Romane celebre, eliminate din programa școlară

Romane celebre, mai ales, pentru vorbitorii de limbă engleză dar, nu numai, vor fi eliminate din programa școlară.

Romane celebre, eliminate din programa școlară

Romane celebre, mai ales, pentru vorbitorii de limbă engleză dar, nu numai, vor fi eliminate din programa școlară.

Romane celebre, mai ales pentru vorbitorii de limbă engleză dar nu numai, „To Kill A Mockingbird/ Să ucizi o pasăre cântătoare” și „Of Mice and Men/ Şoareci şi oameni”, vor fi eliminate din programa școlară. Decizia a fost luată de o școală din Edinburgh pe motiv că aceastea au o abordare „învechită” privind rasa şi prezintă „motivul salvatorului alb”. Ele vor fi înlocuite cu romane moderne care reprezintă persoane de culoare.

Şeful catedrei, profesorul Allan Crosbie, a criticat folosirea cuvintelor cu caracter rasist şi a motivului „salvatorului alb”.

Cei care nu sunt de acord cu această modificare a programei, inclusiv conservatorii scoţieni, spun că şcoala ar trebui să educe, nu să dicteze.

Crosbie a precizat, potrivit Daily Mail, că reprezentarea persoanelor de culoare în romanele clasice este depăşită şi că orele de limbă engleză pentru elevii din anul trei vor fi concentrate pe lucrări ca „The Hate U Give”, de Angie Thomas, scrisă ca răspuns la uciderea de către poliţie, în 2009, a lui Oscar Grant.

Modificarea este parte din efortul de a „decoloniza” programa şcolară, cu accent pe materiale care reprezintă mai bine întreaga arie a experienţei umane.

Crosbie a declarat: „Probabil, ca fiecare departament de engleză din ţară, avem încă «Of Mice and Men» şi «To Kill a Mockingbird» pe rafturi. Sunt acum predate mai rar, pentru că aceste romane sunt învechite şi problematice în termeni de decolonizare a programei. Personajele principale nu sunt persoane de culoare. Reprezentarea persoanelor de culoare este demodată, folosirea cuvântului care începe cu N şi a motivului salvatorului alb în «Mockingbird» ne-au făcut, ca departament, să decidem că acestea chiar nu sunt texte pe care să le mai predăm la anul trei”.

Oliver Mundell, din partea conservatorilor scoţieni, a spus că elevilor nu trebuie să li se interzică accesul la anumite lucrări literare.

„Cred că eliminarea completă a anumitor lucrări din programă ar fi o greşeală. Înainte de a impune orice formă de cenzură, ar trebui să avem o dezbatere pertinentă despre care ar trebui să fie politica excluderii anumitor cărţi. Decât să interzicem copiilor accesul la anumite lucrări de literatură, poate ar trebui să le prezentăm subtextul subliniind cum s-au schimbat vremurile şi ce putem învăţa din ele. Şcolile au responsabilitatea de a educa, nu de a dicta”.

Stephen Kelly, directorul Liberton High din Edinburgh, a spus: „Şcoala noastră a devenit mult mai diversă, ceea ce cred că este un lucru bun. Când ne prezentăm programa, dacă sunt o tânără persoană de culoare şi mă uit fie la engleză, istorie, studii moderne, mă văd reprezentată? Aşadar, pentru noi, este vorba despre dezvoltarea unei culturi anti-rasiste care recunoaşte stereotipurile, noţiunile de atitudine centrată pe albi, noţiuni despre albii care sunt mai importanţi, noţiuni de reprezentare. Nu spun că trebuie să interzicem «To Kill a Mockingbird» sau «Of Mice and Men». Dar dacă predaţi ceva legat de ce înseamnă de fapt salvatorul alb, aţi putea folosi aceste cărţi ca exemplu”.

Jo Bisset, de la UsForThem Scotland, a punctat: „Cenzurarea sau interzicerea unor cărţi nu va ajuta niciun copil din Scoţia să îşi atingă potenţialul maxim”.

Profesorul Rowena Arshad, expert în educaţie, rasă şi egalitate, a spus că Scoţia trebuie „să treacă dincolo de discursul privind incluziunea şi diversitatea pentru a se confrunta efectiv cu declonizarea”.

Eileen Prior, director executiv al organizaţiei de părinţi Connect, este de părere că e important ca textele din cursurile de engleză să fie „relevante, pertinente şi captivante”. „În mod ideal, profesorii şi tinerii ar trebui să aibă o paletă largă de texte din care să aleagă”.

