ROM-3, lansat cu o rachetă Falcon 9 de la SpaceX

O echipă de la Liceul Teoretic Internaţional de Informatică va lansa în spaţiu, în perioada octombrie – noiembrie, al doilea picosatelit, cu un sprijin financiar de 100.000 de lei din partea Primăriei Sectorului 3.

Picosaletitul ROM-3 va fi lansat cu o rachetă Falcon 9 de la SpaceX, iar în cadrul misiunii vor fi furnizate date despre agricultură, vor fi monitorizate defrişarea pădurilor şi mişcarea maselor de aer poluat.

Alt satelit construit de elevii români, în spațiu în noiembrie 2023

Finanţarea alocată de Primăria Sectorului 3 va acoperi costurile pentru achiziţia unor repere care nu sunt fabricate în România, pentru că necesită tehnologii înalte, indisponibile în ţară; efectuarea unor lucrări de înalt nivel tehnologic realizate în ţară pe echipamente specializate; plata testelor mecanice, termice şi electrice, care sunt realizate în universităţi acreditate de SpaceX din Madrid, Roma şi Glasgow; deplasarea unei echipe pentru efectuarea acestor teste; deplasarea unei echipe la locul unde se va face integrarea satelitului pe modulul de lansare (Italia sau Scoţia); deplasarea, dacă va fi posibil, la lansarea de la baza SpaceX din Cape Canaveral, Florida (Statele Unite ale Americii).

Primul satelit românesc în spațiu

Medaliată la olimpiadele internaţionale, echipa de liceeni RomSpace este la a doua misiune de acest fel, după ce a proiectat şi a trimis în spaţiu satelitul ROM-2 care funcţionează. În prezent, reţeaua internaţională de radioamatori primeşte date de la ROM-2, urmând să fie transmise imagini complexe cu scoarţa terestr

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

4 Comentarii

  1. Felicitări! Printre atâtea vești proaste, mai avem și câte una bună, deci există speranțe…

  2. Și la ce-s buni pipisateliții ăștia? Cu ce se alege Omenirea de pe urma lor? Aaaaa, cu alianța parșivă a Partenerului Stratejik, zîs și Marele Lickurici?!
    Spacexu’ poluează bine atmosfera, în timp ce nouă ni se cere să nu mai folosim pungi dîn pooliietilenă șî să scădem temperatura în camere, iarna?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.