si SPECIFICITATEA (adica NON-GENERITATEA) cea STRAVECHE a NEAMULUI nostru (neam SEDENTAR, CONTINUU de peste 8000 de ani pe acest TARAM) !
Si mai faci o mare greseala Charlie … confunzi „libertatea individuala” cu „libertatea/democratia de grup/poporului”.
Aceasta a fost si diferenta dintre revolutiile americana din 1776 (care promova „libertatea individuala”) si cea franceza din 1798 (care promova „libertatea poporului”/inclusiv a Starii III). Revolutiile franceze din 1848 (ulterioara imperiului napolonian si a restauratiei din 1815) precum si cea a Comunei din Paris din 1871 au promovat din nou libertatea poporului francez.
Si de aceea tu te temi de notiunile de popor/norod/neam/națiune !
Pe TARAMUL nostru, majoritatea locuitorilor au o aceeasi SPIRITUALITATE si CULTURA inca din Neolitic.
Faptul ca unii citesc in internet ce inseamna democratia este deja o dovada a lipsei de cultura politica…Mai ales ca la fel ca mai toate notiunile isi modifica in timp sensul initial generos datorita „reprezentantilor poporului”…Niciodata si niciunde poporul nu a decis, intotdeauna au decis grupari restranse autoimpuse prin forta…Tragedia omenirii icomparabila ca dimensiuni in istorie a fost declansata de ideologia terorista marxist-leninist-stalinista care a folosit ca exemplu violenta si genocidul rebeliunii de la 1789 din Franta pentru a le aplica intregii Europe…Cand spalatii pe creiere au pus mana pe putere nu au mai dat-o din mana, la noi dupa 1945…
Democratia ateniana o cunosc „pe viu” … dintr-un fragment de ostracon pe care l-am achizitionat in magazinul de antichitati din „Cartierul zeilor” (Plaka) din zona de sub Acropola din Atena. Si reprezinta pentru mine ESENTA DEMOCRATIEI din lume! Notiunile de democratie NU si-a modificat NICIODATA sensul initial generos datorita „reprezentantilor poporului” .. conform rezolutiilor revolutiilor franceze din 1789, 1848, 1871, precum si a revolutiilor noastre din 1821, 1848 si 1989 !!!
Ostracismul în democrația ateniană (o democratie directa in care poporul decidea/Adunarea generală (gr. ekklesia) era autoritatea legislativă, formată din toți cetățenii) reprezenta sancțiunea îndreptată împotriva acelori lideri despre care se credea că ar putea deveni tirani si introdus de Clistene după tirania lui Pisistrate.
Cred ca glumesti … DEMOCRATIA ATENIANA („conducere de către popor”) ca ideologia a anilor 508 BC … o idiologie terorista marxist-leninist-stalinista ?
ASTA DEMONSTRAZA CAT DE PROST POTI FI TU … PRECUM SI CEI CA TINE … care DEFORMEAZA IDEOLOGIA POLITICA a OMENIRII !
Si tocmai de aceea … BIBLIOTECA MEA contine o COMOARA a POLITICII omenirii in lupta sa cu TIRANIA !
Si tocmai de aceea … BIBLIOTECA MEA contine o COMOARA a POLITICII omenirii in lupta sa cu TIRANIA !
Si culmea … achizitonata de mine dintr-un proiect de colaborare NATO de tip STIINTIFIC greco-romanesc in probleme de STUDIERE a CERULUI in cautarea de sisteme duble stelare si exo-planetare !
Incapacitatea de a delimita PRINCIPIUL DE DEMOCRATIE de evolutia sa istorica e specifica dogmaticilor incapabili sa citeze din ei insisi
intotdeauna preluand cu punct si virgula de la altii ii defineste pe toti spalatii pe creiere ai dejismului si ceausismului…Ei se uita la noi, oamenii liberi, de dogma TIRANICA, din perspectiva Mac Kack-ului…Sa condamni „tirania” milenara, dar sa o invoci ca RADACINA
a acestui NEAM cere nervi si tupeu…
@ D.P. Dumneata s-ar putea să ai mare dreptate doar că ceea ce pe atunci era considerat un popor, astăzi ar putea fi un cartier și nici măcar unul de frunte. Evoluție nu înseamnă doar plus cu plus, la final ajung și multe minusuri la care nimeni nu s-a gândit să țină evidența.
Fiind Darwin-ist marxist/bolsevic doru popescu FARA Dumnezeu si FARA PATRIE nu are niciun fel de dreptate…Evolutia e cu totul altceva decat „plus cu plus”, e o HIMERA conceputa sa-i legitimeze unui terorist maculatura geno Cid dara…Am mai spus si o repet, NU EXISTA EVOLUTIE, ci INVOLUTIE a CREATIILOR lui Dumnezeu datorita oamenilor si MEDIULUI…
Cum e posibil ca niciun comentator cu staif care desfide de o saptamana CCR nu a sesizat faptul ca distinsul Profesor Marga nu a scapat nicio aprecire pe aceasta spetza?