Ministrul scoţian al Educaţiei, Shirley-Anne Somerville, a declarat: „Ne-am angajat în dezvoltarea resurselor educaţionale şi realizăm un nou program de educaţie antirasistă în şcoli, inclusiv sprijiin pentru dezvoltarea profesională a dascălilor, permiţând fiecărei şcoli să aibă acces la edicaţie anti-rasistă de calitate. Reforma programei şcolare va fi un aspect-cheie al programului, pentru a ne asigura că sistemul nostru de educaţie şi programele noastre încorporează şi promovează anti-rasismul cu fiecare ocazie”.

Distribuie articolul pe:

33 comentarii

  1. Eu zic sa invete doar limba maghiara, sa nu stie altceva, sa nu-i angajeze cineva in Romania, sa lucreze doar in Hungaria, sa-si bata joc ai lor de ei.

  2. Mai Mor-Mor (nu stiu cum face ursul pe ungureste), daca tu imi aduci din Ungaria un (UNUL SINGUR!) cetetean maghiar de nationalitate romana, croata, slovena, ukrainiana sau ce nationalitati conlocuitoare or mai fi pe la ei care sa nu cunoasca limba maghiara, eu il mananc fript si la sfarsit il mai si sperii cu un Kuku Bau groaznic.
    Cum sa nu cunosti limba oficiala a majoritarilor?!
    In primul rand ar fi un handicap chiar ptr respectivul ungur, ptr ca astfel i se inchid multe portite de emancipare si de a-si castiga o paine. Ma, ungurii gandesc cu partea care era in contacat cu saua martoagelor cu care ati venit din Asia? (Kuku Bau)

  3. Vă mulțumesc : ce spumoase comentarii! Cât umor sănătos! Sper sa mai urmeze și altele! De mul nu am mai râs cu lacrimi!

  4. Limba Romana este obligatorie pentru ca este linba materna a 90 % din romanii maghiarizati care se cred mongoli.
    In limba turca mongola la Cal se spune Att , de aici venind calaret adica Attila. Zic ungurii AT la cal???

  5. Primatele Asiatice din Harghita si Covasna vor Beneficia de Discrminare Pozitiva. Limba Romana fiind Obiect de Studiu Sacru sau Kosher, va fi Interzisa in acel Perimetru Ancestral pentru a o Feri de Tortura.
    Primatele Acefale asiatice vor Studia Obligatoriu numai in graiul unguresc despre Marele Kunta Kinte, stramosul lor cu Coada.

  6. In UK, negrii au inceput sa aiba putere de decizie. Si pericolul se vede….ingenuncheat…scos romane ca li se pare ca negrii sunt prezentati asa cum a fost istoria de altfel….
    Eu zic sa mai puna mana sa munceasca si sa mai lase prostiile legate de rasism…

  7. Eu propun schimbarea citorva titluri : „Alba ca Zapada si cei sapte pitici” sa devina „Alba ca Zapada dupa explozia de la Petromidia si cei sapte cetateni scunzi”, „Zece negri mititei” sa devina „Zece cetateni mai inchisi la culoare” (cu varianta „Zece mititei uitati mai mult pe gratar”) iar romanul „Rosu si negru” sa se numeasca mai nou „Numai rosu” ! (oooppps ! parca si vad ca sar unii si zic ca sint bolsevic si proPutin !)

  8. Pt. 16/24 . Opinca ,drept carte de vizită ? Ce impresie își vor face asociațiile pentru protecția mediului ??

  9. Iar dacă traversezi Ungaria , observi că nu te poți înțelege cu ei în franceză, engleză sau germană ( cu finlandeza ce te mai descurci… )

