Români atacaţi la Londra

Un român a decedat, iar un altul a fost grav rănit, în urma unui incendiu premeditat în zona Ilford din estul Londrei, a anunțat Poliția britanică, precizând că două persoane au fost inculpate în acest caz.
Incidentul s-a produs în cursul nopții de marți spre miercuri într-o zonă frecventată de persoane fără adăpost.
Cei doi români, cu vârste de aproximativ 40 de ani, locuiau într-un cort amenajat pe un teren viran.
Una dintre victime a suferit arsuri aproape pe întreaga suprafață a corpului și a decedat câteva ore mai târziu la spital. Cel de-al doilea a suferit răni grave și este în comă indusă.
Identitatea celor două victime nu a fost încă confirmată, însă Poliția crede că cei doi sunt originari din România. Totodată, autoritățile au primit informații că victimele lucrau ca zilieri în estul Londrei.
Doi bărbați au fost arestați în acest caz, fiind inculpați pentru crimă, tentativă de crimă și provocarea unui incendiu cu intenția de a pune vieți în pericol.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

1 Comentariu

  1. Exclus sa fie romi ! N-auzi ca „lucrau ca zilieri în estul Londrei” ? …

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.