Rogozin a șters insultele la adresa României

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin a șters postările de pe rețelele de socializare Twitter și Facebook, postări vizând România și vizita eșuată a oficialului la Chișinău, transmite Deschide.md. Unele postări conțineau amenințări la adresa României, altele se refereau la vizita sa în regiunea transnistreană, la evenimentele organizate cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la începutul operațiunii de menținere a păcii pe Nistru.

Internauții l-au atacat pe Rogozin pe cele două rețele sociale, după ce a scris că avionul în care se află și căruia i-a fost interzisă survolarea României nu ar mai avut suficient combustibil. „Autoritățile României a supus pericolului pasagerii avionului S7, femei și copii. Combustibilul era suficient doar până la Minsk. Așteptați răspuns, nemernicilor”.

Replicile internauților:

„Veți interzice românilor să se odihnească în Crimeea”.
„Voi i-ați supus pericolului. Ai promis că veți merge cu motocicleta, așa și trebuia să faci”.
„Ați fost avertizat că nu veți avea acces, iar acum toți sunt „nemernici”… Încă și femei cu copii ați implicat”.
„Clovnule, te-ai ascuns după femei și copii. Conform metodei lui Putler. Trebuia să mergi tranzitând baza de pe Lună”.
„Încearcă cu trambulina. Din cauza ta, rahatule, avionului nu i s-a permis tranzitarea”.
„Dacă ați știut că sunteți în lista celor împotriva cărora sunt aplicate sancțiuni, de ce ați expus pericolului femei și copii?”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.