  10. Io zic sa fie trimisi in Africa,in schimb de experienta cu dictatorii de acolo,toti astia din UK ce s-au trezit ei ca reprezentarea negrilor in literatura este,auzi la ei,demodata si invechita si vor ei sa decolonizeze si sa curetze de anti-rasism invatamantul,de fapt,ei fiind niste oameni fara cultura,dar dornici sa planteze si sa intoxice mintea tinerilor cu un anti-rasism,de fapt,contra albilor a istoriei si literaturii lor,imbracand totul in rasism inventat,unii se intind cu nerusinarea chiar cu atacuri pana si la opera lui Shakespeare,dar si mai grav,doresc ca tinerii albi din UK sa-si urasca istoria stramosilor,care este istoria celui mai mare fost imperiul al lumii care a civilizat omenirea si a ridicat din primitivism si canibalism,din barbaria iubitorilor de sacrificii umane,din ignoranta si analfabetism,multe popoare ale lumii,plus ca astia colorati care acum traiesc in UK si injura civilizatia albilor ca fiind invechita si demodata,(ca nu-i pune pe ei in prim plan cu nimicul facut de ei),nu vor sa stie ca,fara imperialismul de alta data,care,asta este,a ramas si in literatura,ca asa este intr-o tzara civilizata care isi respecta trecutul,ei ar fi trait acum in fundul Africii,sau al Asiei,unde ar fi niste analfabeti mancatori de maimute, serpi si lilieci,unde,asa cum am zis,ar trebui trimisi ca sa vada cum le-ar fi modern si foarte „reprezentati” acolo in literatura locala care nu exista.Dar acesti neica nimeni care s-au plictisit de bine fac ce fac si in UK pentru ca profita de toleranta si bunul simtz al populatiei unei tzari dintre cele mai civilizate.

  11. Să mai zici că creveţii cu mustăţi, gen Marele Spumache, n-au umor…Ce a uitat să spună crevetele, e că ăilalţi elevi maghiari până la 100% au picat la limba maghiară.
    Fraiere, degeaba încerci să deturnezi mesajul articolului?

  12. Inapoi in viitor… am intrat in „Evul Mediu Intunecat” ! … la propriu !
    Societatea #progresista #neomarxista se inchina la un negru, borfas si excroc pe deasupra…

  13. Bre,da ce aveti railor cu varisoru Marele Urs? Nu pricepeti ca abia amu azi s-a coborat de pe capita de fan din dreptul portii dupa isprava de acu cateva zile,asta dupa ce a fujit pusca de la centrul de vaccinare din vale cu doua albastrele,,Mona,,sub brate,doua in buzunarele de la nadragi si una bagata a la progresti in chiloti..La ce sprint si-a luat Marele Urs cu mustatile alea blondine de juma de metru rasucite in sus carlig,in doua doua minute i se vedea fluturand pe deasupra balariilor de pe dealuri numai pana aia de fazan de la palarie.Aveti rabdare cu el,inca n-a iesit de tot de sub influenta spritului medicinal dres prin felia de paine.Rabdare si tiutun.

  14. Pai chiar asa, de ce sa fie obligatorie limba romana, cand cel mai simplu este sa raspunzi cu ,,Nemtudom”?!
    Te duci medic intr-un spital din Odorhei si dai peste un bolnav roman. Ii spui aluia cand se plange ca-l doare ceva, tot cu ,,Nmetudom”?
    Iar daca din intamplare esti politist si nu stii romaneste, ce faci? Il arestezi pe pagubasul lasat fara portofel in Tg Mures ptr ca face prea multa galagie? Mai ungure, dar ai o gandire mai mult decat rudimentara.
    Sau exemplul dat de @Oana: faci un accident in Tandarei si ramai blocat in masina. Cine o sa te inteleaga ce vrei cand vei da telefon la 112 si zbieri ca a luat foc masina? Te faci pui la rotisor in ea pana pricep aia ce vrei?
    In schimb daca nu te angajeaza undeva tocmai ptr ca nu stii si limba romana, asa-i ca te apuci sa latri apoi ca esti discriminat in Romania?
    IN ORICE TARA DIN LUME ESTI OBLIGAT SA CUNOSTI LIMBA OFICIALA. (Kuku Bau)

  15. Mai ramine doar sa faca focuri de tabara cu cartile „incorecte politic” ! … In Scotia chestiile astea „progresiste” exista de secole ! Ce naiba, e doar ţara in care barbatii umbla in fuste (parca pe la ei li se spune „kilt”), exhibindu-si picioarele paroase si „posetuca” aia pe care o ţin in faţa, cam ca coana Leana pe vremuri !

  16. Bey Urs cu capul Mare care intrebi de ce moghiorolul din Ardeal trebuie ca sa invetze limba romana.Pentru ca este spre binele lui si al vostru moghiorolii din Ardeal si din Romania in general.Uite tu stii limba romana si iti poti vinde cartofii,oaia,branza si lingurile de lemn prin targurile si pietzele romanesti,astfel castigand un ban cinstit cu care sa existi decent.Daca tanarul moghiorol nu va sti romana nu va putea face ce faci tu deja ca sa castige si el banul si va pleca definitiv in Ungaria,sau mai departe,tzinutul vostru va fi din ce in ce mai depopulat,iar tu si alti moghioroli veti plange dupa ei pana dispareti si voi babele si moshii,asa cum plang si multi romani dupa tinerii lor,si se va alege praful de casele voastre asa ca in satele care au disparut din Delta Dunarii,din satele sasilor,svabilor si din alte locuri.Si atunci de ce v-ati mai facut voi drapelul ala secuiesc cu care credeti voi ca ii sfidati pe romani cand,oricum,nu puteti sa traiti numai acolo,iar in jurul vostru,atat timp cat traiti si voi,traiesc si milioane de romani cu care sunteti obligati de realitate sa coabitati pentru binele comun.Sau vreti sa vedeti cum este cand veti fi vecini cu muslimi pe care o sa vi aduca alesii vostri,la indicatiile de la UE?

