Revolta unei judecătoare: „Niciun pact nu va reuși să șteargă”!

Președinta Tribunalului Timiș, judecătoarea Adriana Stoicescu, a postat, duminică, pe pagina sa de Facebook, un mesaj dur la adresa clasei politice, după ce, spune aceasta, timp de 30 de ani, „nimeni nu a făcut rabat de la a se folosi de justiție pentru a-și asigura electoratul de <bunele> sale intenții”.

În opinia judecătoarei, „transformarea dosarului penal în armă electorală a fost cea mai cruntă palmă dată justiției, la care am achiesat tăcuți”. Magistrata consideră că „niciun pact nu va reuși să șteargă urmele abuzurilor comise în numele unei pseudo dreptăți”.

Iată mesajul judecătoarei, integral

Nici popoarele migratoare şi nici dezastrele naturale nu ar putea să îngenuncheze mirobolantul popor român.
Dar prostia şi nesimţirea sunt pe cale să o facă.

În cei 30 de ani trecuţi de la uriaşa efervescenţă şi revărsare de speranţă, constatăm, cei câţiva care ne mai amintim, că din simbolurile Revoluţiei au rămas doar primii nuri etalaţi pe marile ecrane, cei ai Loredanei…
În rest, ne-am căptuşit, la început, cu eşaloanele 2 şi 3 ale puterii comuniste şi ale aparent defunctei securităţi; apoi cu fiii şi fiicele marilor nomenclaturişti şi miliţieni.
Azi, cred că a venit rândul nepoţilor de fii sau fraţi să ne arate calea luminoasă.

În cei 30 de ani de aer democratic şi libertate deplină, dar prost înțeleasă, justiţia a fost singura constantă a apetenţei pentru îngenuncheat a politicului.
Privită mult timp cu un cuviincios respect de oamenii simpli, pentru politicienii de toate culorile justiţia nu a fost altceva decât o sursă de sloganuri, menite să atragă poporul la vot.
Nimeni nu a făcut rabat de la a se folosi de justiție pentru a-și asigura electoratul de ”bunele” sale intenții.
De la lupta cu greaua moștenire a comunismului, trecând pe la implementarea democrației românești de tip struțo cămilă, culminând cu lupta anticorupție, toate partidele au visat să dețină controlul judecătorilor.
Nu pentru că își doreau cu adevărat o justiție independentă și nici pentru că le păsa, ci pentru că, la un moment dat, și-au dat seama că așa ar putea scăpa elegant de adversarii politici.
Transformarea dosarului penal în armă electorală a fost cea mai cruntă palmă dată justiției, la care am achiesat tăcuți.
Sub oblăduirea marilor puteri, care nu au înțeles sau nu au vrut să înțeleagă ce se întâmplă, am contribuit la batjocorirea ideii de dreptate.
Aruncarea în derizoriu a regulilor, sacrificarea legii în favoarea drepturilor infractorilor, permanenta ridiculizare a oamenilor legii, culminând cu apatia care ne cuprinde deja când aflăm că a mai fost unul ucis, vor ”dinamita” în curând ultima urmă de respect față de justiție.

Niciun pact pe care îl încheiați, preocupați și îngrijorați pentru independența noastră, dar atât de zâmbitori, nu va reuși să șteargă urmele abuzurilor comise în numele unei pseudo dreptăți.
Niciun pact nu va spăla rușinea dosarelor încropite cu pistolul la cingătoare și cătușele atârnate la geam, de supărare că o nevastă oacheșă nu a cedat avansurilor amoroase.
Niciun pact nu va alunga impresia de țară bananieră în care orice este posibil, în numele unei cruciade împotriva fărădelegii altora, nicicând a noastră sau a celor din barca noastră.
Nicio strângere de mână între aliații de azi, adversarii de ieri, nu va anula condamnările judecătorilor pentru soluții pronunțate, care nu au fost pe placul unor vremelnice căpetenii și nici nu va face uitat plânsul tăcut al unui judecător european, umilit și transformat în țintă de foștii săi studenți.

