Până să înceapă războiul din Ucraina, Planul Național de Redresare și Reziliență și fondul care trebuia să-l alimenteze, NextGeneration EU erau unele dintre cele mai dezbătute subiecte în România și UE. E mult, e puțin? Criteriile accesului la fonduri sunt corecte sau sunt prea mult politizate? E bine ca Ungaria și Polonia să aibă acces restricționat la aceste fonduri câtă vreme au guvernele alese democratic, dar care nu sunt pe placul Bruxellesului și Berlinului?
Odată ce a început războiul, toate întrebările acestea au trecut în plan secund, iar redresarea și reziliența concepute de UE a ajuns pe teritoriul preferat al Bruxellesului – mai departe de cetățean și de presă.
Însă războiul prin procură dintre Rusia și Occident a impus noi costuri statelor UE și astfel NextGeneration EU a devenit insuficient, de unde mulți economiști îl considerau de la început neambițios. În primul rând, deconectarea mai mult sau mai puțin forțată (vezi sabotarea gazoductelor Nord Stream) de la fluxul energetic din Rusia a scumpit teribil energia în Europa și a deschis discuția despre dezindustrializarea Europei. Apoi a urmat o nouă lovitură venită din Statele Unite – legea pentru combaterea inflației a administrației Biden, cu facilități fiscale și ajutoare de stat masive pentru următorii zece ani, în special în industria așa-zis verde. Pe fondul sărăciei energetice din UE, acest plan a fost văzut de lideri din Franța și Germania ca o încercare a SUA de a atrage baza industrială a UE în America. Comisia Europeană trebuia să intervină. Prima măsură a fost reducerea restricțiilor privind ajutoarele de stat pentru industrie, iar ea a venit imediat după izbucnirea războiului, în martie 2022.
Apoi apărut REPowerEU (care vizează în special economisirea energiei și dezvoltarea energiei verzi), dar care se bazează în mare parte tot pe împrumuturile și granturile vechiului NextGenerationEU.
De la finalul anului trecut, Comisia Europeană a început să conceapă o ripostă la legea pentru reducerea inflației din SUA. Declarațiile Comisiei din ultimele zile arată că UE are pregătit răspunsul și că el se bazează mult pe decizii individuale ale statelor într-un cadru trasat de Comisie și cu o finanțare derivată tot din fondul de redresare și reziliență, din care se alimentează și alte asemenea scheme europene. Pe hârtie, planul Comisiei nu arată rău, cel puțin în privința obiectivelor – întărirea poziției de campion al tranziției energetice, acum amenințată de SUA. ”Europa trebuie să fie casa tehnologiilor curate și a inovației industriale”, a spus președinta CE, Ursula von der Leyen.
(Cât privește tehnologiile curate, un studiu realizat în SUA de Andreson Economic Group arată că, în ultimul trimestru al anului trecut, posesorii de autovehicule electrice cu un preț mediu plătesc 11,60 dolari la suta de mile pentru electricitate, cu 0,31 dolari mai mult decât posesorii de autovehicule cu motor termic. Iar asta în cazul în care mașinile electrice sunt încărcate la domiciliu; altfel, diferența de preț crește la 3 dolari. Doar vehiculele electrice de lux sunt mai ieftine la capitolul consum, în comparație cu vehiculele cu motor termic din aceeași categorie).
Cum arată însă aceste politici când sunt puse în practică? Așa cum trebuie, așa cum a fost gândit de la bun început, ar putea spune oficialii de la Berlin și de la Paris. Pentru aproape toate celelalte state membre UE, lucrurile arată disproporționat sau de-a dreptul dezastruos.
Potrivit Euronews, 77% din programele aprobate finanțate din fondul de redresare de 672 de miliarde de euro al UE sunt programe ale Germaniei și Franței. Asta s-a întâmplat după ce UE a relaxat regulile ajutorului de stat, ceea ce a permis Franței și Germaniei să bage mâna adânc în buzunar și să cofinanțeze o mulțime de programe ce aveau și finanțare UE. 53% din ajutorul de stat aprobat de UE este al Germaniei, iar 24% este al Franței. Italia este departe, cu 7,65% din total, urmată de Danemarca. Restul statelor mai pot oferi ajutoare de stat de 78 de miliarde de euro.