Din dorința sau nevoia exagerată de a scoate în evidență valoarea sau dimensiunea interesului public ori general, benefice până la un anumit punct, am senzația că Dl. A. Marga a ignorat sau trecut pe un loc secund valoarea și dimensiunea conștiinței individuale sau a sinelui ca element central al interesului general. Eu cred că aici se află adevărata dimensiune a vieții iar din perspectivă conceptuală el este situat cel puțin pe aceiași treaptă ca valoare și importanță ca și colectivitățile în cadrul cărora ne manifestăm ca indivizi de sine stătători. Păstrând proporțiile, aș compara dimensiunea sinelui omului conștient cu ceea ce este forța gravitațională pentru planeta Pământ. Poate exista Pământul fără forța sau energia sa gravitațională? Categoric nu dar nici complet lipsit de influența directă a gravitației celorlalți aștri. Ca atare, oricât de mari sau multe ar fi interesele publice, fără recunoașterea omului, a sinelui fiecăruia sau a conștiinței de sine ca factor principal, primordial, precursor al acestora, acestea nu-și pot justifica o existență proprie sau de sine stătătoare. Dacă interesul public este întotdeauna mai presus de cel particular sau nu există un echilibru reciproc avantajos între acestea atunci cui ar mai fi de folos? Este adevărat că unii l-ar putea confisca sau invoca in propriul lor interes căci interesele particulare și de grup sunt multiple. Cât de mult putem întări legile în această privință, nu este ușor de aflat iar marea majoritate a oamenilor, preocupați de viața de zi cu zi pot fi ușor induși în eroare. Dar chiar și în acest caz, fără valorizarea conștiinței de sine, umanitatea nu poate fi mai mult decât un concept ca oricare altul, cu o singură excepție: Cea în care, o ultimă conștiință umană l-ar pierde și pe acesta.
Specia Homo Sapiens A EVOLUAT in TIMP si A INTELES (in ultimii 500 de ani) ca LUMEA NU ESTE Geocentrica, Antropocentrica si Antropomorfa ! Acestea este LEGEA EVOLUTIEI Speciei Homo Sapines !
Dar tu Charlie FARA Dumnezeu si FARA PATRIE … ai CITIT vreodata VT ? Cred ca NU !!! MAI CITESTE INCA o DATA cartea … dar in limba ebraica … si apoi mai discutam si filosofie ! Deocamdata cu UN INCULT (religios) si STUPID (politic) NU AM CE DISCUTA !
Eu AM si DumneZEU (CERUL Tatal cel stravechi PIE) si PATRIE (nascut in orasul Craiova din ROMANIA) ! Sic !
Presupunând că specia Homo Sapiens evoluată în timp, mai ales în ultimii 500 de ani, ca să te citez, în loc să fi aflat, descoperit sau constat pe baze religioase, istorice, științifice etc. că Lumea NU este geogentrică, antropocentrică și antropomorfă ca să te citez din nou ci Omocentrică, asta însemnând că Lumea, – un ce sau ceva greu definit și definibil – a avut și are în centrul ei Omul, începând de la formele primordiale, trecând apoi prin cele ale zeificărilor de orice fel și ajungând la cele de astăzi despre care nu prea mai știm a o defini cu precizie fără a ne contrazice, cum și cine ar fi trebuit ori ar fi putut să o demonstreze? Răspunsul este simplu: Nimeni, nicicând, nicicum însă eu nu o pot exclude în totalitate chiar și în lipsa oricărei demostrații cerute de logica actuală, asta neînsemnând altceva decât recunoașterea limitelor logicii noastre în propriile ei margini sau matrici și atât, dincolo de care Universul se poate manifesta conform unei ordini sau rațiuni proprii asemănătoare ca și aranjament dar nu și ca valoare, dimensiune sau sens.
EXISTA EVOLUTIE a CREATIILOR lui DumneZEU (CERUL TATAL/ZEITATEA „*Dyḗws Ph₂tḗr” cea MITICA de tip URANICA si STRAVECHE PIE/3000 BC veche de 13.8 miliarde de ani, cel care a dat nastere Galaxiei noastre Mama/Calea Lactee veche de peste 12 miliarde de ani, cea care a dat nastere Sistemului nostru SOLAR vechi de peste 4.5 miliarde de ani, in care a treia planeta PAMANTUL stim ca a dat nastere VIETII cele terestre acum 800 milioane de ani). SI NU „datorita oamenilor”, specia umana Homo Sapiens cea aparuta pe acest PAMANT doar acum 300.000 de ani.