Avem aproape 30 de ani de democrație.
Avem spitale mai curate? Avem autostrăzi?
Avem o politică penală mai eficientă când e vorba de infracțiunile cu violență?
Avem prejudicii recuperate?
Nu.
Avem în schimb minciună, prostie cât cuprinde și multă nesimțire.
Singurele ”valori” ale celor 30 de ani.

Așa că, decât să vă prefaceți că muriți de dragul justiției independente, lăsați-ne să ne facem treaba.
Lăsați-ne să răspundem când greșim.
Lăsați-ne să spunem adevărul, chiar dacă nu vă sună bine.
Nu mai faceți experimente, jucând ”alba neagra” cu legile noastre, așa cum vă convine, pentru a vă asigura susținerea instituțiilor de forță, cu riscul de a lovi, din nou, în judecători.
Nu mai mințiți și nu vă mai mințiți că am fost liberi.
Că nu ne-a fost frică.

Și, mai ales, nu mai plângeți de mila abuzatorilor și nu îi mai susțineți… mâine s-ar putea să fiți voi înșivă victime.
Și abia atunci veți înțelege de ce aveți nevoie de judecători curajoși.

Fără judecători curajoși și responsabili nu veți avea nici o societate sa reprezentați și nici un popor să conduceți.
Dacă vreți o Românie europeană, asigurați-vă că aveți judecători liberi cu adevărat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 13
Ioana Radu 8543 Articole
Author

27 de Comentarii

  1. Romania are un mare deficit de oameni cu caracter si coloana vertebrala de educatori ai neamului care sa vada unde se sfarseste lectia de democratie de la cei din vest si unde incepe profitul si jumuleala tarii. Intelectualii, rectori de Universitati, directori de institute, scriitori sunt chemati sa educe si sa lumineze poporul. La noi 99% dintre ei sunt aserviti, slugarnci, sclavi profitului personal si pres vestului care nu ne mai da demult lectii de democratie ci ne vad ca o vaca de muls. Asta e marea problema a Romaniei. Magistrati ca dna de mai sus ar fi trebuit sa existe cu sutele pentru ca justitia sa isi pastreze respectul, nu vedem decat cativa….

  2. Ok. Dar nu e suficient. Sa vedem cu la sesizarea unui judecator se incepe ancheta penala pentru plicuri galbene, „indicatii”, etc.

  3. Rroemenika este tărâmul fabulos în care blestematul system al selecției inverse a triumfat „definitiv la orașe și sate”. Este Plaiul Mioriței ajuns ca o stână părăsită de baci, abandonată de câini dar condusă de măgari.
    Rroemenika a ajuns o veritabilă Planetă a maimuțelor în care pitecantropii și sfertodocții, mediocritățile și nulitățile, prin cotișag și furtișag, au ajuns la putere, însă rămânând aidoma de mediocri și nuli. Rroemenika este acel uriaș ospiciu în care mârlanii cu diplome frumos colorate, obținute fără nici un fel de efort cognitiv și fără nici un fel de valență a intelectualismului implicit, își pot permite, în cutumiara continuare a blestemului selecției inversate, să umilească, să denigreze și să demonizeze până și puținele valori autentice care au mai rămas.
    Rroemenika, această junglă bananieră a gorilelor, macacilor, maimuțelor urlătoare și urangutanilor, de rang 2 și 3 în Partid și Securitate, are un singur traiect predictibil: parcursul involutiv, până la acumularea acelei mase critice a imposturii, mârlăniei, parvenitismului și arivismului, punct critic veritabilă condiție necesară și suficientă autoimploziei.
    Rroemenika este acea șandrama colhozniko-kaghebisto-securisto-milițienească la care mă voi uita, din turnulețul meu de fildeș, amuzându-mă de vaietele și scrâșnetele ca de tinichele ale imploziei ineluctabile.
    Căci este axiomatic enunțat că o construcție în care mediocrația și nulocrația uzurpă rolul îndătinat meritocrației, este în mod inevitabil sortit prăbușirii prin implozie necontrolată.

  4. Degeaba, justitia din Romania e compromisa pentru multa vreme. Pentru ca, asa cum bine zicea Creanga, un nebun arunca o piatra in balta si zece cuminti n-o pot scoate! Raul a fost facut.

  5. Nu prea vad cum e un dosar penal arma electorala. Dar nu inteleg de ce procurorii si judecatorii nu au demascat niciodata nesimtirea „constitutiei”, care pune pe unii deasupra legii!