  17. Ca lectură obligatorie, se impune romanul ,, Ardealul, pământ românesc,, de Milton Lehrer ( pseudonimul istoricului Silviu Dragomir ).

  18. „Personajele principale nu sunt persoane de culoare.”
    Deci asta da valoarea unei carti?! Asta sa fie argumentul suprem ptr promovarea oricui?!
    Nu cumva vorbim de NEORASISM?! De EXCLUZIUNE?!

  19. „60 % din copiii maghiari care au picat, au picat exclusiv pe testul de limba română.”

    Asta pentru ca ungurii, in nemarginita lor intelepciune, au hotarat ca limba oficiala a unui stat european este limba straina, iar romanii, ca sa le dea un branci, i-au lasat !

  20. Deci Scotia, care a fost sub control britanic de multe sute de ani, brusc are o istorie de colonizatori si trebuie sa invete despre negrii desi a avut si are o populatie compusa din 96% albi si 37.000 de africani, alege sa excluda lucrari literare celebre in favoarea uneia care nici macar titlul nu e scris in engleza contemporara.
    Nu radeti, in cel mult 10 ani cu regresistii din USR si PNL, o sa dispara si de la noi Morometii, in favoarea unei „hopere de harta” … parca si vad „Memorii da Jilava” de Nutu Camataru

  21. O chestie,..60 % din copiii maghiari care au picat, au picat exclusiv pe testul de limba română. Dă impresia de sabotaj, de discriminare. Adică prost nu ești devreme ce la alte materii faci față cu brio,. Iar la limba română, ai buctat-o,..Culmea. Și mă intreb, de ce limba română este obligatorie ?? De ce trebuie să dai examen din română ??? Doar poate fi opțional. Poate vrei să fi profesor de engleză maghiară. Poate vrei să fii inginer și nu ai documentație adecvată in limba română,. Poate vrei să fi fermier, la fel și in acest caz orice te ajută mai mult decât cunoașterea limbii române.. Chiar de vrei să te faci polițist și atunci limba română nu trebuie să fie o obligație..doar mulți polițiști românu sunt doar puternici, nu și deștepți,..

    1. Nu, nu e discriminare. Nivelul de cunoastere al limbii romane este atat de scazut in „ungurime”, incat e, practic, inexistent. Absolventii de liceu pot performa cu greu in afara universitatilor si a companiilor maghiare. Elevii cunosc celelalte materii pt ca le studiaza in limba maghiara. Limba romana este considerata limba straina. Ungurimea este singura zona in care nu se studiaza obligatoriu 2 limbi straine, ca in restul tarii, pt ca romana este o prima limba straina. Foarte multi parinti gandesc ca dvs, restrictiv, in detrimentul elevilor. Ca sa functionezi bine intr-un stat, indiferent care, trebuie sa ii cunosti limba.

    2. Mai Urs Balsoi ,e limba oficiala a statului român. Este obligatorie.
      Unii maghiari,nu puțini, ne urăsc, ne disprețuiesc si nu vor să învețe limba română
      Caz concret; o femeie de etnie maghiară grav bolnavă sună la salvare dar nu poate comunica pt că nu știe vorbi in română. Și tot ea reclamă că nu a venit salvarea.
      Nu a vrut să învețe româna din răutate si ură.
      Nu cunosc,nu vorbesc limba oficială a statului al cărui cetățean sunt.
      Cum vine asta? E absurd? E dispreț și ură!

  22. si anormalii au pus mana pe putere. Daca in cartea se istorie, se invata de andreea esca, ce ne mai mira?

  23. nici o carte nu trebuie sa fie in programa, orice prof poate recomanda, culegatorilor de pe campurile germanie n-au nevoie de informatiile din acele carti. Literatura din programa tine in viata zeci de mii de proaste ca „pepsiglas”, platite de la buget pentru ca n-au o meserie !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.