Pentru a cunoaste cine suntem genetic … vezi lucrarile stiintiintifice de paleogenetica.
De ex. lucrarea: PLOS ONE. Public Library of Science (PLoS). 10 (6), June 8, 2015 (Montserrat Hervella et. al.) care vorbeste despre continuitatea (incepand cu anii 5500 BC) a culturilor Boian-Zau (Muntenia, Moldova, Dobrogea), Gumelniţa (Muntenia), Decea Muresului (Transilvania), Copaceni (Transilvania)/siturile arheologice neolitice din Iclod, Vărăşti, Curăteşti, Sultana-Valea Orbului, Sultana-Malu Roşu) si pana astazi.
Democrația (în traducere literală „conducere de către popor”, din grecescul δημοκρατία – demokratia, de la demos, „popor” + kratos, „putere” = „puterea poporului”) este un regim politic care se bazează pe voința poporului.
Principiile de bază ale democrației sunt votul universal și suveranitatea națiunii.
SI DOAR ATAT !
Democrația (în traducere literală „conducere de către popor”, din grecescul δημοκρατία – demokratia, de la demos, „popor” + kratos, „putere” = „puterea poporului”) este un regim politic care se bazează pe voința poporului.
Principiile de bază ale democrației sunt votul universal și suveranitatea națiunii.
Deși democrația este în general înțeleasă ca fiind definită printr-un vot, nu există un consens cu privire la o definiție precisă a democrației.
Principiile democratice se reflectă în faptul că toți cetățenii eligibili sunt egali în fața legii și au acces egal la procesele legislative.
O prima utilizare a „democrației” o include pe cea a democrației directe (cea antica din Atena/500 BC), în care problemele sunt votate direct de către constituenți.
Restul reprezinta doar INTERPRETARI mai MODERNE, adica VARIATII pe aceasi tema, in ISTORIA si POLITICA lumii !
Filozofari INUTILE !
Antropocentrism asta inseamna … Concepție filozofică potrivit căreia omul este centrul și scopul universului. (DEX).
Avem in Univers cam 100 de miliarde de galaxii, fiecare continand cam 100 de miliarde de stele. Deci avem 10^22 stele.
Orice stea normala (azflata in faza de ardere termonucleara) poseda in jurul sau planete si sisteme exo-planetare (formate din materialul rezidual ramas in urma formarii acelei stelei). Deci avem in Univers cam 10^23 de planete.
Dintre aceste planete cam 1% sunt planete telurice iar 0.1% sunt situate in zone „de habitat locuibil al vietii” in jurul stelelor mjama respective. Deci cam 10^20 de plante telurice si posibil favorabile gazduirii formelor de VIATA.
Deci este NULA posibilitate de „unicitate” a VIETII in Univers> Precum si ca omul sa fie singura specie inteligibila din Univers.
Stim actual ca, pe Pamant, specia noastra Homo Sapiens (cea aparuta acum 300.000 de ani) a evoluat din specia Homo (cea aparuta acum 3 milioane de ani) care la randul ei provine din specia Pan (cea a primatelor aparura acum 12 milioane de ani) …
„doar că ceea ce pe atunci era considerat un popor, astăzi ar putea fi un cartier și nici măcar unul de frunte”
TOCMAI ASTA constituie frumusetea neamului nostru stravechi.
Conform Repertoriului Arheologic Naţional (RAN) avem ca numar de situri arheologice pe taramul nostru in diversele epoci stravechi:
ep. Paleolitica (50.000-10.000 BC) 403;
ep. Neolitica (10.000-4500 BC) 2187;
ep. Eneolitica (5000-3000 BC) 2462;
ep. Bronzului 3(300-1200 BC) 5348;
ep. Fierului I/Hallstatt (1200-750 BC) 1858;
ep. Fierului II/Latene (Epoca GETO-DACICA) (750 BC-106 AD) 3010;
ep. Romana (106 -271 AD) 4040;
ep. Bizantina (271-610 AD) 1902;
ep. Migratiilor (610-1000 AD) 1954.
Iar in Romania sunt actual 2862 de comune !
Acelasi numar cu NUMARUL MEDIU de SITURI arheologice de pe taramul nostru in diversele epoci date (din Neolitic si pana astazi).
Acelasi numar cu NUMARUL MEDIU de SITURI arheologice de pe taramul nostru in diversele epoci date.
Un articol ce aduce la zi discuția despre interesul public. Sunt cheie reflecțiile lui seton watson despre trădarea intelectualilor. Numai că aceasta e și azi. Vezi și la aceste subsoluri cum confundă unii subiectul cu preistoria și alte inepții. Vai de capul nostru cu așa incultură.