  6. ” Toate-s vechi şi nouă toate „, cine ar fi putut prelua „noua putere”, timp de 30 de ani au fost „scolite” n-generatii tributare acelorasi vechi principii, alminteri, „pactul” nu ar fost posibil fara acceptarea sa de catre inamovibilii „mai mari” ai breaslei, care, per ansamblu, se crede mai presus de ceea ce inseamna cetatean .

  7. ” Toate-s vechi şi nouă toate „, cine ar fi putut prelua „noua putere”, timp de 30 de ani au fost „scolite” n-generatii tributare acelorasi vechi principii, alminteri, „pactul” nu ar fi fost posibil fara acceptarea sa de catre inamovibilii „mai mari” ai breaslei, care, per ansamblu, se crede mai presus de ceea ce inseamna cetatean .

  8. ” Vorbe de .. claca ” doamna nu este ” new entry ” in sistem , deci … unde a fost pana acum ?!

  9. CITESTE-TE SI DA MAI DEPARTE.NIMIC DE COMENTAT,ATAT CA ASTEPTAM ASTA.

  10. Despre justitiabili,cu diplome doctorale in stiinte juridice , putem sa ne facem o parere urmarind desfasurarea evenimentelor la curtea constitutionala din Chisinau .

  11. Madam face parte din sistemul care serveste cu sirg politicul , dovada fiind avantajele enorme pe care le-au primit de la politic . Sa ne aducem aminte cum aveau acces la drept inainte de 90 , ca saa nu ne mai miram ce se intimpla astazi , cit despre judecatoarea in cauza n-as baga mina in foc vizavi de corectitudinea pe care o reclama , gindindu-ne macar la functia pe care o ocupa , functie care nu se obtine fara sprijin politic . Oricum are varianta DEMISIEI .

  12. Am o singura intrebare si anume:CINE SA FACA CURATENIE GENERALA DOAMNA JUDECATOR,PENTRU CA ORICE INCERCARE DE CORECTARE A LEGISLATIEI PENTRU A ELIMINA ASERVIREA POLITICA SI TRANSFORMAREA PROCESULUI PENAL IN PROCES DE POLITIE POLITICA,PE FATA,LA VEDERE S-A SFARSIT PRIN TRIMITEREA DUPA GRATII,DE CELE MAI MULTE ORI A UNOR OAMENI NEVINOVATI,CU PROBE MASLUITE ASA CUM CRED CA A FOST SI CAZUL DRAGNEA(A FOST CONDAMNAT PENTRU CA A INDEMNAT SA IASA LUMEA LA VOT,IN TIMP CE BASESCU CARE A SAVARSIT O INFRACTIUNE A CERUT SA NU IASA LUMEA LA VOT,SI CA SA NU FIE CTRITICATA AU MODIFICAT INCADRAREA FARA CA SA I SE DEA SI LUI POSIBILITATEA DE A-SI SPUNE CUVANTUL,POLITICA PUMNULUI IN GURA!!!,CU MOTIVARE SEMNATA ILEGAL).Trist e ca si acum,dupa ce s-a cerut expres din partea autodeclaratului succesor nazist(tot cu sprijinul unor magistrati fie corupti,fie incompetenti,fie ambele)sa se pronunte condamnarea,politia politica s-a executat rapid.Acum am aflat de la d.l Visan,ca a fost executat pentru a nu demasca marile hotii de la actualele alegeri,cu ajutorul programului de numarare a voturilor,pe care l-a pus la punct.Asa ca va intreb inca odata:DE CE NU FACETI NIMIC PENTRU A CURATA DIN INTERIOR SISTEMUL?DACA RECUNOSTETI SI SPUNETI VORBE NE-AM SATURAT.VREM ACTIUNI CONCRETE,PENTRU CA ACTIUNILE CELORLALTI DINAFARA SISTEMULUI JUDECATORESC,POLITIA POLITICA PE CARE O CONDAMNATI PE BUNA DREPTATE,LE CONSIDERA ATAC LA INDEPENDENTA JUSTITIEI.Pana cand profesionistii de buna credinta vor accepta dominatia tacita a politiei politice.Vrem ca toti sa fim egali in fata legilor si Constitutiei,iar cei chemati sa le aplice sa o faca fara imixtiuni si in spiritul si litera acestora.

