Evenimentul găzduieşte finala naţională a concursului W:O:A Metal Battle 2010, o “bătălie” între cele mai bune trupe de metal din Europa, în urma căreia vor fi aleşi reprezentanţii ţării noastre la finala internaţională din Germania.
Trupele calificate în finala W:O:A Metal Battle România 2010 şi care vor concura pe scena festivalului “Rockin’ Transilvania” sunt Altar, Bucium, Dirty Shirt, Guerillas, Nexus şi Pillfed.
Câştigătoarea finalei naţionale 2009 a fost trupa X-Plod, singurul act artistic de la Wacken care a avut în componenţa sa copii.
În prezent, W:O:A Metal Battle se desfăşoară în 26 de ţări, iar de curând au aderat Danemarca, Cehia, Portugalia şi Marea Britanie.
Se poartă în acest moment discuţii pentru intrarea SUA şi Canada în rândul ţărilor participante.
Câştigătorii marii finale a concursului vor semna un contract cu casa de discuri Wacken Records şi vor participa la festivalul Wacken Open Air (4-7 august 2010). Trupa ce va reprezenta România va cânta pe W.E.T.-Stage, în data de 5 august.