Sunt, într-adevăr, urgențe dacă vrem ca România să nu arate ca în antichitate, cum vor tot felul de amatori. Urgențe, cum bine se subliniară în articol, ca legea abordării bunurilor naționale, care să pună capăt jafului și să restaureze controlul statului asupra resurselor în condițiile democrației. Aceasta nu este nici etatizare, nici socializare a proprietății, nici izolare de piața internațională, ci o acțiune firească, ce se practică în democrațiile avansate de azi. Apoi, o lege a meritocrației și a concursurilor curate, în care să conteze pregătirea și meritul – democrația fără meritocrație fiind sortită eșecului. Și o lege a valorificării în interesul public a calităților țării de parte a Uniunii Europene și a Alianței Nord-Atlantice. În acest moment, datorită nepriceperii autorităților, România nu are capacitatea de a-și valorifica poziția și încasează pierderi.
Interesul public/al poporului de pe acest TARAM (carpato-dunareano-pontic) TINE INCA din PREISTORIE si din ANTICHITATE.
Asta ne DEFINESTE si POPORUL nostru cel MAJORITAR/ROMANESC cat si TARA noastra/ROMANIA.
Fara a ne cunoaste poporul nostru (stravechi) si taramul nostru (suveran) … NU PUTEM intelege NICI politica globala si NICI NU PUTEM defini propria noastra politica suverana (adica INTERESUL public ACTUAL cel NATIONAL) !
Interesul public/al poporului de pe acest TARAM (carpato-dunareano-pontic) TINE INCA din PREISTORIE si din ANTICHITATE.
Asta ne DEFINESTE si POPORUL nostru cel MAJORITAR/ROMANESC cat si TARA noastra/ROMANIA.
Fara a ne cunoaste poporul nostru (stravechi) si taramul nostru (suveran) … NU PUTEM intelege NICI politica globala si NICI NU PUTEM defini propria noastra REVENIRE politica (adica INTERESUL public ACTUAL cel NATIONAL) !
Fara o buna cunoastere a poporul nostru (stravechi) si a taramului nostru (suveran) … NU PUTEM intelege NICI plitica globala si NICI NU PUTEM defini propria noastra REVENIRE politica (adica INTERESUL public ACTUAL cel NATIONAL si SUVERAN) !
„Tragedia omenirii icomparabila ca dimensiuni in istorie a fost declansata de ideologia terorista marxist-leninist-stalinista care a folosit ca exemplu violenta si genocidul rebeliunii de la 1789 din Franta”
Tragedia omenirii a pornit cand s-a facut publicitate primului co.munist al lumii, un diferit alaturi de alti 12 diferiti (un cuib), urcat pe cruce de poporul lui. Asa s-a instaurat minciuna si crima ca politica de stat religios. Razboaie care n-au incetat nici azi ! Continuati, asa dispareti !
Lamentabil băieți, unul îi dă cu preistoria, altul cu ideologia, și unu cu Isus și evreii. Tocmai această fugă de realitate în închipuiri și aberații o regreta la urmă emil cioran, care cerea poporului nostru cultură și valori. Cum se cer și astăzi de alți fii ai neamului. Nu-i altă rezolvare a mizeriei.
„În mod firesc, trecutul se pierde în actualitatea prezentului, se însumează şi se topeşte în el.” (Emil Cioran)
„Veşnicia e un prilej de mândrie a muritorilor, o formă pretenţioasă, prin care îşi mulţumesc un gust trecător de nonviaţă.” (Emil Cioran)
„Românii au trăit o mie de ani ca plantele. Creşterea vegetală le-a determinat ritmul vieţii lor. Precum pentru o plantă totul se face peste ea, aşa şi românul: totul s-a făcut peste el: biologia ca şi istoria. Unui popor de ţărani i-a făcut mare plăcere să nu intervină în cursul lumii.” (Emil Cioran)
” Cine iubeşte cât de puţin libertatea nu se poate înjuga de bunăvoie într-un sens. Chiar dacă este vorba de sensul lumii.” (Emil Cioran)
Umplii cu citate pe care nu le pricepi, bade doru popescu. Nu se poate trăi ca în preistoria. dacă cultura s-ar opri la ce zici românii ai pierde. Noroc că te admiri singur cu mîzgălelile tale.
„Ceea ce numesti tu „barbarie istorica”, eu numesc asezarea si cumintenia unui popor, care se dezvolta conform propriului sau geniu, ferit de amestecurile strainilor” .
(Mihai Eminescu, raspunsul dat pseudo-istoricului Panu, citat de catre Lucian Boia in lucrarea sa „Istorie si mit in constiinta romaneasca”) .