  13. PARTEA a I a : Acesta este adevarul! Din pacate, cei „interesati” … nu aud! Dana GARBOVAN spune de ani de zile aceleasi adevaruri! Dumneavoastra de asemenea nu este pentru prima data cand faceti aceste afirmatii! Numai purtatorii de geci rosii si cei care au fost plecati din tara in ultimii noua ani nu aud nimic! Este indecent si chiar umilitor pentru cei care te-au propulsat in inalte functii sa constate ca cersesti pe la portile inalte ceva „coabitare” din dorinta de a ramane prim….! Pretul vanzarii? Sigur, abandonul programului politic si abandonul luptei pentru asigurarea respectarii drepturilor si libertatilor fundamentale in Romania! Stim : „orice om ii este teama”!!! Dar tot la fel stim ca „orice om ii este teama” nu are ce cauta in inalte functii daca … ii este teama! Functiile temporar ocupate impun anumite responsabilitati! Printre responsabilitatile functiei de prim ministru sunt si cele legate de impunerea respectarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului in tara pe care o reprezinti! Sa te guduri pe langa alde Timmermans ca „nu mai exista riscul activarii articolului 7” prin abandonul actului de justitie in mainile gruparii de tip mafiot si criminal care a pus stapanire pe justitia din tara ta este un act de tradare nationala! Iata, persoane avizate din justitie afirma nici mai mult nici mai putin faptul ca, justitia este folosita pentru … EPURAREA POLITICA!

  14. PARTEA a III a : Sunt extrem de multe cazuri in care haituitii, hartuitii si abuzatii au trecut in nefiinta pe timpul cercetarilor sau la cateva zile dupa achitare! In toate aceste cazuri sunteti complici la crime cu premeditare! CCR de ani de zile a decis definitiv si GENERAL OBLIGATORIU : 01. protocoalele sunt nelegale; 02. probele obtinute prin aplicarea acestora sunt nelegale; 03. completele de judecata au fost nelegal constituite; 04. Majoritatea articolelor Codurilor Penale(cu prioritate CPP) sunt neconstitutionale. Din aceste motive Guvernul actual este obligat si are toate argumentele legale sa -si asume responsabiilitatea si sa adoptate in regim de maxima urgenta a OUG pentru : 01. scoatere in afara legii a protocoalelor si a probelor rezultate din aplicarea lor; 02. nelegalitatea functionarii TUTUROR completurilor de judecatori(nu numai a celor de 5 judecatori); 03. amnistie si gratiere pentru cauzele in care au fost folosite probe obtinute in baza protocoalelor nelegale. 04. invocarea de catre Guvern la CCR(sau sesizarea Avocatului Poporului) pentru nelegalitatea functionarii TUTUROR completurilor de judecatori si a tuturor completurilor de judecata nespecializate in fapte de coruptie( si nu numai a celor de 3 judecatori); 05. adoptarea unei HG privind desectretizarea Hotararii CSAT care a permis incheierea protocoialelor.

  15. PARTEA a IV a : Ce face Guvernul in acest sens? NIMIC! Ce face prim Ministrul si Ministrul Justitiei ca principali responsabili in acest sens? NIMIC! Se comporta ca un adevarati CAI TROIENI al guvernarii! Trageti de timp si manipulati in scopul erodarii majoritati parlamentare(probabil in cardasie cu gruparea de tip mafiot si criminal despre care am vorbit anterior) Adoptand aceste acte normative in regim de maxima urgenta vor iesi la iveala toate marile abuzuri despre care se face vorbire! Probabil ca gruparea de tip mafiot si criminal, prin intermediu celor cateva sute de “guristi stradali” si “danieleti” vor protresta. Insa, in fata evidentei vor trebui sa recunoasca faptul ca au distrus cariere, au distrus familii, au lipsit de libertate abuziv si au epurat, au fabricat dosare si au falsificat probe pentru cercetare abuziva, represiune nedreapta, pentru obtinerea de avantaje materiale pentru gruparea de tip criminal si mafiot. Acestia(gen : “portocala”, “onea”, “deca”, “nistor”, “sevastian”, “man” si cati or mai fi pe la toate “teritorialele” sau “centralele”) au fost, sunt acuzati si dovediti ca au fabricat dosare penale. Nu este nevoie ca sa vina Timmermans sau UE sa consatate ceea ce CCR a decis! Nu este nevoie ca Primul Ministru sa cada la invoiala cu acestia pentru a corecta legislatia abuziva! Este nevoie ca cei pe care i-ati pus si sustinut in jilturi inalte sa-si asume responsabilitatea si sa impuna Guvernului acte normative care sa asigure si in Romania resopectarea cu strictete a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului! Luati aminte : asa se face opozitie! In rest : RUSINE, RUSINE, RUSINE SA VA FIE!

