Roberta Anastase: PSD şi PNL, două partide de fricoşi

Partidul Democrat Liberal ar putea depune un proiect de lege pentru revizuirea Constituţiei, după cum ameninţă preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase.Fruntaşa pedelistă a acuzat PSD şi PNL, marţi, într-un interviu pentru Radio France Internationale Romania, că dau dovadă de laşitate opunându-se înfiinţării comisiei parlamentare pentru modificarea Legii fundamentale. În opinia sa, România trebuie să rămână o republică semiprezidenţială, iar parlamentarii care nu mai reprezintă interesele cetăţenilor să-şi poată pierde mandatul într-un referendum.
 

"Vom avea o discuţie în interiorul Partidului Democrat Liberal: există şi varianta depunerii unui proiect legislativ, prin care să ne asumăm să mergem până la capăt alături de parlamentarii care doresc să-şi reprezinte într-adevăr circumscripţiile electorale”, a dat asigurări Anastase.
Reprezentanta PDL nu s-a declarat mirată de atitudinea PSD şi PNL având în vedere că “unii, când i-a fost greu ţării, au fugit de la guvernare, altora le-a fost frică să intre la guvernare”.
 

“N-am intenţia nici să dau mai multă putere Parlamentului, nu-mi doresc nici mai multă putere pentru preşedinte”, s-a mai spus Anastase.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Oprea 843 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.