Revoltă la penitenciar

Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor a solicitat intervenția urgentă a ministrului Justiției în condiţiile în care jumătate din angajaţii Penitenciarului Vaslui refuză să mai intre la serviciu, din cauza lipsei de personal şi a orelor suplimentare neplătite.

”Miercuri, 6 decembrie 2017, conducerea Sindicatului Megas Vaslui ne-a informat că personalul care-și desfășoară activitatea în sectorul operativ intenționează refuză intrarea în serviciu pe motiv că, datorită lipsei de personal, nu sunt respectate condițiile legale privind siguranța detenției. La această oră mai bine de jumătate din personalul care lucrează în serviciul de supraveghere (peste 50) a semnat cereri în acest sens, urmând ca activitatea să fie blocată. Personalul solicită intervenție rapidă a ministrului Justiției, aprobarea suplimentării statelor de personal și deblocarea concursurilor de ocupare a funcțiilor necesare asigurării funcționării la parametri normali a penitenciarului. În caz contrar, activitatea penitenciarului urmează a fi efectiv blocată, fiind extrem de posibilă afectarea unor misiuni precum cele de escortare la punctele de lucru și instanțele de judecată, dar și a celor de educație și asistență psihosocială care depind de disponibilitatea personalului de supraveghere”, precizează, vineri, Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, vineri, pentru agenția de presă Mediafax, că luni va merge la Penitenciarul Vaslui.

„Zilele acestea particip la lucrările Comisiei de la Veneția. În cursul zilei de luni, mă voi deplasa la Penitenciarul Vaslui. În prezent, potrivit legii, sunt plătite doar orele suplimentare efectuate sâmbăta și duminica. În scurt timp, vom finaliza un act normativ prin care propunem să fie plătite toate orele suplimentare”, a declarat Toader.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. Sa ii dea afara pe grevisti si sa ii inlocuiasca cu detinuti,mult mai educati decat paznicii!O vizita la penitenciar se impune!

  2. Ceva mai multe zile libere proporțional cu scderea numărului de deinuți sau/și reducerea personalului proporțional cu reducerea numărului de deținuți, ceea ce ar asigura „menținerea” nivelului cheltuielilor salariale ? Remarcați că ar putea fi folosită și soluția ,cu caracter „temporar”, a detașărilor de personal de la penitenciarele mai puțin populate ,după anterioarele „reglementări” în domeniul executării pedepselor ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.