  16. Offtopiq (profit de localizarea geografică a autoarei opiniei de articol)

    am reușit, în aproape o juma de veac de lucrări didactice, să primesc nota 2 de la un iNbecil de la Universitatea de West din Timișoara.
    Toate eseurile, recenziile și referatele mele luau necondiționat nota 10, cel mult nota 9 atunci când evaluatorul se prindea că eseul nu e scris de cel ce-l prezintă. Amu am spart „ghinionul”. Am primit direct nota 2 pe un eseu 100% genuine. Inițial m-am cam afectat această demolare a portofoliului meu, dar mi-am adus aminte că UVT este facultatea aia care a consfințit plagiarismul ca normalitate. Pe cale de consecință, mi se pare firesc ca un eseu original, care cuprinde teze, idei și opinii personale, să fie aruncat la coș cu calificativul „nota 2”.
    Numele BOWLUI evaluator?
    budac alexandru (cu minuscule) de la UVT – Facultatea de Buchi, Snoave și Basne mistice.
    Inga linkul poate are un cetitor samaritean un soft antiplagiat cu care să-mi analizeze lucrarea. Io* știu de pe amu’ rezultatul, minus 0,01%, dar mi-ar prinde bine confirmarea năroziei în formă sublimată a acelui diliu de la Universitatea de Plagiarism din Timișoara, care A LECTURAT UN ALT ESEU și a aruncat o nemeritată anatemă peste acesta.
    https://tazmaniandemoon.blogspot.com/p/un-eseu-de-nota-2-gabriel-garcia.html

  17. Felicitari doamna presedinta a Tribunalului Timis. Suntem alaturi de dumneavoastra si ne-am dori ca tot mai multi judecatori sa va calce pe urma si sa aiba curajul de a spune adevarul despre justitia romana din timpul lui IohanniSS si Basescu cand dosarul penal a fost transformat in arma politica si, desigur, electorala.
    Credeti ca penalul din capul statului va intelege ceva? Ma tem ca nu, fara actiuni ferme din partea cetatenilor acestei tari.

  18. Asa se intampla in justitia independenta pe care o apara Johannis! El este multumit ca a scapat de 47 de dosare si ca el lidero maximo a fost bagat la racoare! Felicitari popor roman care ati pus botu la referendum! Nu ati inteles ca ati fost prostiti cu intrebari alambicate( ca la alambicul de tuica)! Suuccesuri si somn usor electorat roman! Asa se explica de ce avem imnul national „desteaptate romane” care de 30 de ani tot i se canta desteptarea si el doarme pe unde lungi incontinuare!

  19. Fara complicii din justitie politicienii nu puteau sa faca nimic.Cine a ascuns toata mizeria si furaciunile de la alegerile locale, parlamentare,europene.Cum sa fim de acord ca toate actele de la alegeri(buletine de vot, procese verbale etc.) sa fie topite dupa 90 zile si nu arhivate.Ce trecere si importanta au judecatorii de la BEJ, BEC CARE AU ADUS ATATA INFRACTORI LA BUTOANE.A se vedea motivele puerile de respingere a contestatiilor facute in timpul alegerilor.Iata ca judecatorii ii aduc pe netrebnici la putere si tot ei ii mentin.Vedeti ce termene se dau la iccj atunci cand se judeca incompatibilitatea constatata de ANI.dE CE JUDECATORII DE LA ICCJ TTREBUIE SA ACORDE TERMENE 3-4 ANI CA INDIVIDUL SA-SI TERMINE MANDATUL.Din pacate unii judecatori sunt mai penali decat unii politicieni.