Franța și Germania vor și mai multă mână liberă în ce privește ajutoarele de stat și au cerut Comisiei să pregătească un program ”Made in EU”, care să permită ajutoare și mai mari pentru campionii industriali naționali. Politicieni și economiști europeni atrag însă atenția că redresarea economică prin ajutoare de stat este o soluție doar pentru statele care își permit să ofere asemenea ajutoare.
Germania și Franța pot face asta cu asupra de măsură. Cele două state reprezintă 42% din PIB-ul UE. Când vine vorba despre ajutoarele de stat, Germania și Franța adună 80% din aceste ajutoare oferite în întreaga UE.
”Trebuie să avem grijă să oferim șanse tuturor în cadrul UE”, a spus un diplomat european, arătând că ajutoarele de stat trebuie să rămână în anumite limite. ”Unele state au buzunare foarte adânci pentru a-și subvenționa industria”, a spus el.
Pentru statele cu resurse financiare reduse, Comisia se gândește la un așa-zis ”Fond al Suveranității Europene”, care să ofere surse comune de finanțare. Însă este greu de finanțat un asemenea fond, având în vedere că actualul budget pe șapte ani al UE, împreună cu fondul de redresare și reziliență au fost negociate la limită. Apoi, este puțin probabil ca un asemenea fond să poată compensa sutele de miliarde pe care Germania și Franța le pompează în economiile lor prin ajutoare de stat.
Fondul de redresare și reziliență este finanțat prin îndatorarea în comun a statelor UE, un sistem care cu greu a fost acceptat de Germania, iar asta într-o perioadă în care inflația era negativă. Este foarte puțin probabil ca Germania să mai accepte crearea unui fond finanțat prin îndatorare în comun în condițiile actualei inflații. Asta ar însemna un pas mare spre o uniune fiscală dorită de Franța și respinsă de Berlin.
Așadar, fie că vorbim despre Next Generation EU, despre REPowerUE, despre Fondul Suveranității Europene, despre un posibil Fond ”Made in EU”, vorbim despre negocieri la sânge, vorbe mari și, la final, despre mari beneficii pentru Germania și Franța. Toate riscă să ducă la sciziuni și mai mari între nordul și sudul Europei, între estul și vestul Europei, fracturi apărute deja după criza din 2008.
Iar situația se poate agrava când la planurile de revitalizare a industriei naționale ale fiecărui stat UE se vor adăuga si cheltuielile pentru înarmare și reînarmare, alături de cheltuielile pentru reconstrucția Ucrainei. În ce privește înarmarea, statele care vor putea băga mâna cel mai adânc în buzunar sunt statele care vor obține și cele mai mari profituri, având o puternică industrie a armamentului. După SUA, care vor căuta să obțină partea leului, cel puțin în contractele cu Estul Europei, Germania și Franța sunt următoarele mari beneficiare. Iar când va veni vorba despre finanțarea reconstrucției Ucrainei, crearea unui fond prin îndatorare comună a statelor UE va face ca banii contributorilor UE să meargă către companiile care vor lua partea leului din contractele de reconstrucție, cel mai probabil companii germane și franceze.
Propaganda a impus in spatiul mediatic notiunea de energie verde ca fiind salvarea umanitatii cand de fapt sintagma „energia verde” este doar o afacere menita sa ofere trambulina politica .Incoerenta si lipsa de proiecte sustenabile,asa cum le place verzilor sa spuna,este argumentul ca la mijloc este doar o construire de piata energetica care insa in momentele fundamentale se bazeaza pe hulitii carbuni, energia verde fiind capabila doar la aprins cate un led de semnalizare noaptea la reclame.