  20. Tinta celor de la butoane(si nu numai a lor):albirea,ramanerea la butoane si bunurile din oruptie la posesor.Au marit salarile ,pensiile,alocatiile pentru asistati.Din ce ca productivitatea nu a crescut.Programul de guvernare:nu are acoperire:Investitiile :1.Autostrazile:Chisinau-Iasi-Tg.Mures,Sibiu-Pitesti,Comarnic-Brasov,Sibiu-Brasov,Bucuresti-Craiova-Turnu Severin-Caransebes,Suceava-Bacau-Bucuresti,cele incepute dar ne finalizate 2.Trei spitale regionale,si inca cinci.3.Trei stadioane moderne 4.Linie de metrou Bucuresti-Otopeni,5,Centura capitalei 6.Sosele rapide,samd.Acestea nu se vor realiza in urmatrii zece ani,cap coada.Sa nu mai amintim de infrastructura feroviara,reabilitare:scoli,spitale,samd.Prin PNDL (cca. 10 miliarde),in mediu rural:scoli,dispensare drumuri,samd.Furt ca in codru,ex;un drum trebuie sa aibe 4 straturi.Sunt cazuri cand se da un singur strat de bitum pe pamant.Nu sunt bani pentru investitii,ba mai mult s-a imprumutat pentru pensii si salarii cca.6 miliarde de euro.Mortalitatea infantila,delicventa juventila,sistemul sanitar,natalitatea,SIDA,tuberculoza,abandonul scolar,analfabetism,pedofelia,casatori intre minori,alcolism,droguri,violori,procreatie la 12-14 ani,orfelinate ca in lagare,abuzati,traficanti sexual,copiiparasiti,samd.Si pe acesta directie daca pui osul in 15 ani vom ajunge la normalitate.

  21. ochi ager ……… „ Romania are un mare deficit de oameni cu caracter si coloana vertebrala de educatori ai neamului ”
    Asa este …. din pacate de foarte multi ani …. inclusiv la nivelul elitelor …. poate mai ales . Cred ca este adanc bagat in gena .

  22. Intreb si eu,femeia asta judecator,are discernamant??Cum sa incepi un articol kakao cu :”Nici popoarele migratoare şi nici dezastrele naturale nu ar putea să îngenuncheze mirobolantul popor român”:)))si sa continui cu :”simbolurile Revoluţiei au rămas doar primii nuri etalaţi pe marile ecrane, cei ai Loredane”
    Femeia asta se uraste in primul rand pe ea,imbatraneste urat…
    Sunt de parere ca magistratii,macar din doi in doi ani, ar trebui testati psihic!Si,fara suparare,trimisi la aer curat cei ca aceasta biata purtatoare de ce vreti voi…

  23. Moi Strul, dece nu te ocupi tu de gheseftul tau si te amesteci intr-al nostru? Neamul tau ne-a adus nenorocirea asta pe cap si tot voi va plangeti ca sunteti persecutati. Eu as zice ca n-a fost destul.

  24. Cineva …. cred ca racordat la servicii , pune asemenea comentarii sub semnatura unor nume de alogeni . Ce urmareste prin aceasta manipulare ? Cu ceva timp in urma avusem un diferend cu unul care semna RICHARD HEINRICH . O fi acelasi ?

  25. Doamna judecator Adriana Stoicescu pana nu va hotarati cine este judecator, procuror, ofiter de informatii si militian de judiciar totul este in zadar. Si mai apoi pana cand judecatorul de Sala de Consiliu si Camera Preliminara nu este „eliberat” din corsetul de otel al suspiciunilor rezonabile din Ordonantele si Rechizitoriile procurorului de caz, arbitrariul si abuzul fata de lege va fi maxim si la cheremul vostru deoarece nu stim care dintre voi este judecatorul cel adevarat care da sentinta de condamnare a tintei politice. Capisci, doamna judecator. Hai hotarati-va, altfel traim cele mai sinistre si intunecate perioade din intreaga existenta a Statului Dictatorial National Unitar Roman.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.